Ileana Vulpescu & Violetta Petre
Constanța, 21 Mai 2016
Cascadă de cuvinte, de lacrimă neplânsă,
De gânduri fără nume s-a revărsat în ploi,
Misionară-n viaţa de nedreptăţi cuprinsă
A presărat lumina în umbrele din noi...
Violetta Petre, 21.05.2016, Constanța
 |
| Ileana Vulpescu & Violetta Petre Constanța, 21 Mui 2016 |
 |
| Ileana Vulpescu & Violetta Petre Constanța, 21 Mai 2016 Eli Gîlcescu |
Un coșmar de care mi-a fost teamă. Când credeam că viața e atât de frumoasă, aș putea spune că... peste toate, vin și ulii, ulii cei tineri, să mă sperie, pândind cu coada ochiului. Le e teamă să se uite în ochii mei, păzindu-și nerăutatea... până departe, până aproape. Odată cu ivirea zorilor, afară de tăcere, nu mai era nimeni, nimeni. Că de-ar fi numai neauzirea, aș merita pierderea câtorva ore de veghe, din cele pe care le mai am de trăit, pentru citirea celei mai grozave povești din literatura lumii, scrisă de Tolstoi („Oare multe îi trebuie omului pe pământ”) sau „Finnegans Wake” la care Joyce a lucrat decenii, ruinându-și sănătatea și rămânând, probabil pe vecie, singurul om capabil să înțeleagă multe din aluziile și jocurile de cuvinte de acolo.
Astăzi,
Dumnezeu nu suferă. Nici pentru că nu m-am rugat îndeajuns, nici pentru că am
lipsit de la Sfânta Liturghie. E bun cu mine, chiar dacă nu am sărutat crucea
înainte de Crăciun și am uitat de milostenie... Da, Dumnezeu este bun cu mine,
azi, când ascult colindul, până la jumătatea drumului, atât, ținându-mă de
mână, tot mai de departe, până când cealaltă jumătate, până acolo unde nimeni
nu mai știe, nimeni pe lume, plin de har și de adevăr, întocmai ca slava singurului născut, printre noi.
Astăzi, Crăciunul, departe de casă. Și un gol tot gol
rămâne, și toate relele din acest an, și o
dorință ce nu se pune nenorocului, nici că aș sări peste fiecare gol, de câte
ori oasele mele strigă, departe de laude, de așteptări, de daruri... de zarva
de dinainte și după, an de an, fără să țin minte, până și lacrimile goale... până
alt dar de trăsnet și tunet (din darul ciclopilor), din ce parte sfârșitul, mai
ușor de murit în noaptea de aur ca într-un poem fără cuvinte
Eli Gîlcescu
Burlington, 25-26-27 Dec.23
https://republica.ro/autor/loredanavoiculescu
„Cel mai bine educată a fost generația anilor 20, care i-a dat pe Emil Cioran, pe Mircea Eliade, pe Eugen Ionescu și pe mulți alții. Pentru că această generație a fost produsul reformei școlare făcute de Spiru Haret, reformă inspirată și coordonată de el. Dar atenție, o reformă la care au participat șapte ministere. Noi, după revoluție, am avut de-a face cu tot felul de reformatori care au vrut să intre în istoria învățământului românesc ca un fel de Spiru Haret, crezând că ei stau în birou și elaborează o strategie de reformă a educației. Reforma educației este o o sarcină colectivă și care privește multe alte ministere, începând cu Ministerul Transporturilor, al Amenajării Teritoriale, al Muncii”, spune Dumitru Borțun.
În perioada comunistă, când toată lumea trebuia să fie alfabetizată și școala a pătruns în cele mai îndepărtate cătune, care a fost generația cel mai bine educată? „Generația anilor '70, căreia din fericire îi aparțin și eu, pentru că vreau să vă spun că în acea perioadă plutea în aer o idee care a dispărut între timp: că realizarea ta umană depinde de realizarea profesională și asta presupune să înveți, ca să ajungi un bun profesionist. Dacă vei fi un bun profesionist îți vei găsi un loc onorabil în lumea meseriilor, vei avea parte și de o viață frumoasă și de recunoaștere socială și de recompense materiale. Principalul nostru scop nu era să ne îmbogățim, era să ne perfecționăm și să ajungem cât mai buni și mai performanți. Restul erau considerate bonusuri, implicații, consecințe. La ora actuală, generațiile tinere ies cu idealul de a munci cât mai puțin și a câștiga cât mai mult”, a mai spus Dumitru Borțun.
#România educată nu întelege ce citește. La mai bine de 20 de ani de când am început să participăm la testele PISA, România bate pasul pe loc. Nivelul este același, adică foarte scăzut. În Uniunea Europeană, după noi este doar Bulgaria. Nu reușim să depășim, ca țară, nivelul general de competență 2 care este considerat nivelul critic.
Peste 20 de ani, țara noastră va rămâne penultima din Uniunea Europeană la salarii, la pensii, la calitatea educației, a sănătății și la calitatea infrastructurii. De ce sunt așa de sigur? Nu pentru că am ghicit viitorul într-un glob de cristal, ci pentru că am citit rezultatele la testarea internațională a elevilor de 15 ani din cele mai importante 80 de națiuni de pe această planetă. Rezultatele la testele standardizate PISA ne situează pe penultimul loc din UE, în urma noastră situându-se doar bulgarii. Media noastră națională este de 428 de puncte.
Generația copiilor de 15 ani din 2022 va ajunge, peste 20 de ani, la maturitate și va popula industria, agricultura, serviciile, dar și administrația și politica din țările respective. Este cât se poate de clar că nivelul de pregătire din gimnaziul de astăzi se va regăsi în calitatea administrației de peste 20 de ani. Dar și în nivelul de salarizare, în nivelul pensiilor, în nivelul profiturilor antreprenorilor, precum și în calitatea și cantitatea autostrăzilor, a căilor ferate și a barajelor hidrotehnice.
Acest rezultat este cel mai bun indicator al nivelului școlii dintr-un stat, pentru că se obține din testarea unei populații școlare extrem de numeroase, la vârsta de 15 ani cam toți copiii din țările respective fiind școlari. Deci populația testată este mare și atunci rezultatele statistice obținute au un grad ridicat de credibilitate și reprezentativitate.
Fac de la început precizarea că cea mai mare economie din lume, China lipsește din această testare, pentru că la precedenta (2018) s-a situat pe primul loc, dar a participat doar cu patru provincii, populate de doar o șeptime din totalul populației de elevi. Cei mai buni elevi de 15 ani de pe glob se află în estul Asiei, în așa-numitul Orient Îndepărtat, în Singapore (560 de puncte), în Macao (535 de puncte), în Taiwan și Japonia (533 de puncte fiecare), în Coreea de Sud (523 de puncte) și în Hong Kong (520 de puncte). Cel mai bine plasate națiuni europene sunt micuța Estonie (516 puncte) și Irlanda (506 puncte), singurele, de altfel, care au medii naționale de peste 500 de puncte. În primele 10 state ale lumii mai găsim Canada (506 puncte) și Elveția (498 de puncte).
Mult-lăudata Finlandă confirmă și în acest clasament calitatea învățământului său gimnazial, situându-se pe locul 12 în lume, cu 495 de puncte, iar Polonia și Cehia (cu 492, respectiv 491 de puncte) sunt situate pe locurile 15-16 pe glob, dovedind că știu să crească generații de copii foarte bine pregătiți. Americanii sunt pe locul 18, cu 489 de puncte, iar britanicii pe 14, cu 494 de puncte. Nemții se află pe locul 24 în lume, cu 482 de puncte, francezii pe 26 cu 478 de puncte, ungurii pe locul 28, cu 477 de puncte, la egalitate cu italienii și spaniolii. Noi venim abia pe locul 45 dintre națiunile testate, cu o medie de 428 de puncte. Deasupra noastră avem destule state cu o dezvoltare economică modestă, precum: Vietnamul, cu 468 de puncte, Turcia, cu 462 de puncte, Serbia, cu 442 de puncte, Ucraina, cu 440 de puncte, dar și Grecia cu 436 de puncte. Pe pozițiile 48 și 49 se situează, la egalitate, cu câte 414 puncte, Bulgaria și Republica Moldova.
Plecând de la aceste rezultate, putem să înțelegem modul în care va arăta țara noastră, dar și globul peste 20 de ani. Lumea, care se îndreaptă, din ce în ce mai clar, spre o economie a cunoașterii, va fi dominată de către națiunile din estul Asiei, care au știut să se adapteze și să mențină, pe termen lung, sisteme performante de învățământ. Polul dezvoltării în Europa se va îndrepta și mai clar spre nord, incluzând aici marile performere educaționale Estonia și Polonia, iar sud-estul continentului va musti de mediocritate, ceea ce va afecta dezvoltarea regiunii noastre pe termen lung. Românii vor avea, în continuare, slujbe prost plătite, deci și pensii mizerabil de mici, iar economia noastră va fi dominată de către multi-naționale, conduse de către oameni aduși din afară, căci bazinul de 5% al performerilor naționali este mult prea strâmt pentru a fi o bază de selecție onorabilă. Mai mult, dintre aceiași 5% se vor selecta și mulți dintre cei care vor merge la studii în marile universități europene, de unde nu se vor mai întoarce, decât într-o mică măsură, pentru a lucra aici. Televiziunile vor rula, în buclă infinită, manele, iar singurele ziare citite vor fi cele de sport și de can-can. Personajele publice cele mai influente vor avea un vocabular de maxim 50 de cuvinte și vor „modela” generații întregi de adolescenți. Iar politicieni de teapa lui Ciolacu, cu bacalaureatul neclar, vor reprezenta o referință de neatins, căci ne vor conduce unii pentru care absolvirea gimnaziului va reprezenta performanța vieții lor.
Până la urmă cine să înțeleagă catastrofa din sistemul nostru de învățământ? Iohannis, turistul european cel mai prodigios din ultima sută de ani? Crede cineva că atunci când se plimbă printre piramide sau când participă la dansurile tribale din Zanzibar, Klaus Iohannis se gândește cu atenție și îngrijorare la soarta generațiilor de elevi? Sau absolventul cel mai controversat de bacalaureat, Marcel Ciolacu ? Oare, văzându-l cum arată și cum vorbește , o fi mai probabil să citească vreun rând din statisticile educaționale europene sau să asculte o manea de-a lui Luis Gabriel? Enumerarea celor care privesc cu dispreț sau cu nepăsare învățământul ar putea continua cu absolvenții de universități particulare incerte și neonorante, precum președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis sau precum ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Dar și cu fostul premier cu limbaj de mahala portuară, Mihai Tudose, la fel de târziu și de prost școlit ca și bunul său amic din fruntea guvernului.
Numai citind aceste nume și vizualizând personajele respective ne putem ușor da seama cam pe unde va fi România peste 20 de ani, nici nu mai avem nevoie să citim statisticile educaționale europene. Din păcate.
Peiu Petrișot
Ne-am obișnuit, de mult, cu faptul că nu putem să facem, într-un timp rezonabil, ceea ce alții au făcut deja. Știm că țara noastră are doar 1000 de km de autostradă, de trei ori mai puțin decât Ungaria și că avem cea mai mică densitate de autostrăzi din Uniunea Europeană, pentru că avem cel mai lent ritm de construcție al acestora din UE. Este acesta un „standard” de ineficiență al administrației românești, care riscă să se generalizeze la nivelul tuturor sectoarelor din România. Căci și spitalele de la noi se construiesc cel mai încet din Europa (sau, mai bine zis, nu se construiesc), căile ferate se repară/electrifică la fel de încet, centrala de la Iernut-singura aflată în construcție are deja o întârziere de 4 ani, etc.). Este deci, cât se poate de clar, că o nouă întârziere istorică la nivel național nu va mai mira pe nimeni și nici nu va strica festivismul guvernanților noștri, specific „sărbătorilor de iarnă”….
România rămâne, încă, o țară despre care nimeni nu știe exact cum arată. Situată în mijlocul continentului european, adică în plin Occident, membră a Uniunii Europene și a NATO, țara noastră nu are încă o evidență civilizată a proprietăților la nivel național. Cu alte cuvinte nimeni nu știe cum arată tabloul proprietăților din România. Și vom intra foarte curând în anul 2024, într-o perioadă în care din punct de vedere administrativ și juridic acest lucru reprezintă o barieră majoră pentru cel puțin două chestiuni esențiale din viața unui stat modern: impozitarea corectă a proprietăților și circuitul civil corect al acestora.
Pentru a fi și mai clar: cea mai mare parte a impozitelor pe terenuri plătite în această țară și majoritatea actelor de vânzare-cumpărare și de succesiune care privesc terenurile agricole nu sunt chiar exacte, ci conțin un grad inacceptabil de imprecizie.
Cum s-a ajuns aici? Cât se poate de simplu: atunci când s-au aplicat legile fondului funciar și s-a redat proprietatea privată asupra terenurilor agricole și forestiere, fiecare primar a aplicat legea destul de aproximativ, iar aplicările succesive au condus la nenumărate suprapuneri sau alocări multiple. Iar statul nu a făcut decât să neglijeze cât a putut de mult această problemă. În realitate, căci pe hârtie guvernul și-a suflecat mânecile și simulează perfect munca. Mai precis, prin anul 2015, coaliția PSD-PNL, aceeași care ne conduce și astăzi, a elaborat o hotărâre de guvern (nr. 294/29.04.2015), care „a lansat” o idee cât se poate de generoasă: programul național de cadastru și carte funciară, căreia îi detaliază activitățile și sumele necesare realizării lor, suportate din veniturile proprii ale ANCPI și fonduri externe nerambursabile (adică din fonduri europene). Programul respectiv, de fapt un cadastru sistematic, era, de fapt, lansat încă din 1996 (art. 9 alin. 23 din Legea nr. 7/1996 ), dar, timp de 20 de ani nu a fost finanțat! Cu alte cuvinte, statul nostru a decis, după 26 de ani de la Revoluție, că ar cam fi timpul să intrăm și noi în secolul XXI și să avem măcar o inventariere corectă a proprietăților funciare, premisă esențială a construirii societății capitaliste și fundament al procesului de coagulare a proprietăților agricole, în vederea exploatării eficiente și a obținerii unor randamente mai înalte.
România are 320 de orașe și municipii și 2861 de comune, în care se află peste 40 de milioane de proprietăți. În localitățile urbane avem cam 8 000 000 de imobile, adică o cincime din totalul național, iar în rural avem cam 32 000 000 de imobile (proprietăți), adică 80% din totalul național. Cadastrul sistematic înseamnă punerea în ordine a celor 32 de milioane de proprietăți de la sate în vederea înregistrării corecte a acestora, a eliminării distorsionărilor și suprapunerilor. Sau, mai simplu spus înseamnă trei lucruri:
Dacă acest cadastru sistematic s-ar fi realizat, conform promisiunilor, am fi reușit să avem realizarea unui inventar complet al proprietăților imobiliare. Inventarul respectiv ar fi adus cu sine siguranța circuitului civil al proprietăților imobiliare, dar și clarificarea regimului juridic al proprietăților imobiliare publice și private. Un ultim beneficiu ar fi fost, fără îndoială, finalizarea înregistrării terenurilor agricole, pentru a se asigura implementarea schemelor de plăți (subvențiile la hectar acordate fermierilor)în agricultură, dar și deschiderea gratuită a cărților funciare pentru toate proprietățile din România. Practic, România ar fi aflat, în sfârșit, cum arată la nivel de detaliu, iar orice impozit plătit și orice tranzacție s-ar fi făcut cu corectitudine și precizie.
Pe hârtie, totul suna bine: guvernul a stabilit și o dată la care cadastrul sistematic ar fi trebuit finalizat: 31 decembrie 2023, adică peste câteva zile de azi înainte. A alocat guvernul nostru și o sumă care atunci părea impresionantă: peste 4 miliarde de lei, adică 900 de milioane de euro, la care se adăugau încă 312 milioane de euro provenite din fonduri externe nerambursabile, adică de la Uniunea Europeană -programul Operațional Regional, axa 11. Cei 900 de milioane de euro proveneau din fondurile propriii ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, adică din sumele pe care noi, contribuabilii, le plătim sub formă de taxe către respectiva agenție, de câte ori facem o vânzare-cumpărare sau de câte ori cerem un extras de carte funciară sau atunci când facem cadastrul proprietăților pe care le avem. Cu alte cuvinte, agenția guvernamentală ANCPI strânge bani din taxele pe care le încasează de la cetățenii și firmele din țară, bani cu care ar fi trebuit să pună în ordine situația proprietăților la nivelul întregii țări.
Și dacă ați rămas impresionați de sumele pe care statul și-a propus să le cheltuie pentru cadastrarea pământurilor noastre, aflați că, de fapt, lucrările propriu-zise de măsurători cadastrale reprezentau doar 54,4% din sumele alocate, la care putem adăuga încă 2,4% lucrări de „geodezie, cartografiere, topografie și fotogrammetrie. În total mai puțin de 57% din sumele alocate mergeau efectiv către cadastru. Restul? Păi 28,8% se duceau către „alte activități”, nenumite, 8,5% către „conversia digitală a documentelor analogice” și peste 5% pentru nelipsitele „sisteme informatice”:
Ei bine, iată că mai avem doar câteva zile până la expirarea termenului pentru realizarea cadastrului sistematic și a valabilității fondurilor europene alocate pentru acesta, deci am putea să deschidem liniștiți șampaniile și să savurăm momentul istoric al intrării în normalitate. Sau nu? Căci iată care este situația la zi (la final de octombrie 2023) a măreței împliniri: „Din totalul de 3.181 UAT-uri din România, până la data de 31.10.2023 au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 204 UAT-uri (din care în 183 UAT-uri în integralitate și în 21 UAT-uri parțial), precum și în sectoare cadastrale, cu o suprafață totală de 4.988.888,35 ha” (sursa: https://www.ancpi.ro/pnccf/documente/NOTA%20privind%20activitatea%20ANCPI%20la%20data%20de%2031.10.2023.pdf ). 204 comune din totalul de 2861 la nivel național, adică 7%! Dacă ne referim la fondurile europene alocate din Programul Operațional Regional 2014-2020 (cele 312 milioane de euro), trebuie să spunem că ele vizau cadastrul sistematic din 660 de localități. Cam de trei ori mai multe decât cele 204 localități terminate la termenul final. Ca suprafață, cele aproape 5 milioane de hectare cadastrate deja reprezintă ceva mai mult de o cincime din totalul național de aproape 24 de milioane de hectare.
Acest rezultat catastrofal trebuia sărbătorit cumva de către guvernanți. Și cum altfel decât printr-o rezolvare a problemei în stil românesc: o nouă hotărâre de guvern care să prelungească(la infinit, de data aceasta) programul de cadastru sistematic- nr. 836/29.06.2022. Pe hârtie, problema s-a rezolvat deja: 31 decembrie 2023 nu mai este termenul final la care trebuia să avem cadastru sistematic încheiat. Acest termen s-a mutat fix la calendele grecești!
Iar pentru cei 312 milioane de euro fonduri europene, termenul s-a mutat, deocamdată în 2027, căci Legea nr. 338/2023 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada de programare 2014—2020 a fost publicată vineri, 10.11.2023, în Monitorul Oficial al României nr. 1025/2023. Numai că, de data aceasta, banii s-au mutat de la defunctul Program Operațional Regional la nou-înființatul „Program Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (POCIDIF) 2021-2027”. Ați înțeles: mutăm banii pe hârtie de la POR la POCIDIF! Mai multe litere, nume mai pompos, obraz subțire, nu?
Oricum, raportările guvernamentale sunt optimiste, așa cum le și șade bine unor oameni perfect liniștiți: cică, la final de octombrie 2023, ar fi în lucru „lucrări de înregistrare sistematică în 2.356 UAT-uri, cu o suprafață estimată de 6.558.121,95 ha”( sursa: https://www.ancpi.ro/pnccf/documente/NOTA%20privind%20activitatea%20ANCPI%20la%20data%20de%2031.10.2023.pdf ). Un fel de stați liniștiți, avem un plan, lucrăm la el, de-acum încolo e doar o chestiune de timp până vom finaliza totul. Nici nu știu dacă să râd sau să plâng…
Dar, poate, cineva va fi interesat să știe cum s-a ajuns aici. Păi, în primul rând, sumele acordate de către guvern erau, de la început, evident insuficiente: prin programul național trebuia făcut cadastrul sistematic în 2360 de comune (din totalul național de 2861), care au o suprafață însumată de peste 17 milioane de hectare (o medie de peste 7200 ha/comună) . Ar fi trebuit, dacă totul mergea conform planului, să avem câte 294 de localități cadastrate pe an, mai mult decât s-a făcut în toți cei 8 ani de derulare a programului. Vorbind despre finanțarea meschină, guvernul a alocat cam 127 de lei/hectar strict pentru lucrările cadastrale. Ceea ce este de câteva ori mai puțin decât prețul de piață. Finanțarea insuficientă a adus la licitație doar firmele de cadastru dispuse să facă dumping, adică să ceară sume ridicol de mici pentru lucrările făcute. Ceea ce s-a și întâmplat: acordurile-cadru licitate au fost semnate cu un grup restrâns de firme, să le numeri pe câteva degete, în vreme ce majoritatea celor 150 de firme din domeniu au stat deoparte și au preferat să lucreze cadastrul plătit după regulile pieței, de către beneficiarii privați. Cu alte cuvinte, finanțarea meschină a adus după sine contracte nerealiste, care nu s-au mai finalizat și un grup redus de firme care nu puteau, în niciun caz, să finalizeze un astfel de program ambițios.
Ei, iată că avem un dezastru, ce putem face? Să recunoaștem greșelile? Nici gând. Și-atunci statul român a făcut ce știe mai bine să facă, a simulat că transpiră să rezolve problema. Instrumentul statului în această privință, celebra ANCPI a angajat niște avocați să „propună îmbunătățiri ale legii”, ca și cum aceasta, deși organică, nu a fost modificată deja de prea multe ori. A mai organizat ANCPI și multe video-conferințe, la fel de productive ca și „îmbunătățirile” aduse de avocați. Soluțiile „identificate” sunt cel puțin ridicole: nu sunt suficienți executanți ? Nu-i nimic, hai să importăm geodezi din străinătate pe care să-i ducem să lucreze la noi în țară, probabil prin limbajul semnelor. Sau să mai angajăm la ANCPI câteva sute de persoane pentru verificare și recepție a lucrărilor, adică să mai împuținăm și puținii geodezi din execuție. Și, desigur, bomboana de pe colivă: ANCPI crește numărul de formulare, avize, certificate , ștampile, criterii de calificare. S-a ajuns la cerința ridicolă ca primarii să fie obligați să semneze pontaje săptămânale, deși aceștia nu sunt parte în contractele dintre ANCPI și firmele de cadastru. Un alt exemplu de birocratizare instituțională este regulamentul ANCPI de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru care a avut inițial 300 de articole (în 2014) și a fost amendat la doar un an, în 2015, cu alte 250 de articole. Asta în condițiile în care caietul de sarcini al licitațiilor care aduc atâtea probleme este neschimbat din… 2010.
Consecințele catastrofei din execuția programului de realizare a cadastrului sistematic sunt cât se poate de evidente și le simțim în fiecare zi. În primul rând, orice proiect major de infrastructură are cel puțin întârzieri cauzate de neclaritățile privind terenurile care trebuie expropriate. Apoi investitorii din agricultură sunt precauți și indeciși, descurajați de neclaritatea situației juridice. Să mai adăugăm blocarea multor instanțe judecătorești cu procese interminabile? Oricum cu asta eram deja obișnuiți.
Acum să nu credeți, dragi cititori, că tot acest dezastru nu are nume și prenume. Adică acel ANCPI nu are directori generali. Acum, de curând, PNL l-a adus la conducerea instituției pe Laurențiu-Alexandru Blaga, unul dintre amicii buni ai gălăgiosului deputat Florin Roman. Acesta sigur va fi un bun administrator al cadastrului sistematic, având în vedere că el este un mare beneficiar al unor zeci de contracte cu statul, prin cele două firme ale sale, Larry Vermessungen și Larry &Cory Vermessungen. Iar acest Blaga a înlocuit-o pe udmr-ista Hajnalka Ildiko Vig, cea care conducea instituția mai mult cu numele, șeful real fiind pnl-istul Mircea Viorel Popa, director general adjunct. Dar să știți că aceste nume nu vin din neant: Blaga a mai fost șeful agenției și pe vremea guvernului Orban, din ianuarie 2020 până în aprilie 2021. Iar înainte de Blaga, agenția a fost condusă de către psd-istul Radu Codruț Ștefănescu, din 2015. Ștefănescu este un vajnic absolvent al unei universități private (Ecologica) și are un doctorat obținut la prestigioasa Universitate din …Târgu Jiu.
Și iată cum revenim la același refren: nu putem să facem nimic la timp, nu putem să menținem un nivel decent al ritmului de lucru la niciun proiect național. România rămâne, încă, o țară despre care nimeni nu știe exact cum arată. Situată în mijlocul continentului european, adică în plin Occident, membră a Uniunii Europene și a NATO, țara noastră nu are încă o evidență civilizată a proprietăților la nivel național. Cu alte cuvinte nimeni nu știe cum arată tabloul proprietăților din România. Și suntem, iată, într-o perioadă în care din punct de vedere administrativ și juridic acest lucru reprezintă o barieră majoră pentru cel puțin două chestiuni esențiale din viața unui stat modern: impozitarea corectă a proprietăților și circuitul civil corect al acestora.
https://romania.europalibera.org/a/rezultate-pisa-2022-romania/32714574.html
Elevii români cu vârsta de 15 ani sunt pe penultimul loc în Uniunea Europeană în privința rezultatelor la citire, matematică și științe de la testele PISA 2022 (Programme for International Student Assessment). Prin aceste teste, sunt evaluate competențele, în mod standardizat.
