01/03/2023

RIP Olimpia Bratu



E dimineață și pare că ziua va fi însorită, misterioasă,

asemeni eleganței și discreției, dar și a prezenței sale

în spațiul cultural, luminând, îndrăznind, armonizând!

Dar nu. A fost frig. Și frigul se înfrupta din mine mai primejdios decât o fiară.

Cui să cer daune? Deșteptându-mă într-un timp indefinit,


picioarele mi s-au  muiat.


Un om prea cuminte pentru aceste vremuri s-a oprit la 52.


Doamne, iart-o! Și pe noi!


Eli Gîlcescu


Limba pietrelor


Am trăit printre oameni și cuvintele lor au devenit pietre,
cuvintele mele au devenit apă.
Am fugit atunci în munți
și mi-am așezat oasele obosite
pe pietrele ce însoțesc izvorul spre lume
Am adormit cu susurul apei lovind pielea rece a pietrelor
ce mi-au oferit mângâierea
pe care oamenii au uitat-o
Pentru că așa sunt oamenii –
ei uită că pielea niciodată nu poate fi îmblânzită prin lovituri,
nici inima
Și în susurul apei care îmi lovea blând patul rece,
am învățat limba pietrelor,
limba celor care au puterea de a lovi
au însă o putere și mai mare –
aceea de a rămâne bune și blânde,
indiferent de susurul apei,
care le face să cânte sau să plângă
(din volumul Cărțile vieții)



Cu gândul la Doamna Olimpia Bratu, care m-a primit, alături de prietenii mei din Asociația Cultural-Literară Arados și cu Festivalul Arados din 2016, în spațiul generos al Bibliotecii Județene Christian Tell din Tg. Jiu și în universul cărților cu o căldură, deschidere și un profesionalism rar. Iubea copiii, iubea tinerii, iubea cărțile și iubea oamenii. Așa am perceput-o, așa am cunoscut-o. Biblioteca din Tg. Jiu a devenit un spațiu exemplar pentru evenimentele de cultură de înaltă ținută. Pierderea Dumneaei este o pierdere a orașului, o pierdere care pe mine personal mă doare. Nu voi uita întâlnirea cu cărțile și toți oamenii minunați din bibliotecă pe care a organizat-o pentru noi, cei din Arados, oameni veniți din diverse țări ale Europei în cadrul festivalului și care au descoperit acolo o Românie atât de frumoasă! Mi-o voi aduce aminte mereu așa cum este în această imagine, senină și zâmbitoare. Cu gândul la Doamna Olimpia Bratu care a fost un om din care respira dragostea.


Odihnă veșnică și condoleanțe familiei îndurerate și colegilor dumneaei din Biblioteca Județean Christian Tell din Tg.Jiu!

Fotografie din arhiva Arados, 2016

Emilia Ivancu