Doliu peste țara mea

Dragi români,
Astăzi este o zi de doliu pentru statul de drept. Statul de drept, care a primit o lovitură puternică de la adversarii justiției, dreptății și luptei împotriva corupției.
Guvernul PSD și ALDE a ignorat visul și năzuințele a milioane de români liberi care vor să trăiască într-o țară eliberată de corupție.
Astăzi, Guvernul PSD și ALDE a anulat munca a zeci de mii de oameni onești și curajoși din Justiția română care au dovedit în ultimii ani că nimeni și nimic nu este mai presus de lege.
Guvernul PSD și ALDE a anulat eforturile făcute de milioane de români de a face din România o țară respectată în Europa!
De astăzi, recuperarea prejudiciilor devine foarte dificilă.
Rezultatul votului din decembrie a dus la formarea unei majorități, care a alcătuit un guvern legitim. Dar votul nu reprezintă un cec în alb care permite unei majorități să poată face orice, de la adoptarea măsurilor populiste care riscă să pună sub semnul întrebării stabilitatea economică în următorii ani, până la călcarea efectivă în picioare a justiției și a statului de drept.
În decembrie, oamenii s-au dus la vot cu speranța unui trai mai bun, nu pentru o legislație slăbită în domeniul anticorupției.
Miza adevărată este cum vrem să arate viitorul unei Românii în care oamenii să-și dorească să trăiască, nu al unei Românii din care să-și dorească din nou să plece.
Sfidarea PSD la adresa poporului este deplină. Uită însă un lucru esențial. Valorile pe care se construiește un stat democratic, un stat de drept veritabil, nu aparțin unei majorități sau minorități de conjunctură, ci ne aparțin nouă, tuturor românilor.
De astăzi, misiunea mea este să restabilesc statul de drept. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a face din România o țară eliberată de corupție! Mă voi bate până în ultima zi a mandatului meu pentru acest lucru!

Klaus Iohanis

Un punct de vedere

Închisorile au fost deschise

Dar din ele nimeni n-a ieşit

Unii chiar s-au spânzurat de vise

Alţii chiar s-au îngropat în zid

Mircea Dinescu – „Cântec de lampă stinsă“

Democraţia nu este despre cum majoritatea poate decide orice, fără a ţine cont de minoritate. Nu se reduce la cifre şi la procente. Democraţia este despre cum cetăţenii decid cine şi în ce direcţie să conducă societatea. În mod sigur oamenii nu vor fi niciodată toţi de aceeaşi părere, iar direcţia generală este dată de majoritate. Asta nu înseamnă, însă, că această majoritate poate legitima orice. Nu poate legitima încălcarea legii sau a drepturilor pe care toţi am convenit că le respectăm. Asta ar trebui să se întâmple într-un stat de drept. Un primar, chiar ales el cu o majoritate zdrobitoare, nu poate spune unui profesor să nu pună absenţă unui copil care întârzie la şcoală, pentru că nu aceasta este atribuţia lui. El are altele (multe altele) pe cap. Un ministru al justiţiei nu poate să îi spună unui judecător ce soluţie să dea într-un dosar chiar dacă (sau mai bine spus, mai ales dacă) îl judecă pe şeful lui de partid.

Tot ce am spus mai devreme par truisme, pe care aproape îţi este jenă să le reaminteşti. Şi totuşi. Când zeci de mii de oameni ies în stradă pentru a apăra astfel de adevăruri evidente este un semn că, din păcate, democraţia la noi nu este aşa de stabilă cum ne-am fi dorit sau cum ne aşteptam. În anii ‘90, stali-nistul convertit la democraţie Silviu Brucan ne dădea 20 de ani să învăţăm cum stau lucrurile în această nouă orânduire. La vremea aceea ne-am înfuriat, apoi am făcut tot ce ne-a stat în putere în următoarele patru cincinale pentru a-i da dreptate. Mai este puţin şi vom număra 30 de ani de la Revoluţie. Şi Puterea continuă să facă abuzuri de neînţeles chiar şi pentru cineva obişnuit cu „democraţia originală“ de pe malurile Dâmboviţei. Ceea ce pare a nu fi înţeles actuala Putere (dar se pare că este o constantă a celor care acced la ea) este faptul că votul care i-a fost acordat nu este un cec în alb. „Ne-au votat oamenii“ nu înseamnă „putem să facem ce vrem“.

Cristi Nedelcu

http://www.gds.ro/Opinii/2017-01-25/democratia-strazii/

Și ne spunea că...

Poporul român n-a ales parlamentul ăsta de hoți, nici guvernul ăsta de semi- oligofreni și semi-analfabeți. El a votat pentru o viață mai bună și mai demnă, nu pentru o mafie spoliatoare care vrea acum să scape de pușcărie. Iar acum oamenii sunt în stradă și acolo vor rămâne până va trece pericolul unor legi făcute pentru cei care le dau. L-am subestimat pe președintele Iohannis, se vede acum că e un om de stat care cunoaște interesele României și ale românilor. Nu avem un alt pol politic în stare să se opună hoților. Președintele trebuie sprijinit acum, în perioada asta, ca garant al unei justiții libere.

Mircea Cărtărescu

Dincolo de fițe

Indiferent că purtăm geci de piele cu ținte metalice sau blănuri scumpe cu nasturi –swarovski... suntem oameni. Dincolo de fițe şi dincolo de etichetele fosforescente de pe cizme cumpărate din outlet-uri... suntem oameni. Iar oamenii ar trebui să se respecte unii pe alții. Un club a ars din temelii şi nişte oameni (nu nişte etichete, nu nişte silicoane... nişte oameni, da?) au fost atât de disperați, încât au sărit de la etaj într-un lac înghețat. Iar noi facem glumițe de sub plăpumioară şi share-uim la greu etichete peste etichete. E cutremurător cât de repede uităm. Cât de repede... (Simona Maria Pop)

La limita josniciei

Nu ar fi rău, deși nu mi-am dorit vreodată să trec prin asta. Nu este greu de dovedit chiar dacă mi se spune mereu că Justiția e ca un joc de poker. Doar un nebun ar lansa acuzații fără acoperire la adresa cuiva!
În momentul în care am descoperit Plagiatul , am suferit un șoc, intrasem în starea aceea chinuitoare, când nu mai e nimic de făcut, l-am căutat plină de mânie, multe pagini din cartea mea în lucru se regăseau acolo, cele mai bune. La început nu s-a speriat, a venit seara în casa mea însoțit de o domnișoară, avea un comportament arogant, sfidător. L-am privit cu silă, nu-mi închipuiam cum ajunsese în starea aceasta un om cunoscut pentru talentele sale, bărbatul iubit.
Atunci mi-a înșirat tot felul de baliverne, despre aprecierea de care se bucură în rândul literațior, a criticilor, despre prietenia strânsă dintre el și domnul Manolescu. În cele din urmă l-am scos afară. Când a simțit că se îngroașă gluma, au început rugămințile, mi-a spus că are cancer în fază terminală, că-i cedează organele, și m-a implorat să nu-l distrug. Am acceptat cu o singură condiție, distanța.
Revenind la plagiat, am asistat nu demult la o discuție aici, era între cei mai înverșunați propovăduitori, pe baricadele onoarei, o, Doamne! Ce îngrozitor poate fi totul, la limita josniciei.

Isabela Nicoară

La urma urmei, un gest normal

PRIN DEMISIE ÎNCERC SĂ ATRAG ATENŢIA ASUPRA PROVINCIALIZĂRII MEDIILOR LITERARE

Demisia mea din Uniunea Scriitorilor, venită de altfel imediat după alte demisii salutare care m-au ajutat să mă decid (...), poate să nu fie „mare pagubă” pentru organizaţie. Pentru cei din conducerea ei şi susţinătorii acesteia sigur nu este. Sunt însă învăţat cu acest tip de gândire de la noi care bagatelizează şi ignoră lucrurile şi oamenii. Nu cred că merită prea mare atenţie. Gestul este, totuşi, în primul rând, pentru mine, o delimitare de climatul nesănătos din U.S. (asupra căruia am atras atenţia, fără succes) şi o semnalare (pentru cititorii mei mai întîi, dar şi pentru alţi scriitori dispuşi, eventual, să acorde importanţă acestor chestiuni „minore” care ţin de libertate şi demnitate) a provincializării mediilor literare. Baroniada literară în filialele scriitoriceşti, peste tot, nu este doar o expresie, ci o realitate. Funcţionarea pe sistemul „clanurilor”, preluată din zona politică, nu este doar o vorbă. Premiile oferite pe criterii extra-literare au fost şi sunt obiectul multor discuţii. Lipsa proiectelor care să „scoată” în Europa literatura română actuală şi pe autorii ei (încă) în viaţă se vede. Incălcarea libertăţii de expresie prin pedepsirea celor care îndrăznesc să exprime opinii diferite faţă de cele „oficiale” şi să critice derapajele conducerii este un aspect deja cunoscut de toată lumea, revoltător şi straniu pentru aceste timpuri. Transformarea organizaţiei într-o grupare de autori care nu pot proba vreo activitate literară autentică (deveniţi „masă de manevră” pentru conducere) este la lumina zilei. Lista e lungă, din păcate. Vreau doar să mai adaug că îmi pasă de cititorii mei, atâţia câţi sunt în condiţiile societăţii noastre de azi. Pe ei îi am în gând atunci când scriu şi atunci când îmi public textele sau cărţile. La ei mă gândesc şi în situaţii de acest fel, oarecum la limită, în care simt că nu este deloc cinstit să legitimez la nesfârşit, prin prezenţa mea într-o organizaţie care ar trebui să fie un model, nereguli grave şi încălcări ale principiilor democratice. Şi este, la urma urmei, un gest normal, fără nimic eroic în el, care ar trebui, cred, să fie făcut de mai mulţi scriitori cărora ar putea să le pese în ce fel de lume îşi scriu şi îşi publică opera.

Vasile Baghiu