Cui să cer daune
deșteptându-mă
într-un timp indefinit
picioarele mi s-au cam muiat
de parcă ar fi singure
în alte lumi
numele meu nu mai are loc
nici pentru semnul crucii
Eli Gîlcescu
28/02/2022
* * *
Manuale cu „greutate și dezgust“
O provocare pentru părinți (primii judecători) și nu
numai!
Când efectul cumulativ al supraîncărcării este un
prejudiciu semnificativ adus stării de sănătate a elevilor, ar fi interesant să
aflăm dacă există plângeri împotriva manualelor școlare, dacă sunt depistate stări
de stres continuu de disconfort, vinovăție, angoasă sau orice altă formă de
suferință psihologică în rândul elevilor. (urmează exemple din manuale cu greutate și dezgust )
Eli Gîlcescu
https://www.bbc.com/news/world-us-canada-60261660
https://tribunainvatamantului.ro/supraincarcarea-elevilor-o-tema-inca-nerezolvata/
26/02/2022
Să mai crezi în ceva
Știi ce am învățat din acest război?
Dacă arde casa vecinului, stau deoparte.
Și aștept ploile reci.
Eli Gîlcescu
25/02/2022
Mi-i trist și amar
Mi-i frică să nu zic și eu: Dacă vom reveni acasă, vom avea copii. Cine știe dacă vom mai reveni…
Tata e unicul ei copil, născut la 35 de ani, după ani de siberii și calvar.
Mama îmi spunea că bunica se temea de foame și frig. Deja era în vârstă, erau alte timpuri, dar ea avea provizii și de sare, și de cărbuni chiar dacă toată viața a trăit în sărăcie.
Vreau să nu mă tem de foame și război. Vreau să pot sta sub un măr înflorit în grădina bunicii. Vreau să stau pe iarba verde, să privesc razele soarelui și să îmi hrănesc copilul pe care îl voi avea.
23/02/2022
22/02/2022
22.02.2022
O dată specială şi foarte rară, denumită palindrom.
Dominată de cifra 2, reprezintă şi o zi în oglindă.
Sau un punct de cotitură care va împarți lumea în două: înainte şi după.
Ce zi, de prea departe, uitând cu totul de noi!
Eli Gîlcescu
04/02/2022
Cântă zorile cu dor
Era o liniște surdă pe coridorul de la oncologie, întreruptă doar de gemetele înfundate ale pacienților din saloane.
Așteptam pe canapeaua din hol terminarea tratamentului, numărând picăturile din soluția perfuzabilă, când se deschide larg ușa unuia dintre saloane și astfel o văd pentru prima dată pe Mihaela, o puștoaică de 22-23 de ani, însoțită de mama ei. Imediat mi-a sărit în ochi bandajul chirurgical pe care îl purta pe cap. Ajunge în dreptul meu și mă întreabă dacă se poate așeza lângă mine, șoptindu-mi : "Am auzit că noi doi suntem cei mai tineri pacienți de pe secție".
Am zâmbit și am invitat-o lângă mine, încercând să mă prefac că nu m-au cutremurat vorbele ei. Am povestit mult în după-amiaza aia. Țin minte că am râs și am plâns împreună. Mihaela avea o tumoră pe creier, operată în primă fază, urmată de o recidivă. După recidivă, tumora a devenit și mai mare, inoperabilă.
Știa toate aceste detalii, însă spera că tratamentul o va face bine. I-am aratăt fotografiile mele, ne-am bucurat împreună și i-am promis că într-o zi mă va însoți pe coclauri spre a simți tot ce vede în fotografii.
Mi-a povestit despre băiatul pe care îl iubea și care a fost un laș când Mihaela a descoperit boala, părăsind-o. O înțelegeam, o ascultam dar în interiorul meu urlam de furie și nedreptate. I-am luat mână și i-am promis că toate lucrurile astea vor trece, iar ea va întâlni pe cineva care o va iubi exact așa cum este. Brusc, suferința mea pălea în fața poveștii copilului ăsta....
Ne vedeam în fiecare zi și deși o încurajam și îi promiteam tot ce-mi trecea prin minte, starea ei de sănătate se agrava. Durerile erau constante și o măcinau. Avea zile când nu se ridica din pat, le vizitam în salon, pentru că mama ei era nedezlipită de ea.
În ziua când îmi terminam a patra cură de chimio, urmând să plec acasă, am trecut să o văd înainte de plecare. Era în pat, m-am așezat lângă și am luat-o iar de mână, abia vorbea din cauza durerilor. I-am spus că plec pentru câteva zile, dar am să mă întorc, la care ea : "Pe mine cui mă lași ? Ia-mă cu tine".... m-am blocat, nu știam ce să-i răspund, am zâmbit și îi spun : "Am să mă întorc și-am să te iau cu mine pe dealuri la fotografie, promit!"
Am ieșit din salon cu inima cât un purice și cu sufletul făcut bucăți pentru că știam în sinea mea că mint și nimic din tot ce am promis nu voi duce la bună îndeplinire....
M-am întors după o săptămână la tratament, iar prima întrebare pe care am adresat-o asistentelor a fost unde e și cum se simte Mihaela : "Nu ai auzit Cătălin ? Mihaela nu mai este, zilele trecute a avut loc înmormântarea ei".
Ce am simțit după, am să țin doar pentru mine...
4 februarie, Ziua Internațională de luptă împotriva cancerului, o zi care dacă pentru cei mai mulți nu înseamnă nimic, pentru noi înseamnă totul.
Ai fost un erou Mihaela și într-o zi ne vom reîntâlni spre a-mi duce la îndeplinire toate promisiunile făcute 
Nu știam de această zi.
Nu l-am uitat. Încă îl citesc cu drag.
D-zeu să-i lumineze mereu calea! (Gia Ionasu)
Azi ar fi fost și ziua lui Ștefan Dumitru Afrimescu. (Eli Gîlcescu)
Vă rog să mai aprindeți o lumină din cuvântul vostru pentru a întreține această prețioasă amintire a unui poet răzvrătit, dar talentat! (George Colpit)
Cât o să-mi fie de dor (l)
Doamne,
cât o să-mi fie
de
dor şi cât de bine-o
să-mi
fie. Mă doare,
Doamne,
câte-un nor şi
de
tălpi mă trag firele de
iarbă.
Mă mai doare
când
şi când câte-o…
amintire
vagă despre
viaţă,
depre una, despre
alta,
cel mai rău mă doare
însă
golul crescut în jurul
meu.
Nu-mi trebuiesc,
Doamne,
nici munţi, nici
fântâni
arteziene, vreau
doar
un miracol să-mi
trimiţi
şi mai doresc o
imagine
cu caii de pe
Marte
nechezând.
Cât o să-mi fie de dor (ll)
Atât de fragil am ajuns, că poţi să vezi prin mine răsăritul în apus. Doamne, cât o să-mi fie de dor de mine, de cel încă nenăscut. Să mor de-o fi, atunci să mor, când n-are să-mi mai fie dor nici de lume, nici… de flori, nici măcar de tine, Doamne, Deocamdată de lumină şi de aer mi-e mai dor, şi de liniştea şi tihna de-altă dată. Deocamdată..
Mă-nserez…
Mă-nserez cu voi odată şi adorm de unul singur pe la cinci sau şase dimineaţă taman când piersicului din balcon îi dau mugurii de gheaţă. Alteori, mă-nserez de unul singur pe la trei sau patru dimineaţă şi adorm cu tine-n braţă, dar... abia a doua zi, când pe cer sunt traşi pe roată îngerii... apocalpsei şi sfârşitul se amână, pentru veacul următor!
Visul următor!
Se făcea că eram fulg de nea
și învăţam să zbor, sau voi
nu
ştiaţi că şi fulgii de zăpadă
iau
lecţii de zbor!?
Tot exersând, m-am
pierdut
de ceilalţi confraţi
şi-am...
aterizat în palma unei tinere
ieşită la pierdut de timp şi
la
vânat de fulgi de... zăpadă!.
Am rugat-o să mă lase să
cad,
la ea în palmă fiind foarte
cald,
riscam să mă topesc înainte
de-a ajunge la întâlnirea
ce-o
aveam cu bolidul de-anul
trecut
căruia-i spărsesem la primul
fool
contact un „far”, el
julindu-mi doar
foarte uşor „caroseria”, în
timp
ce traversam cerul chiar pe
„zebră”!.
În aceste condiţii, nu mai
aveam
cum ajunge la reîntâlnirea
cu
bolidul pentru reconstituirea
faptei.
Şi astfel, viaţa mea ar fi putut dura
fix cât a... unui fulg de
zăpadă.
Ștefan Dumitru Afrimescu
01/02/2022
Ce-o fi însemnând
Cristian Teodorescu
(...) „mai puțin bune”? Fapte „bunicele”? Fapte „bunuțe”?
Asasinarea premierului I.G. Duca e o faptă mai puțin bună?
Asasinarea ministrului Virgil Madgearu e o faptă bunicică?
Dar asasinarea și profanarea cadavrului istoricului Nicolae Iorga?
Executarea zecilor de demnitari deținuți la închisoarea Jilava?
Torturarea sadică și asasinarea evreilor în pogromul de la București, din 1941?
Jefuirea evreilor și evacuarea lor din locuințe în care s-au instalat legionarii?
Epurările forțate din instituțiile statului?
Citindu-l pe C.T. mi-am amintit de decembrie 89.
Putem oare înțelege vreodată ce este în spatele oamenilor care și-au torturat semenii, în numele revoluției, atrași de acest fenomen, de ideea de libertate, au aderat voluntar, răfuindu-se cu semenii lor, au intrat peste ei, i-au jefuit și i-au evacuat din locuințe. Iar când au revenit, mulți nu și-au găsit lucrurile de valoare.
Oameni care nu și-au mai putut recupera bunurile. Chiar dacă îi cunoșteau pe agresori.
Au fost despărțiți copii de părinți.
Îmi amintesc cum i-am căutat prin cartier. Apoi drumul făcut pe jos, împreună cu O.G.S. (O.P.)
Poate înainte vecini, prieteni, colegi, poate se salutau, și apoi, dintr-odată dușmani. O ură care i-a cuprins, poate din nimic, fără să se gândească că și ei aveau copii, părinți, bunici. Ce-ar fi fost să fi rămas afară în toiul iernii. Unii au închis ușile, s-au baricadat, să-și arunce la canalizare murdăria.
Și mie mi-au rămas în minte... îngeri și monștri.
Eli Gîlcescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)