Se întâmplă prea des în literatură. Uneori prezența unui autor devine atât de firească,
încât nu mai este observată. Apoi, într-o zi, tăcerea lasă un gol și
oamenii încep să caute cuvintele care erau deja acolo.
Iar titlul „Altundeva”, numai titlul,
Iar titlul „Altundeva”, numai titlul,
poartă deja o întrebare veche cât poezia:
unde este locul pe care îl căutăm?
Unde este paradisul? Înainte? După? Departe?
Sau într-o clipă pe care n-am știut să o locuim? (E. G.)
Altundeva
Pe când Nora fusese aici cu o bursă
la castelul Solitude, şi cu o privire degajată
spre oraşul umplut de lumini la picioare
şi spre vilele din deal până la Killesberg,
îsi stăpânea emoţia şi zise: „Acestea de‑aici
sunt locuri paradiziace: nu trebuie să fac
absolut nimic decât să scriu şi nici despre asta
nu trebuie să dau socoteală!”
Cândva pe coasta Mării Negre, ca oaspete
al Uniunii Scriitorilor la Neptun,
nu departe de vila strict păzită
a celui mai de încredere dictator
al continentului, mi‑am recitat poeziile
în faţa unor ascultători îngândurat de atenţi,
din care una m‑a făcut să visez, am spus: „Aici
este un paradis: pot să fac doar ce vreau!”
Paradisul este întotdeauna în locul căruia,
de fapt, nu‑i aparţii.
la castelul Solitude, şi cu o privire degajată
spre oraşul umplut de lumini la picioare
şi spre vilele din deal până la Killesberg,
sunt locuri paradiziace: nu trebuie să fac
absolut nimic decât să scriu şi nici despre asta
nu trebuie să dau socoteală!”
al Uniunii Scriitorilor la Neptun,
nu departe de vila strict păzită
a celui mai de încredere dictator
în faţa unor ascultători îngândurat de atenţi,
din care una m‑a făcut să visez, am spus: „Aici
este un paradis: pot să fac doar ce vreau!”
Paradisul este întotdeauna în locul căruia,
Hellmut Seiler
