... sau priorități care au legătură cu viața bună, cu echilbrul și armonia ei
28/09/2021
22/09/2021
20/09/2021
Pe lângă școală
Pentru a nu știu
câta oară
... mă înnourasem într-o Joi Mari, fără să știu că mă aflam în adevăratul iad al durerii. Printre cei înglodați în josnice și animalice purtări, atât de înapoi am ajuns în locul unde nu dai nici de-o mână caldă să-ți așeze în palmă un „înger“ mic, mic de tot, să-ți poți închipui fericirea și să aștepți minunea.
Iar sala devenea neîncăpătoare. Durere
lângă durere.
Am văzut cât de înapoi am
ajuns, cum toate reumatismele ar putea fi puse pe seama indolenței, neîndurării,
afuriseniei.
Părea o glumă, dar m-a cuprins
mila de necazul lui.
La 22 ani, cu doi copii, a
devenit o ruină. Au început să-l lase picioarele. Silit să accepte tratament pe
propria răspundere. Dar, vai! Stătea și mai rău cu iscălitura.
Atât a învățat în școala
europeană, într-o altfel de democrație în care mizeria ajunge până în oase, până
în ghiozdane: democrația pe linie de plutire și linie în loc de democrație.
Ce trist!
11/09/2021
RIP Petru Aruștei
„A murit Petru Aruștei, pictorul și poetul genial, incomparabil, mai luminat decât toți moldavii din generația noastră, mai filosof decât toți colegii noștri ajunși profesori universitari de filosofie, mai poet decât noi toți, ajunși literați de carieră, pictor cutremurător, unic în ultimele patru decenii de pictură românească, pătruns de gândul adânc, metafizic, unduind de tragism până la ultimul punct invizibil pe care mâna sa l-a scris pe hârtie…” Cezar Ivănescu, „Luceafărul”, 18 august 1984
.
PETRU ARUŞTEI (23 martie 1939, Iași — 17 august 1984, Iași)
O groaznică noapte, o groaz-ni-că …
A, e, i, o, u, ă, î, – nașterea ta, Cuvîntule! Naște-te Cuvîntule!
Dar răul nu ar fi atît de rău dacă binele nu ar lipsi cu desăvîrșire, încît: dacă binele nu ar lipsi cu desăvîrșire răul n-ar fi atît de rău.
Pînă mi s-a spus: Îmbracă și tu hainele acelea!
Hainele acelea, hainele altuia, -mbracă-te tu!
A, da, eram cam gol, gol eram, gol de tot sub Privirea ce mă dezgolea spre a fi tot mai gol, spre a mă cutremura de a mea goliciune, vai, cine sînt eu, vai, vai, cine sînt, cine mai sînt, pielea aceasta străină mă va înveli ca pe un altul, sărman locuitor într-o străină piele, să fiu altul spre a fi un altul, iertare, iertare dați celui dezgolit și neapărat.
Fiindcă nu mi s-a mai vorbit! Fiindcă nu am mai fost văzut! Dar carnea tot murea în haina cea străină!
Și am fost văzut! Și mi s-a vorbit! Și hait de-aici! Și mișcă-te odată! Și ia vezi! Și tacă-ți gura! Și ia aminte! Unii au murit! Sau și mai rău! Unii au murit! Sau –!
Și haaa!… Și haaa!… Și haaa!…
O Doamne-Doamne, purifică-te, Doamne, spre a ne purifica, Doamne, să ne purificăm, Doamne, să fim și noi puri, Doamne!
Sîntem aici, sîntem cu toții, unii sînt mici, unii sînt mari, unii sînt morți, unii au înviat, dar țărîna rău ne apasă și fala Nimicului ne umple cu gol și ne străduim și respirăm țărîna grea și nu ne mai mișcăm și stăm nemișcați și înmărmurim cutezători și așteptăm exact în acele vremuri cînd așteptam să te îmbrace misericordia cu lumină pe dinafară, cu lumină pe dinăuntru, din toate cele cunoscute-necunoscute să te reverși izbăvitor în noi, izbăviții.
Îmbracă-te, Doamne, că ești cam gol!
Îmbracă-te, Doamne, că ești cam gol!…
Ești Dumnezeul și gloria noastră!
Ești Dumnezeul și gloria noastră!
Ești Moartea și întocmai ca Moartea tu ești!
Ești Viața care din toate izbucnește ca steaua de foc!
Și haaa!… Și haaa!… Și haaa!…
Și încremenim în țărînă și ochii încremeniți văd un Străin, din Subterană răsare Străinul, către noi pășește ca unul, ca altul, cînd toate-l arată a fi cînd unul, cînd altul, sămînța vocalelor împrăștie pe oriunde ar trece: a, e, i, o, u, ă, î, nașterea ta Cuvîntule, naște-te,
Cuvîntule!
Tu cel care vii! Tu cel care vii! Tu cel care vii! Tu vii la mai bine, tu vii la mai rău și nu ești tu Moartea ce-și vede de drum? Și nu ești tu Domnul cînd împrăștie Domnul cu mîna din stînga întunericul, cu mîna din dreapta lumina?
Glorie,
glorie,
glorie!
Glorie veșnică Aceluia că el este Acela, glorie veșnică Aceleia că ea este Aceea!
Dar cînd va veni Acela, dar cînd va veni Aceea – Acela, Aceea cînd
vor veni.
Mulți se vor naște atunci. Din Doi se vor naște Mai Mult decît Doi!
Însă iertate fie buzele care au rostit vreun cuvînt, viața e ca timpul: din opac, din transparent irumpe, așa e viața, așa sînt buzele, doar ele, păcătuitoarele, dau naștere Cuvîntului din toate smuls cu sila și iată-l acum, netrebnicul și corolarul: zboară cu mult avînt, cam greu de descris într-un cuvînt sau în oricîte altele s-ar mai putea, și nici nu se poate poemni, zău, cum a fost cu eliberarea, pe vrute sau pe nevrute, a Celui Mai Fericit Cuvînt printre buzele ușor desfăcute, cam țepene, cam demne, zău!
Și chiar că-i de rîs și chiar că-i de plîns – nouă ne este rușine nu de una, nu de alta, nu de cealaltă, ci de toate la un loc și de cîte-și-mai-cîte.
Acum, ce mai facem acum – dacă mai facem acum ceva? Mergem? Nu mergem? Mai stăm? Nu mai stăm? Ne împotrivim? Respirăm cu drag? Scumpa și Scumpul ne așteaptă oricît, noi un pas dacă vom face pe Scumpa noastră de Scumpul nostru o vom despărți, de-i vom despărți pe Scumpii noștri.
Pe Scumpii noștri de-i vom despărți –
În pămînt adînc pe Scumpii noștri i-am pierdut.
Ha, lung e drumul pînă la cel pur, lungă cale duce la cel înălțat la ceruri printr-o desărvîrșită Cunoaștere și de va avea un început bucuria se va cunoaște la timp și la timp mi se va dezvălui Întrepătrunderea, Locul Sfînt unde bucuria s-a sfîrșit prin bucurie.
O, Doamne, purifică-te, Doamne, și nu-i alege, Doamne și nu-i alege dinadins și tocmai pe ei, pe cei din neamul ucigașilor cu plată, pe cei din neamul ucigașilor fără plată – auzi-i, Doamne, cum se mai nasc prin gloduri la vremea unor nașteri grele se nasc!
Sau alege-i, Doamne, dinadins și tocmai pe ei, să fie ei aleșii Tăi, să fie ei crinii, să fie ei lacrima Ta – totuna!
Ei să fie aleșii, ei să fie crinii, ei să fie lacrima?
Vai, vai! Tuturor li se cuvine totul-totul, cum și trebuie, tuturor li se cuvine întotdeauna mai mult spre a fi cei mulți și fără nume scufundați mai bine în mai mult.
Ei sînt aleșii, ei sînt crinii, ei sînt lacrima!
07/09/2021
Distanțați de normalitate
Cum să le spun celor care cred că „se poate și așa“?
Celor care își atribuie stele cu nemiluita (poate una cu indulgență)?
Cum să le spun despre disconfortul trăit, despre
cât m-am consumat pentru tot ce am văzut, despre lucrări de mântuială, unele cu
risc de accidente, lăsate la voia întâmplării, în mijlocul drumului, fără a fi
securizate?
Cum să le spun și cui? Mai există cineva care să
urmărească ceva.
Cred că nici nu merită efortul de a le spune,
pentru că și ei se complac în aceeași stare de nepăsare față de banul
contribuabilului și cel european, chiar dacă mă consumă aceste dezvăluiri. E ca
și cum aș trece din nou prin aceleași stări, ca și cum m-aș întoarce în același
timp, în aceleași locuri. La fel de (ne)răbdătoare, la fel de (ne)optimistă.
Am parcurs litoralul aproape în totalitate. Stațiunile într-o delăsare catastrofală. Pline de gunoaie, mizerie
lăsată de turiști prin diferite colțuri, în lipsa tomberoanelor. Plajele pline
de alge, de resturi de mâncare, țigări...
Elisabeta Gîlcescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)