Șor(a)isme

„– A venit apa caldă?
– A venit, da’ e rece.“

Dragi prieteni,
urmează patru ani de zgomote, lovituri la fluierul piciorului, cazne și sincope.
În patru ani se pot întâmpla multe. Nu știu dacă voi mai fi aici, nici dacă voi mai apuca vreodată să merg la vot. Însă nu voi înceta să spun că absenteismul înseamnă, după mine, iresponsabilitate civică: poți să desenezi o maimuțică pe buletinul de vot, să pui ștampila pe fiecare candidat sau pe niciunul, să-i tai pe toți cu X-uri mari și apăsate! După cum poți vota candidatul ales de tine, cu bună credință și în cunoștință de cauză. Trebuie, adică, să mergi până la secția de votare, să intri în cabina aceea și să te exprimi. Modul în care decizi să votezi ține de inteligența, de profunzimea sau de simplitatea gândirii tale: – în orice caz, participând. Pentru că democrația înseamnă p a r t i c i p a r e, nu pasivitate; nici lene, indiferență sau dispreț față de îndatoririle pe care le ai ca cetățean cu drepturi depline, egale cu ale semenilor tăi.

Dacă e luni, dragii mei, urmează patru ani grei.

Mihai Șora

18–24 de ani nu au mers la vot.

Poate și pentru că 24–100 de ani nu au fost dascăli buni, n-au știut să-i învețe la timp civismul, responsabilitatea, democrația. Nu au izbutit să-i lumineze, să le vorbească mai convingător despre servituțile votului neexprimat.
Dar, ca și alții odinioară, 18–24 de ani vor învăța singuri, din mers.
Vor vedea cu ochii lor: 
când vor merge în excursii la munte… – și, în locul pădurilor, vor găsi un teren viran;
când vor da primul concurs pentru o slujbă… – și, în locul lor, va fi angajat prostovanul nepot al primarului;
când vor dori să-și deschidă o mică afacere și se vor prăbuși sub teancul de hârtii și acte inutile;
când primul lor copil va intra în spital pentru o banală fractură și va ieși paralizat sau amputat în urma unui „experiment“.

Atunci când îi va lovi prima nenorocire, abia atunci 18–24 de ani vor înțelege de ce ar fi trebuit să iasă la vot în ziua de 11 decembrie 2016.

Mihai Șora

În general am scris cărțile la care m-am gândit. Dacă o asemenea carte nu am scris, înseamnă că nu am apucat să mă gândesc la ea.

http://adevarul.ro/news/politica/mihai-Sora-victoria-psd-urmeaza-patru-ani-zgomote-lovituri-fluierul-piciorului-cazne-sincope-1_584e5b455ab6550cb859961c/index.html

Ana Blandiana, Două cruci

„Nu credeam să învăţ să anunţ vreodată moartea soţului meu ROMULUS RUSAN (1935-2016), omul pe care l-am iubit mai mult de o jumătate de secol şi fără dragostea căruia cu siguranţă nu aş fi supravieţuit.“

Două cruci

Tu ai fost crucea mea
Înaltă, subţire,
În stare să mă răstignească
Grindă pe grindă.
Eu am fost crucea ta
Copilărească,
Răsfrântă-n oglindă.
Aceeaşi mişcare
Pentru îmbrăţişare
Şi răstignire,
Pentru mire
Şi pentru mireasă.
Lasă
Vremea să curgă de două ori,
Dinspre seară, şi dinspre zori,
Pentru unul, şi pentru altul,
Să ne asemene,
Şi să ne-acopere sumbră
Cu flori –
Printre care să privim spre înaltul
Desenat cu două cruci gemene:
Una de umbră.

Ana Blandiana

http://www.mediafax.ro/cultura-media/scriitorul-romulus-rusan-sotul-anei-blandiana-a-murit-la-varsta-de-81-de-ani-mesaj-de-adio-emotionant-al-scriitoarei-16021668#.WEqOG5gR3Dw.facebook

Aflu, cu amărăciune, că a murit Romulus Rusan

Scriitorul Romulus Rusan, pe care l-am cunoscut bine încă din tinerețea mea jurnalistică la Vâlcea, a încetat să mai respire noaptea trecută. Nu am informații despre cauza intrării în grevă a plămânilor lui, iar numărul Doinei, soția sa (poeta Ana Blandiana), nu-mi mai e la îndemână și chiar de l-aș găsi, ce să-i spun? Îmi amintesc o seară petrecută împreună pe dealul de deasupra orășelului lui Anton Pann. Împărțean o masă în patru, venind cu ei de la București și Mircea Martin. Lângă noi cântau niște mineri, veseli că luaseră avansul. Poeta a remarcat diferența dintre modul în care știu să se bucure muncitorii și bucuria de zâmbete discrete și dialogurile cărturărești ale intelectualilor în rândul cărora puteam fi presupuși. Și am cântat și noi. Un cântec pe care-l știam toți din studenție. Replica noastră a fost palidă și s-a stins iute.
Pe Romică Rusan îl întâlneam, ca și pe Ana Blandiana prin anii 91, 92, când AMPress și Alianța Civică își aveau birourile în fostul MICM de la Calea Victoriei. Ne împrumutam uneori coli sau pixuri, iar când aparatul Xerox al lor se defecta, veneau în redacția noastră întinsă în trei, apoi cinci birouri, cu un etaj mai sus.
Romulus Rusan a scris mult, cărți de călătorie mai ales, una – în urma unei burse – despre America. La cutremurul din 4 martie 1977 a fost unul din puținii supraviețuitori ai blocului de pe Colonadelor. Stătea la mansardă și a căzut cu mica lor odaie în curtea Muzeului de la bulevard, viu, nevătămat. Ce l-a vătămat acum? Discreția i-a însoțit viața, de la un capăt al aței ei subțiri, la celălalt. Dumnezeu să-l aibă în grijă! Curaj, Doina Rusan!

Lucian Avramescu

http://ampress.ro/aflu-cu-amaraciune-ca-a-murit-romulus-rusan/