Cartea de poeme „ HERALZII TĂCERII „ de Raul Constantinescu, este o carte care îndeamnă la meditaţie, poemul vine dintr-o cercetare adâncă a vremurilor, fără a ţine seama de trecut, prezent, viitor, ci de mesaj, de impactul acestuia asupra fiinţei umane, ca posibilă cheie la poarta memoriei, ca cetate . Editura „ PAULA „ – Deva, 2007, a lansat cartea ca un semn că în judeţul Hunedoara, mai precis în Ţara Haţegului, există motive de ieşire de sub apăsarea prezentului şi evadare în Imperiul Tăcerii, acolo unde sunetul – cuvânt se odihneşte pentru a respira perfecţiunea, făcând posibilă trecerea.
Autorul trăieşte şi îşi duce suferinţa spirituală înconjurat de cărţi, aproape de natură, eliberat în aparenţă, de presiunea faptelor de zi cu zi, deşi fiecare, în felul său, trebuie să-şi ducă mereu o aceeaşi cruce până la capăt. Autorul este marcat de tipologia vremii, de frământările omului, de eşecurile sale, de căutările sale într-o lume haotică, având în vârful piramidei pe marele Nimeni. Volumul este structurat în mai multe părţi, titlurile trimiţând la temele de bază, susţinute şi de poemele care definesc ideea:
„ ORFEU ÎN UNDERGROUND „
„ PUNCT DE FUNGĂ „ ,
„ ETRENUL PREZENT IMPERFECT „.
Raul Constantinescu îşi începe parada tăcerii cu ecou printr-un salut, menit să acomodeze cititorul cu universul său, pentru receptarea mesajului, a seminţelor care îşi caută pământul reavăn, cititorul un poet nemărturisit, invizibil, dar rezistent prin amintiri, regrete, prin cuvinte. Puntea se reface, dar totodată, cititorul trebuie să înţeleagă faptul că accesul în lumea inefabilă presupune şi altceva decât simplul cuvânt fără greutatea logosului, ci trebuie să-şi asume marile responsabilităţi spirituale ale lumii, ale experienţei societăţii formate din indivizi care desenează viziunea globală. În mod evident, apărarea în faţa degradării zilnice, este la Raul Constantinescu, cultura cu tot ceea ce are mai bun, modelată printr-un limbaj specific, actual, o lipire a sensului de formele uzuale, metodă a poeziei moderne care, asemeni stilului din presă, apelează la cuvinte şoc, care să spargă zidul memoriei cititorului, care să intrige, care să provoace, să dea un impuls celui care citeşte, pentru a-şi trăi tăcerea proprie.
Până la urmă fiecare trebuie să înţeleagă faptul că o mână va scrie „ MANE, TEKEL, FERES „ , adică: oricine oricând oriunde / măsurat cântărit împărţit / „ pentru că tac zeii tace spaţiotimul. Raul Constantinescu apelează la argumentele artei, a picturii, a muzicii, ale filmului pentru a-şi proiecta mesajul cât mai expresiv. La fel ca Van Gogh care picta floarea soarelui, poetul e atent laFAŢA OMULUI, emblemă a rezistenţei în faţa valului care vine din faţă mereu, a valului acid : „ Văzută-n lumini / floare-ntre spini / faţa omului / frunza pomului / cartea timpului / visul nimbului / glasul boarelui / ochiul soarelui / goana zilelor / albul filelor / umbre şi riduri / plâng peste ziduri / nevăzutului / ne-nceputului / harul citirii / miezul privirii „. Iată harta pentru a trece prin patria vieţii unui om, faţa sa, expresie a popasului său în lume, amprentă a experienţei care arde.
Viaţa de zi cu zi este o încercare pentru poet şi pentru cititor, metaforele sunt pertinente, rechini, lupi, agresiunea zilnică, mai ales a domnului Nimeni, asupra omului sunt prezente, uzează spiritul, poetul se mişcă greu prin junglă sau prin adâncurile oceanului, e în pericol, sau caută ieşiri. La carceră la munci la cazne popoarele sunt puse / sub vârful eternei piramide / samson în lanţuri orb / învârte pietrele de moară / la galere trag viaţa toată căuzaşii / unelte vorbitoare sclavii se numeau ... //
De sub acest tăvălug poetul se echilibrează pe sine şi oferă soluţia zâmbetului, soluţia noii soluţii, cuvintele care îşi caută sensul de început acoperite de moda zilei, combinaţii care nu sunt uzuale, dar se bazează pe uzual, pentru că lumea trebuie să meargă înainte : mâşneve, hureike, typull, kelia, muşkii, burikul, de fapt revolta individului, puterea sa de a afirma că nu se lasă minţit, manipulat în piramidă, de vorbele celui care iubeşte puterea ca boală în lume, bolnav fără să ştie, strigându-şi boala cu mândrie, orb şi neştiutor, maestru al potului, pontului şi şpilului. Deşi cunoaşte taina dintr-un cuvânt, puterea ascunsă din acesta, poetul este conştient de erodarea monedei – cuvântul care cumpără timpul pentru om, o erodare până la suferinţă, până la cancer: cuvinte – cuţit cuvinte – cucută cuvinte – cloacă ( în poemul INFERNUL DE FIECARE ZI )
Privind spre poezie, Raul Constantinescu vede poeţii – ochii lumii – nestemate : „ Tot mai sărace vremi / sâmburi sterpi / cad zilele – n adânc; / poeţii ochii lumii sunt / cu cât mai mare întunericul, / cu atât mai mulţi ochi se deschid / – poeţii – lumi nestemate - / într-o lume ostilă / curajul neţărmurit de a fi /„
Citind acest volum degustătorul de poezie va descoperi că din poezie dispare virgula, punctul, termeni aparent opuşi se atrag, formează noi termeni, definiţii, o avalanşă de semne, de sensuri, versul este deschis, galerie de artă modernă în plină tragedie, enumerările imitând peisajul zilnic, picură precum straşina în mintea cititorului, poetul este insistent, bate la uşa celui care vrea să reziste, e prezent prin proiecte, prin taina descoperită aşa cum a învăţat-o de la marii maeştri ai spiritului.
De fapt el îşi asumă marile valori ale lumii, marile mişcări filozofice, artistice, încearcă să le integreze în vorbirea zilnică, se lasă el însuşi asaltat de lumea de dincolo de cortină, îşi asumă riscul aventurii în marele refuz, ori neviaţa lumii, până la sfâşiere, e polifonic în căutarea esenţelor. Valorile creştine sunt integrate în acest demers, în mod eclectic, dar necesar, sub necesitatea de a găsi echilibrul propriu, deşi în prezenţa lui Ianus, ca semn al sfâşierii sufletului. E riscul său pe care şi-l duce demn prin poem, deşi fiinţa îi tânjeşte spre lucrurile simple, deşi ştie că poate fi un învingător, dar poemul e un mod de a-şi găsi patria : „ nu pot urî, totul mi-e drag / pământul focul apa aerul ce cântă / sub ochi divin în mine se-nveşmântă / din toate renăscut în vers mă retrag / „ – ÎN VERS MĂ RETRAG
Cartea are un argument scris de Valeria Manta Tăicuţu, inspirat ca titlu: Punct de fungă şi tăcere şi un curriculum vitaenecesar într-o lume care îşi pierde poeţii pe drum din cauza proiektului muşneve ....
„ Heralzii tăcerii „ se adaugă celorlalte cărţi ale lui Raul Constantinescu: „ Aventurare în marele refuz „ , „Neantia „ , „Neviaţa lumii „ ori „ Rostirea lui Zalmoxis „, cărţi care reflectă zbuciumul intelectualului într-un prezent imperfect, privind la hainele noi ale împăratului, la apoteoza domnului nimeni, la arta de a bea tiutiun kafhehea ....
Simţi cum scriitorul refuză sentimentul, fugind spre logos, e un fel de deviere spre roşu într-o lume spirituală care încearcă să-şi regăsească armonia. Dar în toate este un punct de fungă : „ ... deasupra jocului de zaruri / deasupra valurilor stânga – dreapta / perpetuu durut sfârşit început / al unuia şi al oricui / fiinţând în toate direcţiile / punct de fugă / big – bang „
Constantin Stancu
Septembrie 2008
