RIP Georgeta Luchian-Tudor

Am fost întrebată de ce uneori femeile surâd. Şi am răspuns: pentru că plâng prea mult, în fiecare zi, pentru toate durerile lumii, nu numai pentru cele ale lor. (Georgeta Luchian-Tudor)

#Laudatio 

Decernarea Titlului de Cetățean de Onoare al Craiovei 

Scriitoarei Ileana Vulpescu 

5 iunie 2015

O casă a amintirilor

Isabela Coară 

De câte ori în viață regretăm că am amânat ceva? Că poate dacă...poate am fi bucurat pe cineva...

Trăiesc o seară tristă. De mai bine de o jumătate de an culeg povești despre și din Peștișani. Și fac asta cu sufletul, nu cu stiloul de ziarist ca altădată. Și preț de 2-3 ore mi se deschid ușile sufletului omului din fața mea. Și cunosc emoții, văd lacrimi și îmi pare rău că uneori poate răscolesc amintiri dureroase, din vremuri demult apuse, demult trăite, dar de neuitat.

Așa se face că la miezul zilei de 10 iulie 2020 stăteam de vorbă, în curte, la umbra viei, cu dl. Sergiu Mischie, cunoscut în Hobița ca luptător anticomunist, fost deținut politic, și el și mama dumnealui. Unul dintre primii oameni la care am fost la documentare. Și i-am ascultat povestea de viață. Tristă. Foarte tristă. Un om torturat la Jilava, bolnav acum de Parkinson, care, datorită torturilor din pușcărie, putea să stea la 85 de ani într-un picior, minute bune, fără să se sprijine de nimic. I-am văzut tremurul când îmi povestea despre chinurile îndurate. I-am văzut lacrimile când vorbea despre mama dumnealui... A scris „Vulturul“ de munte și Strigăt, două cărți despre „trecutul istoric, prezentul și viitorul României văzute de vulturul de munte, fost deținut politic și luptător in Rezistența anticomunistă timp de 40 de ani“. Și era în plan a treia carte. Așa cum în plan avea să facă un mic muzeu din casa străbunilor. O casă a amintirilor. O puteți vedea în Hobița lângă terenul de minigolf pentru copii(in poze in postarea atașată aici, in subsol.

In seara aceasta am scris câteva rânduri despre Casa Blendea Sergentul din Hobița în postarea de pe DiscoverPeștișani. Feedback-ul familiei frumos... până la un punct...punct în care am aflat că nenea Sergiu...nu mai e. A plecat...in decembrie... Acum e vultur în împărăția Domnului. Pentru mine e trist că pleacă oamenii care și-au deschis sufletul în fața mea. Zbor lin, acolo, Sergiu Mischie. Ai îndurat destule pe pământ.

P.S. In 1996 la cererea lui Corneliu Coposu, pe care l-a cunoscut la Jilava, in temniță, Sergiu Mischie a candidat la Camera Deputaților.

DiscoverPeștișani

Reacții adverse imediate după vaccinare

De bine, de rău, programările funcționează.

Nu acesta e baiul.

Ca orice medicament, vaccinul trebuie să conțină informații despre ce trebuie făcut dacă avem o reacție alergică severă, după ce am primit o vaccinare COVID-19.

Atenționări pentru persoanele vârstnice cardiace și alergice...

Dacă pot primi a doua doză de vaccin, dacă au avut o reacție severă, după 30 minute de la vaccinare, sau (cazul meu), imediată.

Trebuie să știm adevărul. Și Ministerul Sănătății are această obligație.

Dacă reacțiile severe sunt raportate Ministerului Sănătății de cei care l-au administrat, pentru a actualiza prospectul și a-i preveni imediat pe adulți.

Medicația post vaccinare, sub supraveghere competentă, și tratament numai cu acordul bolnavului sau al însoțitorului acestuia.

Despre monitorizare și efectele nedorite după vaccinare care au necesitat transferul la Spitalul de Urgență Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, în curând.

Eli Gîlcescu

20.01.21

La vremuri noi tot ei

Rodica Culcer

Fie-mi iertat dacă entuziasmul cu care premierul Florin Câțu vorbește despre campania de vaccinare îmi amintește de spectacolele brigăzilor artistice de agitație de pe vremuri, când „artiștii” cântau în pas de dans „la noi treaba merge bine, merge bine, merge bine - merge bine, zău!” Cam așa și cu declarațiile prim ministrului de azi, care ignoră cu desăvârșire, probabil pentru că așa i-au spus comunicatorii guvernului să ignore, realitatea crudă a cifrelor. Și aceasta pentru că nimic din statistica prezentată de STS și citată de marele finanțist din fruntea guvernului nu ne îndeamnă să fim optimiști. În primul rând, pentru că doar 4,69% din categoria cea mai vulnerabilă, adică vârstnicii de peste 65 de ani, au reușit să se programeze. Calculați 56,25% din cele 305,562 de programări și apoi raportați numărul vârstnicilor programați la totalul populației de peste 65 de ani, care era, la 1 ianuarie 2020, de 3,664,411 persoane, și veți ajunge la procentul pe care l-am calculat și eu, de 4,69%. Dacă ne gândim că, potrivit documentelor guvernului, mortalitatea în rândul acestei categorii de vârstă este de peste 83%, vă veți putea întreba în ce măsură se justifică parazitarea cele de-a doua etape a campaniei de vaccinare cu „esențialii” din guvern, Parlament și câteva sectoare de activitate. Adaug că angajatorii, adică inclusiv Parlamentul și guvernul, au realizat 30,59% din programările din prima zi a celei de a doua etape și suspectez că au avut perioade orare când au avut prioritate față de plebe, căci site-ul Rovaccinare a afișat câteva ore anunțul potrivit căruia programările erau deschise doar pentru perioadele juridice.

Cine va dori să mai facă un pas în efortul de contracarare a spălării pe creier operată de televiziunile hrănite cu bani guvernamentali, va putea găsi rapid pe internet date privind grupurile care au avut prioritate la vaccinare în UE și va afla că atât Comisia Europeană cât și țări mai serioase ca noi, cum ar fi Marea Britanie, Germania, Franța, au programat prioritar persoanele în vârstă dar nu la grămadă, ci în ordinea descrescătoare a vârstei, împreună cu cele suferind de boli cronice. De guvernanți care să-i concureze pe vârstnici și pe bolnavii cronic la vaccinare nu am auzit decât în România. Până și Regina Angliei și soțul ei, Prințul Philip, au așteptat să le vină rândul. Nu mă supăr că președintele Iohannis s-a vaccinat înaintea altora, pentru că trebuia sa dea un exemplu. Dar onor prim ministrul și miniștri puteau să mai aștepte. Dar așa e la noi: poți scoate țara din comunism, dar nu poți scoate mentalitatea comunistă din capul celor care o conduc. Tentația de a se constitui într-un echivalent post-decembrist al nomenclaturii și de a-și aroga privilegii nu îi părăsește.

Sigur, strategia a fost elaborată de guvernul Orban, dar președintele Iohannis a fost de acord cu ea și putea să nu fie, căci nu este susținută de date epidemiologice și medicale, iar premierul Câțu era membru al guvernului Orban, alături de Nelu Tătaru, când a fost adoptată această strategie menită să-i privilegieze pe guvernanți și pe ceilalți bugetari.

Vă dau o idee, stimați guvernanți, ca să vă mai spălați rușinea: faceți un pas înapoi și cedați locurile la centrele de vaccinare în favoarea vârstnicilor care nu au apucat să intre în prima fază a programării, așa cum unii dintre voi au demisionat din Parlament pentru a nu beneficia de pensii speciale (deși vor beneficia oricum). Ce ziceți?

Scârțâie de la plecare

Toate-s praf... Lumea-i cum este... și ca dînsa sîntem noi. M. Eminescu, Epigonii

Rodica Culcer tocmai mi-a suflat de sub nas „postarea“, și a scris mai bine decât aș fi făcut-o eu.

Și parcă nimic întâmplător, când voiam să-i recomand să se înscrie pe Platforma de la Târgu Jiu, a revenit cu o altă postare care m-a surprins… „Ca să ne distrăm până la capăt, vă anunț că, în final m-am programat la Târgu Jiu. Cățeii de la moșie, adică aproape de Târgu Jiu, se vor bucura să ne vadă!“

Cam așta se întâmplă când unii se laudă pe facebook cât de repede și-au programat părinții, în loc să spună adevărul. Că platforma nu funcționează atât de bine, că nu e atât de intuitivă, că nu sunt atâtea centre de vaccinare câte au promis, că medicii de familie te trimit la DSP pentru programare…

Așa, nu aflam că Rodica Culcer are moșia „gard în gard“ cu moșia noastră.

Distribui postarea ei cu un zâmbet. Trist.  (Eli Gîlcescu)

Rodica Culcer

Cred ca am trait degeaba 68 de ani si un pic daca nu am inteles ca in tara asta trebuie sa fii presedinte, premier sau parinte de ministru ca sa te poti programa pentru vaccinare, chiar daca, teoretic este randul tau. De ieri incerc online si telefonic si nu vrea nimeni sa ma ia in seama. Desi am cont pe platforma nationala, nu vrea cu nici un chip sa ma autentifice - cu toate ca ii dau si codul care vine pe SMS. Mai mult, platforma ma anunta cu nesimtire ca este deschisa doar pentru persoanele juridice. Atunci de ce ma anunta autoritatile cu tam-tam pe toate televiziunile ca pot si eu, individual, sa ma programez? Telefonic a fost chiar de ras, daca nu ar fi fost de plans: dupa nenumarate apeluri la DSP Bucuresti, intrerupte de ei dupa minute bune de stat la coada, in sfarsit imi raspunde cineva si ma intreaba, politicos, daca sunt din Satu Mare! Afland ca sunt din Capitala acestei mărețe țări, îmi dă alt număr de telefon, să-mi încerc norocul. Doar că istoria se repetă și, după mai multe apeluri întrerupte de ei, ajung... la Alba, unde alt băiat bine crescut îmi dă alt număr la care pot încerca să ajung la DSP București. Nici nu-i mai povestesc că la toate numerele robotul mi-a confirmat că am sunat la DSP București. Încerc si ultimul număr primit, de câteva ori. Într-un final îmi răspunde un operator cu voce disperată și îmi spune să încerc mai târziu, căci platforma nu funcționează! Întreb „cât de târziu?”, îmi spune că nu știe și îl cred. Întreb dacă am ajuns la DSP București, îmi spune exasperat „ce importanță are!”. Apoi citesc că ministrul sănătății Vlad Voiculescu ciripea ieri pe FB că platforma „e funcțională și intuitivă”, pentru că el a reușit să-și vaccineze părinții”. Bravo, domnule ministru! Mai aveți și alte criterii? Că acestea parcă nu ar fi suficiente... Toate acestea după ce ieri Dr. Valeriu Gheorghiță, rușinat de Claudiu Pândaru în direct (Well done Digi24!), recunoștea ușor (dar nu prea mult) jenat că de fapt programările se fac doar pentru 20 de zile, că în București nu sunt deschise decât 8 centre din 41, etc.

No, bine că ni se vaccinează guvernanții și neamurile lor, că noi, Dumnezeu cu mila lui!

Cum speranța moare ultima, vă întreb, dragi prieteni, dacă știți că ne-am putea programa în altă localitate decât în București, deși noi aici locuim de când lumea?

https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/

RIP Iancu Țucărman (30 octombrie 1922- 8 ianuarie 2021)

Andrei Muraru

 

· 

A murit Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al ”trenurilor morții” din timpul Pogromului de la Iași din al doilea Război Mondial.

Oricine l-a cunoscut pe domnul Țucărman ar admite că el era întruchiparea perfectă a ceea ce îndeobște numim ”tăria fragilității” întrucât experiența sa copleșitoare era mai mereu, într-un fel hipnotic, exprimată prin cuvinte simple, prin adevăr, de o forță temeinică.

Până să fie răpus de coronavirus, domnul Țucărman a vorbit lumii, cu același ton calm și tremurat, despre „duminica aceea“ când, la 18 ani, a fost ”demascat”, arestat și aruncat într-un vagon de marfă al unui tren, alături de alte mii de oameni, în gara Iași, la finalul lui iunie 1941, spre a fi deportat. Dintre cei îmbarcați în tren, la Podul Iloaiei, destinația finală, au mai ajuns vii doar o parte, unii cu mințile pierdute și toți cu trupurile năruite de sudoare și sete. În total, din trenul aceasta, pe traseul Iași-Podul Iloaiei, au fost descărcate 1.194 de cadavre după „călătoria“ de zece ore. Al doilea tren (cronologic, acesta a demarat primul), care a plecat pe traseul Iași-Călărași, a generat 1.400 de morți în patru zile.

În acest masacru, cel mai mare de la debutul războiului împotriva Uniunii Sovietice, planificat și executat minuțios, între 28 și 30 iunie 1941, de către autoritățile antonesciene cu sprijin german, au fost asasinați în jur de 13.000 de evrei. Pe lângă cei din trenuri, alte mii de suflete au fost asasinate în vânătoarea de oameni din oraș sau au fost împușcate la marginea urbei și îngropate în gropi comune. Majoritatea victimelor au fost bărbați, dar în pogrom au căzut pradă violențelor antisemite inclusiv copii, femei și bătrâni. Dovezi incontestabile arată că pogromul a fost rodul cooperării armatelor române și germane, Jandarmeriei și Poliției. La fel de relevantă este implicarea serviciilor secrete românești – Secția a II-a a Marelui Stat Major și Serviciul Special de Informații – care, în ciuda atribuțiilor pentru culegerea, verificarea și utilizarea informațiilor pentru apărarea securității, au acționat pentru asasinarea cetățenilor români, civili. Nu putem totodată să nu remarcăm implicarea în crima colectivă a numeroși locuitori civili ai orașului.

Timp de 80 de ani după această tragedie, gândul că el, Iancu Țucărman, a fost ales ca să trăiască și să mărturisească, l-a săgetat dureros și nu i-a dat pace, dar i-a întărit rezistența. Anii i-au șters probabil multe amintiri, nu însă și momentele ”halucinante și de groază” din zilele pogromului, pe care le reconstituia ca și cum ar fi reluat mereu un cadru unic din filmul vieții.

Nu a putut uita frica densă, căldura înfiorătoare din tren, „băncile“ de trupuri umane din vagonul incandescent, strigătele și mirosul greu de carne putredă. Prin cuvintele sale, strânse și restrânse cu grijă, domnul Țucărman ne-a lăsat o frântură din bezna care i-a acoperit adolescența:

” În mod obișnuit ne serbăm ziua de naștere o dată pe an.

Eu mi-o serbez de două ori. O dată, în ziua în care m-am născut și a doua oară în ziua de 30 iunie, când consider că am renăscut, ca supraviețuitor al « trenului morții » Iași-Podu Iloaiei din 30 iunie 1941, tren în care am fost îmbarcați în vagonul meu 137 de evrei, din care am supraviețuit numai 8.

Pe jos, în vagon, era un strat de bălegar de grajd proaspăt, peste care era presărat praf de var nestins, care, în contact cu bălegarul, a degajat o căldură insuportabilă.

Micile obloane ale vagonului, care erau deschise spre interior, au fost astupate cu scânduri bătute pe dinafară de un lucrător zelos al gării; șapca de uniformă a ceferistului o am și acum în fața ochilor.

Din cauza căldurii de afară și a celei degajate de bălegarul și varul nestins din interior, toți cei închiși în vagoane am început să ne scoatem îmbrăcămintea de pe noi, unii rămânând chiar complet goi.

Fără apă și aer, cei mai sensibili, precum și cei care s-au agitat mai mult, strigând după aer și apă, au fost și primele victime.

Cu trecerea timpului, situația devenise infernală și halucinantă.

De sete, mulți au început să-și bea propria urină. Unii au înnebunit, aruncându-se în neștire de la un capăt la altul al vagonului în disperare și delir, după un strop de apă sau o gură de aer.

Distanța de 20 km dintre Iași și Podu Iloaiei, în loc de o jumătate de oră, cât se parcurge normal, am parcurs-o în 9 ore. De la ora 5 dimineața, până la ora 2 după-masa, când ușile vagoanelor au fost deschise și groaznicul chin îndurat, de asfixiere și deshidratare, a luat sfârșit, odată cu viața multora dintre noi.

Așa cum am arătat mai înainte, din vagonul meu am supraviețuit numai 8, printre care și cel care vă vorbește acum. Restul de 129 de evrei au trecut în neființă, sufocați și deshidratați.

Dintre cei 2.000 de evrei îmbarcați în gara Iași în « trenul morții » Iași-Podu Iloaiei, au supraviețuit 800, restul de 1.200 căzând victime vinovate doar pentru că s-au născut evrei.

Supraviețuitorii au fost cazați în casele evreilor din Podu Iloaiei.

Uitându-mă într-o oglindă mare care se afla în camera unde am fost cazat, nu m-am recunoscut. Eram complet desfigurat din cauza deshidratării, cu buzele supte, care nu se mai atingeau și fața piele și os.

Prima înghițitură de ceai era să mă sufoce din cauza deshidratării. Înghițind apoi picătură cu picătură, am reușit să-mi revin din starea de șoc și dezorientare în care m-am aflat.”

A trăit ca un mărturisitor, deși suferința sa nu se putea trata prin confesiuni publice. Nu avea acea dilatare enormă a eului celui care supraviețuiește ca să stăpânească apoi lumea. Domnul Țucărman nu avea nimic cu vanitatea onorurilor. Chiar și atunci când Președintele Iohannis l-a desemnat cavaler al Ordinului ”Serviciul credincios” pentru ”contribuția avută la păstrarea memoriei Holocaustului”, purtarea lui a fost demnă și firească. El venea oriunde unde era chemat pentru că misiunea sa de căptătâi devenise, din 1941, aceea de a mărturisi.

În mai toate ocaziile în care l-am auzit vorbind, mesajul lui era simplu și clar și suna ca o aspirație: eșecul de a ne aminti istoria așa cum a fost are consecințe triste. Și cuvântul lui era mereu opusul intoleranței și indiferenței pentru că, mobilizat de experiența lui terifiantă, privea altfel datoria față de viață și față de ceilalți.

Vagonul său cu amintiri a fost mereu încăpător pentru oricine a încuviințat să afle adevărul despre Holocaustul românesc.

Nu mă îndoiesc că unii l-au privit întotdeauna ca pe un străin, un ”celălalt”, venit din altă lume cu poveștile lui de groază. Dar, cunoscând că tăcerea este cel mai mare aliat al răului, mărturisirea scenei vagonului lui Iancu nu ne poate face decât să căutăm ce e drept și să respingem ce e nedrept în orice colț al vieții noastre.

Domnul Țurcărman a fost de o incredibilă generozitate cu lumea care l-a trimis, în adolescență, să cunoască iadul. Oricâtă suferință și tristețe a avut în fiecare clipă a celei de-a doua vieți, detaliu pe care îl sublinia de fiecare dată când amintea despre coșmarul cotidian al verii din 1941, el a privit mereu înăuntrul celorlalți, căutând frumusețea și bunătatea.

Azi am pierdut un martor, dar în toți anii din urmă, prin mărturisirile lui, am câștigat o voce care, pe mai departe, va putea mobiliza conștiințe. A-l onora pe Iancu Țucărman înseamnă a consimți la un principiu evocat de Primo Levi și anume că moștenirea lui este moștenirea noastră: ”o bună parte din existența noastră sălășluiește în sufletele celor care se apropie de noi”.

* Am preluat relatarea lui Iancu Țucărman din volumul ”Pogromul de la Iași (28-30 iunie 1941). Prologul Holocaustului din România”, volum îngrijit de George Voicu (Iași: Polirom, 2006).

Foto: 1) Iancu Țucărman la cea de-a 75-a comemorare a Pogromului de la Iași, 28 iunie 2016 (sursa: Dan Luca)

2) Cadavre aruncate din ”trenul morții”, compus din 18 vagoane, în timpul opririi la Podu Iloaiei, 30 iunie 1941. Din 1902 de evrei îmbarcați în tren, în timpul ”călătoriei” au murit 1194. Cadavrele au fost înhumate în gropi comune în cimitirul local (Sursa: USHMM - 68520)