A fost ales de Dumnezeu

„Parcă aș vrea să mă dau nopții cu totul și eu“ scria Raul Cârstea, acum un an... Îmi este greu să vorbesc la trecut de Doamna Ileana Vulpescu. Am avut parte de cea mai mare mângâiere, atunci când a fost ”îngerul”din sala de spectacol ce mă urmărea cântând. A poleit cu aur modestul meu CD ”elegia mâinii” cu prefața scrisă. Am înțeles că sunt ”ales” de Dumnezeu să am parte de o așa onoare. O parte din sufletul meu, a plecat alături de Ileana Vulpescu. Ăsta este singurul motiv pentru care am postat ”Felinarele și noaptea” . 

Grea e și inima mea, cui aș putea să mă plîng,

I-am învățat mai pe toți, ei către mine să vină, 

Grea e și inima mea, greu îmi e umărul stîng, 

Inima mea, de sub el, sîngeră tristă lumină. 

Am să mă sting într-o zi,eu, incredibil lămpaș,

Și cum lumină va fi, moartea tăcînd voi găsi-o, 

Grea e și inima mea, dacă un secol prea laș, 

Liber atît nu ne dă, să ne mai spunem adio. 

Tot ce-am crezut s-a întors, pașii făcuți îi regret, 

Mie spunîndu-mi mustrări, eu mă grăbesc la iertare, 

Grea e și inima mea care se stinge încet, 

Dramele voastre purtînd, numai a mea n-o mai doare. 

Merg din oraș în oraș, fac felinare și plîng, 

Doamne, ce noapte ne-ai dat și ce rezerve puține, 

Grea e și inima mea, rană sub umărul stîng, 

Simt cum se stinge și ea, negura bine îi vine. 

Parcă aș vrea să mă dau nopții cu totul și eu, 

Parcă m-aș da împrumut pentru ca-n ziua de mîine, 

Fiului meu să nu-i fie, traiul amarnic și greu, 

Dar m-asupresc din trecut, moșii cu trupuri de pîine.

Vin și mă ceartă cumplit că m-am gîndit să cedez, 

Sînt din făină făcuți, din diamant și tărîțe, 

Vai, ce strămoși uriași, pîine cu coajă și miez, 

Sîngele-n mine, și el, vorbele dă să le-ațîțe. 

 

Grea e și inima mea, dar de făcut ce să fac? 

Ducem războiul cinstit, rîdeți și iarăși doare, 

Noaptea aruncă în noi negre dejecții de veac, 

Noi semănăm pe pămînt, noi proiectăm felinare. 

(Adrian Păunescu)

 

RIP Raul Cârstea

o veste cumplită... Aristocratul muzicii folk, cantautorul Raul Carstea s-a mutat intr-o stea. Prieten, partener de discuții filosofico-existentiale, de care ma leagă trăirea și respirarea atmosferei boeme si artistice petrecute și consolidate în ani. Drum lin spre astre, dragul meu!!! Dumnezeu să te ierte și sa te așeze de-a dreapta, după truda și talentul tău în aceasta viata!! Vouă, Sanda și Alex, puterea sa mergeți cu durerea în suflet, cinstindu-i memoria! (Karl Gilbert)

Tată, te-am văzut

"tată, te-am văzut în vis urma să mori și aveai gura plină cu bucăți de prescură mestecai și icneai rușinat de ciudata foame ce te-a întețit stăteai întins pe scândură cu mâinile date peste piept fără pic de împotrivire tot ce urma să vină parcă ar fi venit demult – mă duc să domnesc mă duc să fiu stăpân peste nesfârșita singurătate mă duc să ridic glasul acolo unde nimeni nu ascultă și nimeni nu se supune – respirai stânjenit cât puteai de rar dacă un fluture și-ar fi lipit aripa de buzele tale nici n-ar fi tremurat din felul în care îți încremenea fața când te opreai din respirat păreai atent la ceva în ureche îți stingeai amintirile auzul țâșnea alb ca săgeata și-n urma lui aerul înceta parcă așteptai doar un semn un țârâit de greiere din acea liniște ca de trecut – mă duc să cânt cum n-am cântat niciodată mă duc să fiu vesel acolo unde stau numai cei care plâng și jelesc – aveai ochii închiși se vedea cum unduie pe sub pleoape mișcați poate de o-ncercare ascunsă poate te-ai încrezut prea devreme în promisa odihnă a oaselor care încă nu a venit noaptea câtă se adunase sub pleoape nu-ți ajungea pentru drumul pe care trebuie să te pierzi e nevoie de mai multă, dar fața ta era proaspătă ca în tinerețe încât m-a prins mirarea cum poți să mori cu fața asta vie ca bujorul? – mă duc să închid gura și să tac cum niciodată n-am tăcut mă duc să-mi revărs glasul peste nisip până se va face liniște – când m-am apropiat să-ți duc la buze bucata mea de prescură nu m-ai certat mestecai și te grăbeai când mi se va termina din gură voi putea să-mi dau duhul, mi-ai zis aveai în buzunarul cămășii o batistă mototolită de la mama de va veni sudoarea de va veni sudoarea peste mine, aicea e ai spus, atingându-ți buzunarul cu palma stângă – mă duc din odihnă în odihnă mă duc din ușurare în eliberare mă duc din neliniștea de aici într-o neliniște mai mare" Vianu Mureșan

De-o seamă cu revoluția

Eveline Păuna 

Eu aș vrea să fiu prietenă cu toți seniorii din Lume. E atâta bunătate în ochii lor încât cred că sensul vieții e tocmai această Lumină. Și aș face un Pact cu Dumnezeu, ca dacă tot trebuie să acceptăm că nu suntem Nemuritori, atunci măcar să ne lase tuturor demnitatea de a duce vertical toți anii. Citeam zilele trecute știrea că Alain Delon, Marele Alain Delon, Simbolul Alain Delon face demersurile pentru a-i fi acceptată cererea de sinucidere asistată. Eutanasiere... motivând că s-a bucurat de toate frumusețile vieții și că e îngrozit de perspectivele următorilor ani.

Am stat azi la rând, într-un context... cu bunici. Bunicii cuiva sau... bunicii nimănui. Pierdusem demult ora programării deoarece "nu se respectă aici". Sunt bătrâni neputincioși, așteptând, tremurând. De tremurat spun că tremură și acasă, pentru că nu au bani să se încălzească. Sunt bătrâni care plâng și lacrimile care li se rostogolesc pe obrajii brăzdați de viață par de plumb. Au greutăți pe care doar ei le știu.

Se uită la mine și mă cred copil. Mă întreabă câți ani am și odată cu răspunsul vine remarca "de-o seamă cu Revoluția". Mai vine un tânăr care le flutură în fața ochilor că noi le plătim pensiile și se plânge de impozite. Deși oamenii aceștia au cotizat la viața lor... Cu impozitele îl înțeleg și eu... dar altfel îi spun că nu are dreptate.

Dintre Bunii aceștia, poate că în fața noastră e învățătorul cuiva... Iar acum nu cred că a cutezat vreunul să-și dorească o călătorie, nu cred că au haine noi, nu cred că se mai gândesc măcar la spectacole sau cărți... și nu cred că își mai permit vreo prăjitură.

Dacă El, Alain Delon... Ei ce să mai...

Le privesc mâinile... zbârcite, crispate, tremurânde...

Și, cu toate acestea, au decența de a nu pune poverile lor pe umerii generației mele...

Ei sunt oameni de Aur... dar noi cheltuim și purtăm tinichele.

Bătrânii sunt cărți de istorie, știu glume, sunt dornici de vorbă. Scoteți-vă nasurile din telefoane, mai coborâți-le de sus și împrieteniți-vă cu ei. Bătrânețea este o etapă a vieții, ca oricare alta. Nu le șterge prestanța Domnilor și farmecul Doamnelor. Sau... nu ar trebui să îngăduim să facă asta.

Bătrânețea... să nu o mai amendăm!