01/02/2017

Prea mult și prea periculos

Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947.
Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiție. Dacă acum pui lacăt pe independența Justiției, mâine poți interzice circulația persoanelor, poți suprima internetul, presa liberă; poți închide granițele, poți trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poți, pur și simplu, extermina.
Iar toate acestea în numele v o t u l u i d e m o c r a t i c care te-a adus la Putere, în numele „democrației“, al poporului… În numele „democrației populare“.
Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil și își dovedește, iată, ciclicitatea implacabilă.
A fost noaptea minții guvernanților.
Este prea mult și prea periculos pentru a-i lăsa să-și facă în continuare de cap!

Mihai Șora

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu