Când toate-s vechi, tot vechi rămân (3)

Păcat. 

Să-i vezi pe unii cum se prea „îndulcesc“ de bine, când alții se îmbulzesc, care mai de care, de partea unora, dar în dosuri,  de partea altora... și toți cu ifose de lăudători, de șușotitori, de milogitori și lingușitori, în forfotă pe unde ar pica mai repede avantajele, făcând pe grozavii, punând la cale servicii dărâmate de bătrânețe, cu cei care și-au dictat istorii critice cu nume alese de mirosul îmbietor și slugarnic, adulmecat,  în dosul așa zisei valori – fațadă pompoasă, excluzând adevăratele valori ale literaturii.

Iar pentru cei care au aderat la un sistem de ajutor social, și nicidecum de promovare a culturii, căci astfel înțelege fiecare alocația (nu de „handicap“), când tot cei „asistați“ sunt premiați, sponsorizați... când unii au totul, alții nici dreptul de a vota. Tot veni vorba de vot, ce-ar fi să voteze tot contribuitorul o altfel de uniune, neasistată social, ci spiritual: fiecărui eveniment personal editorial, un premiu pentru viitorul proiect.

Eli Gîlcescu

Când toate-s vechi, tot vechi rămân (2)

Nu-mi plac răfuielie dintre oameni, mai ales când aparțin aceleiași bresle, dar când se face referire și la cei din afara ei, socotindu-i, pe nedrept, excluși din viața literară, oameni integrați în grupuri mai numeroase decât cea în cauză, care face ce face să păteze, cu orice preț, onoarea de scriitor, a sta de-o parte este un semn de lașitate. Orbiți de năluca puterii, cu aroganță, caută unii să înăbușe valul de mânie a câtorva mai îndrăzneți, mai sătuli de asemenea maniere, mai „nebuni“. 
Credeți că noi nu vedem ce se întâmplă? 
Cum unora li se ia cuvântul, pentru că l-au rostit mai îndrăzneț, și în schimb este tolerant altora...

Eli Gîlcescu

Când toate-s vechi, tot vechi rămân

Când îți intră în sânge mârlănia, chiar lucrurile mărunte, nelăudabile, fleacurile... acolo rămân. Cât de repede? Cât ai clipi.. Mai ales când gândurile sunt îndreptate spre avantaje, îți alegi un zâmbet de circumstanță, altfel, începi a te distanța, cu îndrăzneală și dialog pervers, cu ambiții evidente, cu mișcări de primăvară, reprogramate și setate în alte direcții, viziuni, cu simțul posesiunii reaprins.

„Ascultă vocea interioară“( ți se sugerează în casca).. Numai astfel există vindecare în fața bucuriei de a fi deplină. Nu te lăsa spulberat de cei care te privesc de la distanță, te urmăresc cu binoclul, ostil, șiret.

Și nu-i nimic surprinzător când există un precedent.

Dar despre toate vechi, și nimic nou, pe mâine.

Eli Gîlcescu

Când nimic nu-i prea mult

Niciodată n-am scris despre cutremurul din 4 Martie 1977...Niciodată. Nici de Cofetăria Casata, de parcul din spatele blocului sau de drumul pe jos până la Băneasa...

Eram în voia nopții, noapte de noapte

În această zi am ascultat ploaia – o ploaie înverșunată parcă să-mi amintească clipa, singura clipă când eram liberă de orice dorință

Eli Gîlcescu