02/02/2017

Până mâine

Laura Codruța Kovesi lansează artileria grea asupra Guvernului PSD-ALDE. DNA a deschis dosar penal in rem pe numele premierului Sorin Grindeanu a ministrului de Justiție, Florin Iordache, în urma unui denunț penal depus în data de 25 ianuarie.
Grindeanu și Iordache sunt acuzați de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului.
Până mâine Ministerul Justiției va trebui să dea lista cu numele tutoror persoanelor care s-au ocupat de redactarea OUG pentru grațiere. Totodată, au fost cerute numele celor care au intrat în Ministerul Justiției. S-au cerut documente și înregistrările camerelor de filmat din Ministerul de Justiție. Termenul e până mâine. Vrea să se afle cine din PSD a fost la Ministerul Justiției și a lucrat la proiectele de lege și OUG pe justiție”, a spus Ana Maria Roman, reporter Antena 3.

Sursa Facebook, Paul Neagu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu