30/12/2020

Anul Nou

 Elena Roată

Peste câteva ore, un Nou An.

Important este să lăsăm urme, să ni se vadă pașii.

Cărările noastre ajung în șoseaua cea mare, iar de acolo putem vedea cât de mare e

lumea... Că lumea ne primește.

Totul este să rămânem treji.

Și mai ales Oameni.

La mulți ani!

Cu Bine și Frumos!

27/12/2020

Să ne bucurăm că suntem

 

„Vino, buna mea, că fără tine nu-i Crăciun!
Pe bunica o vizităm… în cimitir. „Să-mi puneți o lumânare când treceți pe-acasă”; parcă o aud și nu-mi vine să cred că asta facem. Îmi vine să dau pământul la o parte cu mâinile goale, să sparg piatra rece care o ține ferecată pe lumea cealaltă și s-o scot afară. Să-i dau viață din viața mea și să strig: „Vino, buna mea, că fără tine nu-i Crăciun!” Dar eu nu-s Mântuitorul și ea nu-i Lazăr.
Ne mor oamenii dragi. E legea firii pieritoare. Cred că la sfârșitul fiecărui an ar trebui să ne bucurăm că suntem. Nu că avem. Și să ne amintim… Da, măcar o dată ar trebui să trăim din amintiri; să dezgropăm trecutul pentru a înţelege prezentul și pentru a ne prefața viitorul. Să știm cu ce regrete și cu ce bucurii ne continuăm călătoria unică spre celălalt mal al vieții.
Le sunt recunoscătoare rădăcinilor din care am crescut copacul care sunt azi. Îmi iubesc rodul pe care l-am dat lumii și mi-e teamă să nu cadă pe teren neprielnic și să piardă toată seva ce ne curge prin ramuri.

Aici începe Europa

Toate țările europene au administrat “festiv” primul vaccin și au transmis asta la televiziunea publică. e mare sărbătoare peste tot în lume, e o zi istorică pentru știință și pentru colaborarea internațională. așa trebuie privit ce se întâmplă, în această cheie emoționantă.
În Suedia, prima pacienta vaccinată a fost Gun-Britt Johnsson de 91 de ani!
În Germania, Edith Kwoizalla, în vârstă de 101 ani, a fost prima persoană căreia i s-a administrat vaccinul. Foto: Profimedia Images
În Marea Britanie, Margaret Keenan, 90 de ani, este prima persoană vaccinată împotriva COVID. FotoProfimedia Images
În Franța, Mauricette, 78 de ani, o fostă menajeră, prima persoană vaccinată împotriva covid-19.
În Spania, o femeie în vârstă de 96 de ani.
În România, prima persoană vaccinată a fost asistenta medicală Mihaela Anghel, 26 de ani, care lucrează în cadrul Institutului „Matei Balş” de patru ani de zile și a făcut parte din echipa care a preluat primul pacient român confirmat cu virusul SARS-CoV-2, pe 27 februarie 2020.
Vă rog să mai citiți și ce a spus Ciprian Ciocan
"Primul vaccin anti-covid administrat în România în decembrie 2020 ne vorbește despre multe lucruri, dar nu în primul rând despre sfârșitul pandemiei și revenirea la viața dinainte - ceva pe care nu putem fi siguri încă.
Despre optimism
Atunci când vaccinul s-a prefigurat ca soluția pentru ieșirea din criză, cei mai optimiști specialiști vorbeau de un termen de 12-18 luni pentru dezvoltarea vaccinului, apoi despre problemele insurmontabile cu producția și distribuția sa. Cei mai pesimiști vorbeau despre 10 ani. Un realist ca Radu spunea că 9 femei nu pot "livra" un copil într-o lună, dar cumva umanitatea chiar a reușit să bată estimările cele mai optimiste, rezolvând și ecuația științifică și cea financiară și logistică. E o lecție despre cum să ne păstrăm atitudinea optimistă chiar și în cele mai negre momente.
Despre știință
Nici usturoiul, nici rugăciunile, nici măcar fibra socială aproape perfectă a suedezilor nu vor salva planeta de pandemie ci tot cercetarea riguroasă a zeci de mii de specialiști, care probabil dorm în laboratoare de la începutul anului, necunoscuți și tăcuți salvând omenirea prin educația pe care și-au injectat-o în vene de mici copii. La rândul lor, stând pe umerii a milioane de alți oameni de știință din trecut, care au avansat tăcuți cunoașterea cu câte un milimetru în plus de fiecare dată, fără premii Nobel și coperți de reviste, fără zeci de mii de share-uri precum live-urile lui George Simion. Știința plictisitoare și neiubită.
Despre colaborare
De la secventionarea ultra-rapidă a genomului virusului, până la studiile clinice derulate pe mai multe continente și multinaționalele care au oferit primele vaccinuri, globalizarea și colaborarea internațională au dus spre rezultatul de azi.
Despre voluntariat
Chiar dacă ne uităm la vaccinuri ca o mare afaceri Big-Pharma, trebuie să nu uităm că o mare parte din rezultat se datorează și miilor de voluntari din toată lumea care au fost dispuși să sufere efectele secundare al unui vaccin nou pentru a salva milioane de vieți. Ei sunt pompierii care se aruncă în focul epidemiei și alți eroi tăcuți. Cei care refuza vaccinarea chiar și astăzi, după ce milioane au fost deja imunizați, spunând că "nu vor să fie chiar primii" exercită totuși un egoism și o ignoranță specială.
Despre antreprenoriat
Chiar dacă și Pfizer a fost susținut prin precomenzi, cercetarea a fost făcută exclusiv pe fonduri private. Ingeniozitatea, spiritul de competiție și capacitatea de asumare de riscuri specifice culturii antreprenoriale sunt parte esențială din rețetă succesului. Acest termen a fost obținut deoarece a fost livrat de antreprenori, nu de vreo agenție guvernamentala. Totuși colaborarea public-privat a funcționat excepțional.
Despre UE
Chiar dacă actuala campanie e folosită politic, e pe bună dreptate. Uniunea Europeană reușește de data aceasta să ofere o soluție practică și muncită pentru o problemă cu care statele naționale mici s-ar fi luptat cu greu. Pornirea sincronă a vaccinării în toate statele UE este o mare realizare a Bruxelle-ului. Faptul că eforturile autorizărilor, achizițiilor si logisticii au putut fi centralizate și rezolvate eficient atât de rapid este o mare realizare europeană. Aici începe Europa.
Si ar mai fi multe: Pfizer nu a acceptat banii lui Trump care a pierdut alegerile fără vaccinul salvator, cercetătorii sunt emigranți de generația a două din Turcia, o țară scandinavă n-a crezut nici ea că vine vaccinul la timp, dar ce bine că e și europeană..."

10/12/2020

Carpe diem

 

Împodobisem bradul, ieri.

În dimineața asta umedă, m-am trezit neputincioasă, parcă cineva mi-a atârnat greutăți la picioare, mi-a bătut cuie în urechi.

Nu pot să nu mă gândesc la ce-i mai rău.

Am urmărit-o pe Angela Merkel, într-un apel disperat, în lacrimi, indignată de intenția landurilor de a deschide hotelurile de Crăciun în Germania, cum îi ruga pe compatrioții ei să fie prudenți, ca nu cumva să fie ultimul Crăciun cu bunicii, părinții… Cerea insistent un lockdown mai dur.

De la o vârstă nu mai poți făptui chiar orice. 

Oricât te-ai feri.

Oricât ai evita locurile aglomerate. Când durerile pun brusc stăpânire pe tine, te gândești la ce-i mai rău.

Nu știu de ce, dar mă simt încolțită din toate părțile.

Dacă...

 

Eli Gîlcescu


05/12/2020

Cum, când, unde


Mâine dimineață mă duc să votez. Ca la toate alegerile de până acum. Am înțeles că lumea iar e sictirită de vot. Aș zice că lumea pare sictirită de tot. Cu toate astea n-am să reușesc să mă împac cu ideea că dacă stau acasă "le-am arătat eu lor". De fapt, asta așteaptă unii dintre ei. Să stăm acasă. Ca să fie puțini acolo. Să nu fie reprezentativitate. De aia au și făcut alegeri într-un singur tur, de ajungea primarul să nu reprezinte decât pe 30 la sută din votanți.
Mă duc mâine la vot pentru că votul este ca semnătura pe un contract. Ăla pe care îl fac cu politicianul pe care îl votez. O să ziceți că ei nu-și respectă contractele. Poate, dar dacă nu ai contract nu prea poți să te plângi. E ca și cum ți-ai vândut casa fără acte și ești supărat că n-ai primit toți banii. Votul de mâine e cel mai important. Pentru că e votul pentru Parlament.
Parlamentul ăla în care în ultimii patru ani s-au măcelărit legile justiției pentru că nu le-a mers cu ordonanțele date noaptea. Parlamentul ăla a fost așa și pentru că am stat acasă. Iar dacă țara asta a ajuns o junglă a nepăsării și a tuturor posibilităților în care legea e atât de simplu de batjocorit, asta este pentru că nu prea ne-a interesat. Iluzia că putem să trăim și să ne descurcăm singuri nu mai hrănește pe nimeni. Vrem, nu vrem, trebuie să mergem să votăm. Aud asta: toți sunt la fel. În schimb acasă încercăm să ne învățăm copiii că oamenii sunt diferiți și că asta e frumusețea lumii.
Nu sunt toți la fel. Unii sunt hoți, alții mai puțin, unii poate s-ar schimba, altora, puțini, poate chiar le pasă de comunitatea în care trăiesc și vor altceva de la viață decât vila din Pipera, două suvuri în fața ei și alimentarea unui cont offshore. Dacă nu mai credem în asta o luăm razna. Să votăm mâine e și un gest de asanare mentală:) Ce naiba frate, te duci până la secție și votezi.
Dar greul de-abia după aia începe. Ne-am obișnuit ca după fiecare vot să așteptăm în fața televizorului schimbarea aia ca un tsunami. Păi n-are cum să vină. Ultima dată când s-a schimbat ceva în România (în mentalitatea unor oameni) a fost când au ieșit treizeci de mii de oameni în jumătate de oră în Piața Victoriei. Ceilalți s-au repliat și au răspuns în Parlamentul de care erau apărați. Da tot n-au scăpat de pușcărie. O să ziceți că au rămas cu banii. Așa e. E o luptă continuă România asta. Una în care votul dat este ca un soldat rănit pe care un comando trebuie să-l păzească până îl trece dincolo de linia focului. E un război.
Unii cedează, alții câștigă, alții pleacă și mor de dor prin țări străine, alții reușesc să uite. E un război constant. Suntem dezorientați, rătăcim prin ceață pe un front în care nu mai știm unii de alții, cine cu cine, pentru ce luptăm, cum, când, unde.
Războiul obosește. Dar nu ne permitem să-l pierdem. Votul e una din puținele dăți când putem să facem mai mult decât să comentăm pe facebook. E normal să mergi la vot. E absurd să nu o faci. Nu poți fi acum mai dezamăgit decât când ți-ai mișcat curul din casă că aveai de ales între Iliescu și Vadim. Remember that? Da, e frustrant să știi că i-ai pus în Parlament și ei îți întorc spatele. Dar oare asta nu s-ar întâmpla oricum? Pe de altă parte, dacă îți întorc spatele te poți duce la ușa lor, la parlament. Nu sunt motive reale să nu mergem la vot. Indiferent cât de sceptici suntem. Deocamdată, așa funcționează lumea asta în care trăim.
Am crescut la bloc într-o gașcă de care mi-aduc aminte cu bucurie și acum. Le știu numele pe de rost. Eram uniți. Și fericiți în copilăria noastră din curtea din spate. Dacă ne rugam unii pe alții ceva, făceam cu bucurie. Puteam să trăim unii pentru alții. Eram și cruzi, cum sunt copiii, dar ne ajutam - Auzi, îmi dai și mie geaca ta? - Bă, lasă-mă pe mine să mă dau primu' că tre să plec - Bine, mă - Ține-mi și mie de șase, da? - Da, mă clar. Aveam încredere unii în alții, așa copii cum eram.

Dacă mâine nu vrei să mergi la vot pentru tine, gândește-te că te-a rugat cineva drag. Cineva la care ții. Și votează cu gândul să-i fie bine ăluia. Lasă-te un pic deoparte și du-te și votează pentru cineva la care ții. Nu e simplu, da nici nu-ți cade mâna.