Timp de decenii, românii au fost scoși la „defilare“ în ziua de 23 august; de la copii la oameni în toată firea, deveneau puncte mișcătoare în spectacolul grotesc menit să preamărească „realizărili“, pixeli încolonați, prinși în momentul festiv care nu îngăduia nici cea mai vagă urmă de revoltă, o minimală obiecție 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎𝑙𝑎̆, dacă nu de culoare sau de conținut. Atât de adânc a fost săpată în minți această silnicie, încât nici astăzi urmele ei nu s-au șters; cei născuți după 1989, lipsiți de povara istorică a trecerii prin asemenea abuzuri, cu greu pot înțelege perversiunea hidoasă, nefirescul morbid al acelor coregrafii… Care nu, nu aveau fantezia și nonșalanța unui flashmob.
De câțiva ani încoace, 23 august este Ziua Europeană a Memoriei Victimelor Regimurilor Totalitare și Autoritare. Și așa ar fi bine să rămână pentru totdeauna.
