Factura – o făcătură

Și fără să știm de unde ni se trage, sau cum încearcă furnizorii de energie și gaz să ne pregătească pentru cealaltă lume. .

Azi, am întors-o pe toate părțile. Abia către sfârşit am priceput că nu-i vorba de ceva cinstit, ci de un furt. O bătaie de joc. 

Am găsit fel de fel de cifre, care mai de care, în așa fel să dea bine la total.

Contoarele funcționează și înregistrează metri cubi de gaz.

Lună de lună, transmitem indexul de citire. Bineînțeles în metri cubi.

Factura e procesată de furnizori în kWh, fără să știm care este formula de calcul.

Exemplu

Indexul transmis de 421 metri cubi este convertit în 4.529.960 kWh care se înmulțește cu 0,15213 lei/kWh (fără TVA), se adaugă valoarea TVA, valoarea abonament, tot în kWh, preț unitar 0,35000 lei/zi (fără TVA), valoarea abonament cu TVA și obținem 832,99 lei.

Nu era mai cinstit și mai simplu pentru tot omul să fie trecut prețul de aproape 2 lei/metrul cub de gaz? 

Omul își face socotelile cât să se încălzească, cât să rabde, ca să poată plăti.

Când statul a vândut energie, gaz la diferiți intermediari, aceștia, la rândul lor, schimbă formula de calcul și, fără să le pese, „călăresc pe sărăcia, ignoranța și neputințele românilor, aruncă la coșul cu vechituri demnitatea umană“.

Eli Gîlcescu

Dacă ai bani

Povestea aceasta se încadrează perfect în comportamentele care ne oripilează periodic în România.

Când o beizadea dă cu mașina peste oameni și apoi scapă pentru că e șmecher, nu e la fel? Când vreun corupt scapă de pușcărie pe scutire medicală, nu e la fel? Când infractorul iese din pușcărie pe cărți scrise de altul, nu e la fel?

Experimentăm periodic acest gen de umilire din partea șmecherilor de toate felurile și totuși, de la începutul acestui scandal, exact cei striviți în România de șmecheri mincinoși, lași, iresponsabili iau apărarea vehement unui om care face exact același lucru.

Ar putea fi un fel de #sindrom Stockholm sau faptul că, de fapt, nația aceasta urăște hoții, ticăloșii, mincinoșii doar atunci când îi lezează direct pe oameni sau le provoacă mari emoții. În rest, îi admiră.

https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/novak-djokovic-si-sindromul-stockholm-al-romanilor

Doctori de boli care nu se vindecă

Alexandra Gătej 

Avea părul arămiu cum îi era și numele, era elegantă, îngrijită, frumos machiată și indiferentă. Ajunsesem la ea cu intervenții, era un mare cardiolog în marele spital din cel mai mare oraș. S-a uitat pe setul gros de analize și mi-a spus că am o boală a sângelui. Ceva care nu se vindeca, dar cu care se poate trăi toată viața dacă ai grijă și noroc. Mi-a prescris medicamente de luat de atunci până-n vecie. „Scumpe și rare, va trebui să vă descurcați”, mi-a spus despre medicamente, dar sunt „ultima generație”. Am întrebat-o dacă există statistici în favoarea acestor leacuri rare și s-a uitat la mine ca la una care se informează de pe #Google.

M-am „descurcat” și m-am aprovizionat cu un număr însemnat de cutii foarte scumpe. Am aflat pe această cale și cum se întâmplă cu medicamentele compensate pe care nu doar că trebuie să le pândești la început de lună, dar sunt calculate în așa fel, încât să nu ajungi mai deloc să faci o lună întreagă compensată ca să scoți din buzunar diferența - deloc mică în cazul meu. 

Am legat prietenii cu farmaciști și semeni de boală. Am mers și la o a doua opinie, că nu era chiar un guturai - mai multe dopplere, mai multe medicamente, alți bani, alte asistente, alți colegi de suferință cu dosare medicale pe la uși pe la spitale, mă rog, sistemul medical de stat și privat din țara noastră, nu spun nici o noutate nimănui. N-ai nici o siguranță că ceea ce ți se spune e ceea ce ai, fiindcă toată lumea e foarte grăbită să citească analizele și să-ți prescrie ori alte analize ori neapărat medicamente. În tot timpul ăsta mesteci gânduri negre că ai copil și familie, parcă n-ai vrea să pleci așa repede și neclar…

La mine gândurile astea se mestecau mergând pe jos. La început am început să merg pe jos de acasă până la birou ca să toc mărunt ceața grea pe care medicamentele, diagnosticul și tot ce vine cu asta o puneau pe mintea mea. Nu prea vedeam în jur și nici nu mă interesa. Apoi am început să descopăr cu pasul străzile, orele zilei, lumina, sunetele acestui oraș neiubit în care urâtul trăiește cu frumosul într-o combinație stranie și oarecum atrăgătoare. Mergând pe jos am scăpăt de ore întregi și debilitante petrecute în mașină prin traficul de coșmar. Apoi am redescoperit-o pe „Tovarășa” – partenera mea de ture de parc. Luni de zile am mers împreună și mi-a făcut bine să pot spune cuiva toată frica.

La un moment dat, am convins-o și pe Oana, cred că la început venea din curiozitate. Cu ea am început să vorbim despre obiceiuri sănătoase și cum se pot ele forma. De ce la noi nu se prea face prevenție, deși există o lege cu numele ăsta (fară norme), despre simplitatea trăitului în lumea noastră complicată, am descoperit împreună cărți, oameni interesanți pe care i-am invitat la walk-urile noastre săptămânale. Făceam deja cam 5 km pe jos în fiecare zi, iar lecturile mele se îmbogățeau cu fiecare plimbare săptămânală, fiindcă în grupurile noastre fiecare venea cu lumea lui.

https://republica.ro/diagnosticata-cu-o-zboala-incurabila-am-fost-sfatuita-de-doamna-doctor-sa-mi-fac-rost-de-niste-medicamente

Dinu Săraru

Dinu Săraru: Această societate este /minată/ de pierderea identității şi cei mici sunt jertfiţi întotdeauna acestei sărăcii și acestei uitări. Nu există, după părerea mea, un om politic astăzi capabil să fie apostol, capabil să se sacrifice el pentru cei mici, care erau numiți așa de….

Ionuţ Vulpescu: De ce umiliți și obidiți, cum zice Dostoievski.
Dinu Săraru: Da, umiliți și obidiți, care se scufundă sub jugul ignoranţei... 

https://www.rador.ro/2022/01/09/interviu-cu-scriitorul-dinut-sararu-acordat-lui-ionut-vulpescu/

O frază memorabilă

Florin Negruţiu 

Joe Biden a rostit azi, la un an de la asaltul asupra Capitoliului, o frază memorabilă, la care mă gândesc de câteva ore: „You can't love your country only when you win”.

Într-adevăr, „nu-ți iubești țara doar atunci când câștigi”, când e bună cu tine, când te alege în funcții, când îți dă bani, putere, girofar, onoruri. Îți iubești țara și atunci - sau mai ales atunci - când pierzi, când îl alege pe altul, când te simți nedreptățit, când îți vine să dai cu ea de pământ, când simți că nu te merită. Îți iubești țara și atunci - sau mai ales atunci - când e rea, needucată, murdară, vulgară, când suferi că o vezi așa și-ți dorești să o schimbi. Îți iubești țara și când o urăști de-ți vine să pleci cât mai departe de ea - pentru că-ți pasă, pentru că te face să suferi, pentru că te înnebunește. Îți iubești țara nu doar la bine, ci și - mai ales - la rău. Patriotismul nu se declamă, nu merge pe covor roșu, nu are nevoie de pas de defilare și mâna la chipiu.

Tatăl meu era meşter de săbii

Alexandra Mihalcea 

(George Mihalcea, 13.03.1954 - 2.01.2020)

 

Tatăl meu era meşter de săbii

Mama mea preoteasă-ntr-un han

Fraţii mei amurgeau pe corăbii

Iar eu nu ştiu pe unde eram.

 

Tatăl meu a plecat într-o noapte

Nu vânduse nimic acel an

Mama mea a rămas mai departe

Preoteasă la veselul han.

 

Semănam pe atunci cu vioara

Unui biet lăutar şchiop şi slut

Beţi drumeţi întrebau cine-i tata

De-am ieşit aşa prost, aşa mut.

 

Atunci eu m-ascundeam într-o şură

Şi pe cinstea mea bine era

Când venea Miriam şi prin semne

Mă făcea să-nţeleg ce-şi dorea.

 

Numai noaptea mai ştie sa tacă

Şi să cânte precum Miriam

La-nceput de poveste cu lună,

Când veneam şi plecam şi veneam.

 

Astfel dar perindai anii tineri

Până când într-o zi m-am tot dus

Cu un ochi devorând răsăritul

Cu un altu-ndreptat spre apus.

 

Legănare de drum unde-i poarta?

Tot mergând am ajuns şi eu drum

Te mai văd Miriam unduindu-ţi

Boiu-nalt cu mireasmă de fum.

 

Sunt acum mare meşter de săbii

Preoteasă nevasta-ntr-un han

Fiii mei amurgesc pe corăbii

Şi nimic n-am vândut acest an.