De ce lehamitea

Începînd din 1975, cînd a realizat Cursa, vreme de 24 de ani, Mircea Daneliuc, cineast complet,  a regizat 19 filme, majoritatea pe scenarii scrise de el însuși, în unele dintre ele utilizîndu-se și ca actor. În 2009, o dată cu Cele ce plutesc, a renunțat să mai facă filme. Nu pentru că nu ar mai fi avut idei pentru asta, ci pur și simplu din lehamite. După ce, de la debut pînă în 1989, la fiecare film, a trebuit să se lupte cu cenzura – ca să obțină dreptul de difuzare pentru Glissando fiind nevoit să intre în greva foamei și să-și depună carenetul de partid -, după 1990, a trebuit să lupte iarăși, dar cu sistemul mafiot de finanțare al filmului de la noi. 

Liviu Antonesei

Oameni care fac tot felul de mizerii

.... sau turma de oi care ascultă de un cioban

Imediat ce comuniștii ajung la putere, nu-i mai dau drumul.
În doctrina comunistă există acest postulat: puterea trebuie smulsă și apoi trebuie păstrată cu orice pret. Odată luată, nu se împarte cu nimeni. 

Thierry Wolton

Acum patru ani...

Traian Berbeceanu

13 Noiembrie 2017

Voi, ăştia de o ardeți toată ziua cu "legile justiției" v-ați gândit vreodată să prevedeți acolo, undeva, că ăia condamnați penal să nu mai poată să ocupe demnități publice în țărişoara asta? Dar să stipulați pe undeva că cei față de care s-a început urmărirea penală, ori au fost chiar trimişi în judecată să fie suspendați din funcțiile deținute, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, v-ați gândit?
De ce voi puteți, condamnați fiind ori cercetați în diferite faze procesuale, să ocupați funcții importante taman în legislativul țării, ori să fiți miniştri, preşedinți de consilii județene sau primari?
De ce, în timpul ăsta, un polițist, procuror sau judecător, odată cu trimitetea în judecată este suspendat din funcție, iar voi ba?

Acum patru ani de zile am fost arestat, nevinovat fiind! Am fost trimis în judecată în baza unui dosar falsificat, construit pe probe contafăcute, în modul cel mai barbar, cel mai ordinar! Am fost achitat în primă instanță de Înalta Curte de Casație şi Justiție şi aştept finalizarea procesului.
Dar în tot timpul ăsta am fost suspendat din funcție şi am primit mai puțin de jumătate din salariul care mi se cuvenea.
Şi în tot timpul ăsta v-am văzut pe voi, unii condamnați definitiv, alții cercetați penal şi trimişi în judecată, cum beneficiați de tratament preferențial față de mine, cum conduceți mai departe parlamentul, ministere, consilii județene sau primării!
Păi cum vine asta, voi ăştia care o ardeți cu "legile justiției"?! Cum vine asta, luptători pentru dreptate ce vă pretindeți a fi? Cum era aia cu "egalitatea în fața legii"?
Dacă vreți să fiți credibili, ia reglementați şi asta că mă simt discriminat!...dă-vă...

MAX

Grigore Cartianu

· 

BLÂNDUL MAX

Ai murit, blândule Max! Ai murit, urs bun chinuit de oameni răi!

Erai pui jucăuș când te-au capturat și te-au pus în lanțuri. Te-au scos din paradisul tău montan, unde te zbenguiai pe pajiștea verde și te răcoreai la pârâu, vegheat de mama ta, ursoaica.

Ți-au înțepat ochii cu andrele groase, ca să te orbească. Ți-au tăiat dinții și ghearele. Ți-au pulverizat în nas spray paralizant. Te-au îndopat cu calmante, să fii căprioară în blană de urs. Au făcut bani din nenorocirea ta.

Te-au ținut toată viața în lanțuri, legat de un copac, pe aleea ce duce spre Castelul Peleș. Multe fețe regale au trecut pe acolo, multe somități și mulți activiști, dar nimănui nu i-a păsat de suferința ta. Unii s-au amuzat, alții te-au batjocorit, poate că unora li s-a făcut milă. Dar toți s-au pozat cu tine și au plecat mai departe.

Când păreai condamnat la iad, au apărut oamenii buni de la Libearty și te-au dus la Zărnești. Ai regăsit tihna și natura pierdute în copilărie, dar vederea, colții și gherele nu aveai cum să le mai recapeți. Calvarul a luat sfârșit, tristețea a rămas. Tristețea din ochii tăi condamnați la întuneric de o bestie bipedă.

Ai trăit câțiva ani în paradisul oamenilor buni, dar suferințele anilor de robie te-au ajuns din urmă. Ai paralizat, ursule bun. Apoi, în demnitatea ta regală, ai refuzat apa și mâncarea. În scurt timp, ai scăpat și de amintirea suferinței.

"Rămas bun, Max! Nu vom uita niciodată ochii tăi frumoși, care n-au putut să vadă, dar au știut să ne arate cel mai frumos suflet și iubire sinceră!"

Așa au scris oamenii buni de la Libearty Zărnești. Cinste lor! Și rușine eternă celor care ți-au făcut rău, dragule Max! Sufletele lor sunt mutilate mai rău decât te-au mutilat ei pe tine, ursule bun!

Să știi, dragule, că mulți oameni vor vărsa o lacrimă pentru tine. Pentru suferința ta, pentru bunătatea ta. Vei trăi mulți ani în gândurile noastre, Max. Iartă-ne, ursule bun!

Și e un drum...

Daniel Vorona

A murit Poetul RODIAN DRĂGOI! 
Dumnezeu să-l odihnească în liniștea iubirii Sale!

Scrisoare către Dimitrie Stelaru
-------------------------------------------

De mii de ani nu ţi-am mai scris Dumitre
cenuşa dintre noi a dat în floare
îţi scriu acum şi ştiu c-o să mă ierţi
sunt străbătut de-o rană călătoare

de când te-ai dus m-am înnoptat şi-aud
cum te caută planetele pe care ai trăit
acum e primăvară vin mugurii pe jos
spre satele pe care le-ai iubit

sălbatec ninge-n casa în care te aştept
s-a-ntunecat şi vinul strigându-te duios
mi-e-aşa de frig de parcă tot aş sta
lângă un foc cu flăcările-n jos

şi umbra mea e leoarcă de sudoare
spre palida ta casă alerg pe-un drum beteag
aş vrea să deschid uşa dar nu mai pot să intru
o namilă de greier s-a aşezat în prag.

Rodian Drăgoi

S-au rărit cei care ne merită admirația

Ciprian Mihali

1 noiembrie · 

În acest început de noiembrie, însorit ca niciodată în România şi mohorât ca întotdeauna în Belgia, o frază găsită printre lecturile care mă ajută să-mi onorez o promisiune faţă de Dilema Veche mi-a iluminat gândurile : „réapprendre l’admiration de ce qui n’a pas de prix”. Să reînvăţăm să admirăm ceea ce nu are preţ.

Răul pe care îl străbate ţara noastră şi răul pe care îl resimţim la nivel mental, afectiv, intim sau public, poate că vine şi din asta: vreme de ani lungi, zi după zi, ni s-a retras şi am pierdut capacitatea de a admira. Capacitate, reflex, imbold, orice ar fi, admiraţia este felul în care recunoaştem o valoare care ne depăşeşte, dar ne încântă şi ne umple de bucurie, dă sens unei frânturi din viaţa noastră, iluminează o parte din întunericul în care orbecăim.

Admiraţia este o trăire spontană şi sinceră, este dovada că există oameni şi lucruri nepreţuite, ori al căror singur "preţ" este valoare lor inestimabilă.

Şi ceea ce putem constata în România este măsura în care s-au rărit cei care ne merită admiraţia. De aceea moartea Regelui Mihai a provocat atâta tristeţe: pentru că, indiferent de convingerile noastre personale, ne-a părăsit cineva demn de admiraţie. De aceea îl preţuim atât de mult pe Mihail Şora, simbolul drept al unui veac strâmb, şi de aceea suntem atât de însetaţi să ne arătăm admiraţia cui o merită. Şi deoarece reuşim tot mai rar să găsim întruchipări ale admiraţiei, o forţăm să se adapteze prin mistificare şi idolatrizare (de la dacopatie, la istoria eroică sau la diferite personaje cu reputaţie îndoielnică).

În sfârşit, cred că eşecul proiectului european ţine tocmai de faptul că şi-a pierdut din neatenţie capacitatea de a atrage admiraţia europenilor. Dincolo de Bruxelles şi dincoace de politici, pot să confirm însă că Europa rămâne, în ciuda tuturor, demnă de toată admiraţia noastră.

Aşa că poate că ar fi timpul să reînvăţăm să admirăm, fără să ne minţim. Acesta ar trebui să fie un pas în reconstrucţia demnităţii româneşti.

Pe cine aţi admira azi în România? Și de ce?

Practici necurate