Stimate Domnule Preşedinte
După cum știți, pentru moartea
a peste 1.200 de revoluționari care s-au jertfit pentru libertatea noastră,
actul de acuzare din Dosarul Revoluției a trimis în instanță
doar trei vinovți. Teza principală a rechizitoriului este că Securitatea
ar fi fost “dezarmată” pe 22 decembrie, trecând instantaneu în subordinea
Armatei.
În fapt, această
premisă este o deplorabilă eroare juridică. Există un numar
copleșitor de probe și mărturii, ignorate de procurorii militari, care
dovedesc vinovăția Securității pentru crimele atât de dinainte de 22
decembrie cât și de după fuga dictatorului. Acest probator, pe care
l-am descoperit sau cercetat în ultimii ani impreună cu doi colaboratori
(Roland Thomasson si Mădălin Hodor) include dosare găsite recent la CNSAS,
documente juridice din anchetele și procesele Revolției, declarații și
interviuri inedite cu martori; pe toate acestea le-am rezumat într-un studiu
publicat anul trecut și într-o carte care apare in aceste zile.
Probatoriul demonstrează
atât organizarea și planurile detaliate ale Securității din anii ’80
pentru apărarea cu orice preț a regimului Ceaușescu, precum și punerea în
aplicare a planului respectiv, în decembrie 1989.
În timpul regimului Ceaușescu,
înainte de Revoluție:
In anii ’80, sub conducerea
lui Iulian Vlad, Securitatea a pus la punct un plan de acțiune detaliat, care
viza așa numita “luptă de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”.
Conducerea DSS a creat o rețea de “luptători” profund loiali dictatorului, gata
pentru “sacrificiul suprem”. “Securitatea personală a Comandatului Suprem” era,
explicit, misiunea principală a Securitații. Planul “luptei de rezistență”
avea ca scop, prin crearea de “panică”, “diversiuni”, și “pierderi umane și
materiale inamicului”, readucerea dictatorului la putere, indiferent de modul
cum ar fi fost înlăturat – respectiv de forțe externe sau interne. Acestplan s-a
materializat după 22 decembrie în toate orașele și zonele unde au fost victime.
In timpul Revoluției din
decembrie 1989:
–
Majoritatea victimelor de la Timișoara au fost produse de cadre de Securitate
și MI, pentru care nu a fost condamnat definitiv decât un singur securist (Sima
Traian).
– La
Timișoara și București au fost arestați abuziv sute de demonstranți care au
fost bătuți sălbatic de cadre de Securitate si Miliție. Pentru aceste crime
împotriva umanității nu au fost anchetați, judecați și condamnați decât un
număr infim de vinovați.
– Contrar narațiunii
revizioniste securiste, după 22 decembrie 1989, revoluționarii și militarii
uciși nu s-au împușcat între ei „ca proștii”, nu au fost doar victimele
„focului fratricid” [3]. Așa cum n-au fost nici victimele „turiștilor
sovietici” sau ale unei nebuloase conspirații KGB-isto-„filo-sovietice”. Ei
au fost ultimele victime ale Securității ceaușiste.
– Securitatea NU a
fost dezarmată pe 22 decembrie. Din contră, Securitatea a păstrat
un vast armament până cel puțin pe 4 ianuarie 1990 și a desfășurat acte
terorist-diversioniste între 16-31 decembrie 1989, conform planului “luptei de rezistență”.
– Armamentul Securității
includea arme destinate luptei de gherilă care nu existau în arsenalul Armatei
(în special de proveniență occidentală), arme cu care s-a tras și au
fost uciși și răniți revoluționari și soldați în perioada 22-31 decembrie.
Este vorba de puști-mitralieră de calibru redus (5,6), cu pat rabatabil (pentru
a putea fi mai ușor disimulate în salopete), cu lunetă și dispozitive de ochire
pe timp de noapte cu laser sau infraroșii. Acel armament a fost folosit: la
predare au lipsit zeci de mii de gloanțe din cele distribuite cadrelor de
Securitate pe 20 decembrie 1989.
–
Nenumărate mărturii atestă focuri trase din case conspirative; din vilele
nomenclaturiștilor din jurul televiziunii; din sediile și apartamentele
cadrelor de Securitate din jurul CC-ului și al altor obiective; de pe
acoperișurile blocurilor și zonele din jurul MAPN-ului; din jurul unităților
militare, către aceste unități; din hoteluri, instituții și poduri de case,
către piețele pline cu demonstranți – toate destinate declanșării stării de
panică și confuzie.
–
Caracteristicile focurilor de după 22 (foc cu foc, rafale scurte, la intervale
de 10-15 minute, mai ales noaptea, țintind precis în organe vitale, cu
schimbarea frecventă a punctului de tragere) corespund și ele planurilor
“luptei de rezistență”, conform atât documentelor de la CNSAS cât și anunțului
codificat din Scânteia Tineretului din 18 decembrie 1989.
– Probele
dovedesc fără dubiu atât existența teroriștilor – în acțiune, prinși, sau morți
– cât și faptul că aceștia aveau asupra lor legitimații de Securitate (ale
Direcției a V-a, USLA, Filaj, etc). Deseori, sub combinezoanele negre, aceștia
purtau mai multe rânduri de haine pentru deghizare, inclusiv în ofițeri de
armată și civili.
În ultimii 30 de ani, după
Revoluție:
Foștii
lucrători din Securitate au încercat să șteargă urmele și să intimideze
martorii. Cadrele fostei direcții a VI-a a Securității au fost desemnați să
ancheteze, în 1990, în calitate de procurori militari (cu legitimații cu tot)
crimele de la Revoluție (!).
Sub
atacul inexorabil al dezinformării securiste, inclusiv de pe pozițiile păstrate
în SRI și alte servicii ale statului, s-au acreditat versiuni profund
falsificate ale istoriei lui decembrie 1989. Serviciul “D”
(dezinformare) lucrează non stop, de 30 de ani, la aceasta mistificare – în mai
multe variante – a Revoluției române. Adică a momentului cheie a istoriei
poporului pe care l-a îngenunchiat.
După împușcarea Ceaușeștilor,
diversiunea teroristă a Securității s-a metamorfozat într-o diversiune juridică.
Procurorii militari nu au făcut până acum decât să accepte această narațiune
disculpatoare a Securității. Poate că tocmai din această cauză,
a falsificării istoriei de către fostele cadre DSS, avem încă astăzi
nostalgicii naționalismului ceaușist.
Din
zilele Revoluției au rămas totuși în memoria colectivă imaginile sutelor de mii
de oameni ieșiți pentru prima oară în stradă, sătui de teroarea, frigul si
mizeria morală în care clanul ceaușist adusese țara. Au rămas atât imaginile
soldaților fraternizând cu populația și a civililor pe tancuri, cât și ale
teroriștilor-securiști împușcați sau prinși, rămași neanchetați și cu atât mai
puțin condamnați.
Domnule
Președinte, îi omagiem, le citim numele, dar eroilor care au murit pentru noi
în ’89 nu li s‑a făcut dreptate. În acest fel, de 30 de ani, ei sunt, în
fiecare decembrie, ucişi din nou.
Vă
solicităm sa folosiți autoritatea și prestigiul de care vă bucurați la a doua
investire din partea alegătorilor români pentru a înfrânge în sfârșit
rezistența sistemului care și-a dorit să acopere criminalii.
Salutăm redeschiderea
urmăririi penale în dosarul nr.11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare dispusă prin
Ordonanța nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 emisă de procurorul general
Bogdan Licu.
Vă rugăm ca în continuare să
cereți desemnarea unui procuror general și a unui procuror șef
al Secției Parchetelor Militare care sa aibă ca prioritate
investigarea tuturor vinovaților pentru crimele de la Revoluție, nu doar a
decidenților politici.
Vă rugăm să solicitați finalizarea
cu celeritate a anchetelor clasate în dosarele existente, dar și deschiderea
imperativă a altora, așa cum impune probatoriul existent, după
cum a solicitat și Curtea Europeana a Drepturilor Omului în deciziile prin care
statul român a fost sancționat.
Vă rugăm să susțineți aflarea
adevărului cu privire atât la faptele infracționale în care au fost implicate
cadre de securitate, armată și miliție la Revoluție, cât și a tuturor
crimelor sistemului represiv comunist de până atunci.
În acest sens, alături de
Asociația 21 Decembrie, vă rugăm sa susțineți constituirea în cadrul
Ministerului Public a unei “Secții pentru investigarea crimelor comunismului
și a infracțiunilor contra umanității” (SICCIU), în structura
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, condusă de
Procurorul General printr-un procuror-șef de secție, așa cum funcționează DNA,
DIICOT, ca unități specializate de parchet.
Va
mulțumim. Cu stima,
București,
19 decembrie 2019
Au semnat
apelul și lista rămâne deschisă:
Ana
Blandiana, Magda Cârneci, Brîndușa Palade, Radu Filipescu, Gabriel
Andreescu, Dan Grigore, Vlad Alexandrescu, Rodica Culcer, Andrei Oișteanu,
Cristian Pîrvulescu, Mihai Demetriade, Vlad Zografi, Liviu Antonesei,
Andrei Cornea, Ștefan Vianu, Daniel Cristea-Enache, Radu Vancu,
CătălinTeniță, Peter Eckstein Kovacs, Dennis Deletant, Petre Iancu, Mihaela
Miroiu, Vladimir Tismaneanu, Petre Mihai Bacanu
Noi
semnături: Vasile Gogea, Leontin Horațiu Juhas, Radu Mârza... și eu.