https://zoedumitrescubusulenga.wordpress.com/about/ganduri-catre-tineri-reflectii-despre-traditie-si-model/
„Trebuie să vă spun că eu trăiesc în permanenţă cu un sentiment de frustrare. Lumea se amuză când spun asta, dar eu mă simt o ratată. Cariera mea trebuia să fie una muzicală. În clipa în care, la 17 ani, m-am îmbolnavit de tuberculoză şi mi s-a spus că trei ani nu mai am voie să cânt, nici la pian, nici la vioară, a fost o prăbuşire, care, fireşte, la acea vârstă, mi s-a părut o catastrofă. Fatalmente, a trebuit să merg pe altă cale. Şi am ales calea de jurist, a tatei, şi cea de filolog, a mamei. Şi aşa am intrat, mai mult sau mai puţin cu voia mea, dar sigur cu voia lui Dumnezeu, în acest câmp al „formaţiei sufletelor“, cum îi spun. Fiindcă mie îmi părea esenţial nu să înşir nişte date şi gânduri în faţa studenţilor, ci să încerc să comunic cu ei, nu numai omeneşte, dar şi spiritual. Şi cultural, pentru că doream să fac din ei oameni cultivaţi, să le dau cât mai multe surse de incitaţie la lectură şi la arte în general.“
