23 august 1944
În subsolul unei case, doctorul Bernstein asista nașterea mamei mele ajutat de o moașă, terorizat de bombardamente și că, după un travaliu de douăzeci și patru de ore, se aștepta să o piardă și pe bunica. În prima zi de lăuzie s-au trezit în casă cu rușii, care căutau, ca de obicei, alcool, zahăr și femei. S-au repezit la un borcan din farmacie și au luat cu mâna ceva ce li se părea a fi zahăr, dar era de fapt sare amară. De ciudă, unul dintre ei i-a pus străbunicii mitraliera în piept, numai că nu știau cu cine au de-a face. Mama mare a dat scurt pușca la o parte și i-a arătat unde e zahărul. Fiindcă veni vorba, până a murit i-a regretat pe nemți, ”atât de binecrescuți, eleganți” și a disprețuit din toată inima rușii, din mâinile cărora avea să-și scape curând ginerele, pe care îl luaseră prizonier și urma să fie dus în Siberia. Ofițerul rus s-a oprit direct în camera bunicii, încă sub amenințarea hemoragiei din timpul nașterii, a priceput din cele câteva cuvinte rusești ale servitoarei că femeia e grav și copilașul are doar o zi, după care s-a înmuiat de tot. Străbunica l-a găsit așezat pe pat, ținând în brațe fetița cât un ghemotoc și plângând ca un copil. Îi curgeau lacrimile pe obraz și strângea fata la piept, vorbind printre sughițuri pe limba lui. Apoi s-a scotocit într-un buzunar de la piept și a scos o fotografie din care zâmbeau doi copii alături de o femeie tânără, soția lui. Săruta fotografia și o mângâia, după care se întorcea iar la nou-născută și o lipea de obrazul lui. Când a plecat, de bucurie că au scăpat cu viață, străbunica mea le-a dat, lui și soldaților, tot zahărul din farmacie.
În subsolul unei case, doctorul Bernstein asista nașterea mamei mele ajutat de o moașă, terorizat de bombardamente și că, după un travaliu de douăzeci și patru de ore, se aștepta să o piardă și pe bunica. În prima zi de lăuzie s-au trezit în casă cu rușii, care căutau, ca de obicei, alcool, zahăr și femei. S-au repezit la un borcan din farmacie și au luat cu mâna ceva ce li se părea a fi zahăr, dar era de fapt sare amară. De ciudă, unul dintre ei i-a pus străbunicii mitraliera în piept, numai că nu știau cu cine au de-a face. Mama mare a dat scurt pușca la o parte și i-a arătat unde e zahărul. Fiindcă veni vorba, până a murit i-a regretat pe nemți, ”atât de binecrescuți, eleganți” și a disprețuit din toată inima rușii, din mâinile cărora avea să-și scape curând ginerele, pe care îl luaseră prizonier și urma să fie dus în Siberia. Ofițerul rus s-a oprit direct în camera bunicii, încă sub amenințarea hemoragiei din timpul nașterii, a priceput din cele câteva cuvinte rusești ale servitoarei că femeia e grav și copilașul are doar o zi, după care s-a înmuiat de tot. Străbunica l-a găsit așezat pe pat, ținând în brațe fetița cât un ghemotoc și plângând ca un copil. Îi curgeau lacrimile pe obraz și strângea fata la piept, vorbind printre sughițuri pe limba lui. Apoi s-a scotocit într-un buzunar de la piept și a scos o fotografie din care zâmbeau doi copii alături de o femeie tânără, soția lui. Săruta fotografia și o mângâia, după care se întorcea iar la nou-născută și o lipea de obrazul lui. Când a plecat, de bucurie că au scăpat cu viață, străbunica mea le-a dat, lui și soldaților, tot zahărul din farmacie.
Ziua de azi e a ta, Mom. Singurul dar pe care ți-l pot face este să fiu așa cum m-ai învățat. Și să fiu mai fericită decât tine. Fiindcă te-ai născut într-o zi de armistițiu și toată viața ai fost mai mult decât pacifistă, iar asta nu ajută mereu. Noroc că ai dat naștere unui cocktail Molotov. Stai liniștită, după ce explodez nu omor pe nimeni, se aleg doar cu câteva cioburi și arsuri, semne de bună purtare, ca să știe că m-au supărat și să nu mai încerce data următoare.
La mulți ani cerești!
La mulți ani cerești!
