15/04/2017

Fond Funciar

DECIZIE CCR IMPORTANTA IN MATERIA FONDULUI FUNCIAR – DECIZIA NR. 44/2017

Prin Decizia nr. 44/2017, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 211 din 28.03.2017, Curtea Constitutionala, reinstaureaza cetatenilor romani dreptul sa actioneze in instanta comisiile de fond funciar pentru a fi obligate sa emita titluri de proprietate. Daca pana la momentul publicarii deciziei, toate procesele erau respinse ca prematur formulate din cauza termenelor prevazute in Legea 165/2013, incepand cu data de 28.03.2017 partile pot initia din nou actiuni in instanta cu privire la restituirea proprietatilor confiscate de regimul comunist.

„Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt neconstituţionale.”

Dispozitiile art. 7 alin. (1) şi ale art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 prevad urmatoarele:

„1)Până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar sau, după caz, de către Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.”

„1)Comisiile locale şi judeţene de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti au obligaţia de a soluţiona toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie şi de a elibera titlurile de proprietate până la data de 1 ianuarie 2018.”

Cu privire la aceste prevederi, modificate de legiutor in mod repetat, Curtea Constitutioanala a apreciat faptul ca:

„În cazul de faţă, termenul acordat entităţilor administrative pentru a soluţiona cererile de reconstituire a dreptului de proprietate a fost succesiv prorogat, până la 1 ianuarie 2018. Sub acest aspect, Curtea constată, aplicând testul de proporţionalitate, că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu întrunesc cerinţa previzibilităţii legii, componentă a constituţionalităţii normei sub aspectul calităţii sale. Astfel, persoanele interesate nu pot avea o previziune exactă a epuizării duratei termenului în care sunt obligate să aştepte soluţionarea pe cale administrativă a cererilor lor, fiind împiedicate a se adresa în mod eficient instanţei judecătoreşti pentru apărarea dreptului lor de proprietate.” Guvernul a intervenit intempestiv, prima dată la 30 decembrie 2015 (prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 31 decembrie 2015), apoi la 15 decembrie 2016 (prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 decembrie 2016), chiar la finele termenului în vigoare, prelungindu-l pentru încă un an.”

Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata intr-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Mehedinti, in care o persoana a solicitat soluţionarea apelului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis, în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată (excepţie ridicată din oficiu) şi, pe fond, a respins cererea ca prematur formulată. Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19 decembrie 2014 de către petenta Schinteie Gh. Maria, în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar Husnicioara şi comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Instituţia Prefectului Mehedinţi, aceasta solicitând ca, prin hotărârea judecătorească, instanţa să oblige pârâţii la reconstituirea dreptului de proprietate. În fapt, la data de 12 martie 1991, petenta a formulat, în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991, cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 19,6983 ha. La data de 23 martie 2004 Comisia locală de fond funciar Husnicioara a emis titlul de proprietate doar pentru o parte dintre terenurile revendicate (1.000 mp). Petenta s-a adresat aceleiaşi autorităţi emitente, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate şi în privinţa diferenţei de teren, invocând art. 9 din Legea nr. 18/1991. Întrucât nu a primit niciun răspuns, la data de 19 decembrie 2014, petenta s-a adresat instanţei judecătoreşti, respectiv Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, care a respins cererea ca prematur introdusă, în temeiul art. 11 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a admiterii excepţiei prematurităţii cererii, invocate din oficiu. Împotriva acestei sentinţe civile petenta a formulat apel, în cadrul căruia instanţa de control judiciar a ridicat, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi ale art. 11 din Legea nr. 165/2013, ce constituie obiectul dosarului de faţă.

In concluzie, Decizia nr. 44/2017 permite cetatenilor romani sa actioneze, in temeiul art. 11 alin. 2 din Legea 165/2013, comisiile locale şi judeţene de fond funciar in vederea eliberarii titlurilor de proprietate, acestia nemaifiind tinuti sa respecte termenul prevazut pana la momentul publicarii deciziei Curtii Constitutionale, respectiv 1 ianuarie 2018.

Nărăviți la rapt

Cariera lui Sebastian Ghiță dincolo de senzaționalul jurnalistic, pune pe tapet multe chestiuni gravissime privitoare la statul român si funcționarea lui. Ce fel de regim politic are România!? Nu-mi iese din cap faptul că Ghiță a fost desemnat succesor al lui Victor Ponta la șefia PSD și nimeni din partid nu a crîcnit impotriva acestei decizii nedemocratice și periculoase. Ca si cum PSD ar fi fost proprietatea lui Ponta si-l lăsa moștenire cui voia el ! Ponta la Cotroceni, Ghiță în Kiseleff! acesta era scenariul. Așa s-ar fi derulat lucrurile dacă Johannis nu ar fi cistigat alegerile prezidentiale.

Pe scurt, PSD si-a asumat complet figura lui Ghiță, el face parte din Gotha partidului. Azi liderii acestui partid, Dragnea, Grindeanu etc, vor să dea impresia că nici nu l-au cunoscut vreodată și că Ghiță nu a existat în istoria recentă a PSD! O intrebare de baraj – cu cîți bani a contribuit Ghiță și firmele lui in campania prezidențiala ratată a lui Victor Ponta în 2014 !? Undeva există aceste cifre, sunt persoane care le cunosc (Sirbu, Dragnea etc). A fost cel mai mare sponsor al lui Ponta în acea toamnă!? A dat cit toti ceilalți sponsori la un loc!? De aflat. Dacă da, n-a dat orocum de la el, ci din ce a jumulit de la stat, patronat de Ponta&Co.

STELIAN TANASE

CITITI SI SERUITI

Cea mai frumoasă meserie din lume

Ciocolată pentru domnul doctor

Sunt cinci ani de când lucrez prin spitalele Capitalei și interacționez cu fel de fel de oameni. Am spus-o și o mai zic: nu e nicio meserie care să se apropie măcar de cea de medic, unde raporturile fine cu oamenii, uzura fizică și psihică, lupta cu moartea, toate se împletesc complex sub forma a două cordoane principale – suferința și bucuria.

Ambele sunt bilaterale. Suferința pacientului e percepută negreșit de medic, într-o empatie inerentă. Nu poți rămâne de piatră când vezi un om țipând de durere, chircit într-un pat anost. Nu poți rămâne indiferent când cel pe care îl tratezi poartă douăzeci de diagnostice. Sau când îl pierzi din prea multe dezechilibre. Invers, dincolo de actul empatiei, medicul suferă de oboseală cronică, sindrom burnout, propriile boli fizice sau psihice.

Bucuria își găsește mereu loc, ca o continuitate la transformarea suferinței, după ștergerea simptomatologiei. Apoi, ea este extinsă prin bucuria familiei, care se luminează când membrul drag s-a făcut bine. Bucuria medicului este un amalgam de satisfacție, mulțumire internă, liniște când își vede reușita, când pacientul îi mulțumește, când îi strânge mâna la plecare.

Voi trece la exemple pur personale. Dincolo de toate neajunsurile sistemului, pentru mine medicina a însemnat și încă înseamnă aproape totul. De aici îmi trag energii uriașe, am parte de povești frumoase și momente pe care le strâng în propria-mi tolbă nevăzută, de unde le mai scot, din când în când, ca un mecanism de armonizare introspectivă. Am văzut un pacient de 82 de ani, prezentat cu o artrită urâtă de genunchi, foarte dureroasă și invalidantă. Omul avea personalitatea știrbită de acel tablou clinic. A doua zi, după extragerea lichidului din articulație și un tratament competent, era înflorit. Chipul i se luminase, mergea fără ajutor și s-a apucat să-mi povestească faptul că fusese cadru militar și, atenție, balerin! M-a fascinat transformarea sa și m-am bucurat enorm că am avut privilegiul să-l descopăr în toată splendoarea.

În noiembrie 2014 eram la spitalul Burghele și întâlneam un om care avea să stea la baza primului meu roman. Recunosc că am greșit și am primit atunci o lecție importantă; am crezut, din prezentarea de la raport, că domnul va fi anost, extrem de dificil și va pune mari probleme. În realitate, era un om fascinant și vă invit să citiți mai multe în Întâlnire cu domnul I.

Pe domnul profesor N. l-am revăzut acum două săptămâni, la un control de rutină. Vă reamintesc un moment dintr-o gardă, când era internat și stătea, târziu în noapte, scriind ceva la biroul de pe hol. Mă apropii și-i spun: “vă concepeți memoriile?” Domnul N. se întoarce puțin spre mine și-mi livrează chestia asta: “am o fetiță de 6 plus 7 egal 13 ani, din comună de la mine; eu o meditez la franceză, gratuit. Îmi mai ocup timpul și-mi țin mintea vie. I-am scris aici câteva reguli gramaticale, i le trimit prin fiica mea. Să aibă ce învăța acum că eu sunt plecat.” Magnifique.

La câteva zile, după ce și-a revenit complet, a vrut neapărat să-mi povestească ceva. În momentele acelea, a simțit cum cade într-un hău și lumina de sus se împuținează. Ceva o trăgea cu putere în jos și-n același timp, ceva o ținea de un picior și nu o lăsa să se prăbușească, reușind până la urmă să o readucă sus.

Doamna Ana are 88 de ani. Am văzut-o anul trecut. Timidă, mi-a spus înainte de externare: „domnul doctor, pot să îndrăznesc să vă cer un număr de telefon? Am acest mic carnet de care nu mă dezlipesc niciodată, uitați, îl puteți scrie aici.” Și mi-a deschis la o pagină nouă. Am trecut numele meu și înșiruirea de cifre. Ce era în acel carnet? Numere, nume, expresii care au mișcat-o, chestiuni prețioase, toate prinse într-o extensie a unei minți înțelepte. Mă bucur tare mult că am ajuns în carnetul-de-suflet al doamnei Ana, pășind puțin într-o poveste derulată pe aproape un veac. Nu de singurătate, ci de continuă mirare la toate lucrurile din jur, cum bine mi-a zis într-una din zilele petrecute în spital.

Pe doamna Z. am resuscitat-o cu succes într-o dimineață de duminică, zi de odihnă. Asta s-a petrecut în urmă cu doi ani și de atunci e bine. Când mă vede, deschide larg ochii albaștri și-mi prinde mâna dreaptă, mulțumindu-mi pentru „ce s-a întâmplat atunci”. Momentul în sine m-a marcat, chiar dacă nu sunt neapărat adeptul unor teorii cu privire la viața de apoi sau alte asemenea. Când inima i-a repornit, am pus-o pe niște substanțe speciale pe injectomate și-i țineam mâna pe o gleznă, ca un extra suport.

Domnul B. a trecut printr-o resuscitare, la 85 de ani. Era un spirit tânăr și efervescent, preferând nu să dăm noroc, ci să batem high five în fiecare zi. Trec niște ani, eu schimb spitalul, nu știu cum m-a găsit că mă trezesc cu dumnealui în fața camerei de gardă. Venise să mă vadă, nu avea nicio problemă. Ridică mâna și, de față cu toți cei care așteptau pe acolo, am bătut un high five pe cinste!

Doamna G. are 81 de ani. Soțul dumneaei e cam tot pe acolo cu vârsta. Are păr alb și bogat, chipul emană liniște, salută pe toată lumea și n-ar fi în stare să facă rău nici unei furnici. Bine acoperit cu pulovere, căciulă de astrahan și cojoc îmblănit, se deplasează ca un pinguin imperial. Pinguinii, să știți de la mine, formează perechi pe viață. Mister își vizitează jumătatea în fiecare zi, chiar cu vremea asta nu tocmai bună. Chemând-o Ioana, domnul G. i-a adus bomboane și era tare fericit că a reușit să ajungă cu bine și astăzi până în salon. Ba chiar a venit cu ciocolate Laura, sortimente cu lapte sau arahide, pentru tot colectivul din terapia cardio. „Domnul doctor, ieri am fost pe afară să mai rezolv niște lucruri, să mai cumpăr una-alta pentru soție și am căzut pe gheață. Mă doare de nu mai pot piciorul dar e bine, nu e rupt. S-a învinețit el puțin acolo la șold, o să treacă. E greu, dar mulțumesc lui Dumnezeu că pot să merg până aici, să o văd pe Ioana. E ziua ei azi. Să mâncați toți ciocolată.” Ei sunt împreună de la 16 ani. Vorbeau unii că poveștile lungi de iubire, până la adânci bătrâneți, există numai în cărți sau în filme. Eu am văzut destule și, vă zic clar, tare mult mi-ar plăcea să trăiesc așa ceva.

Acestea sunt doar niște frânturi și sunt convins că ai mei colegi de breaslă experimentează trăiri similare. Avem, dincolo de toate minusurile, cea mai frumoasă meserie din lume.

VasiRădulescu

2016-12-19 07:01:00

05/04/2017

Din vina noastră

Mircea Cărtărescu, „Rezistăm": „Din vina noastră Europa arată azi asemenea corăbiei bete a lui Rimbaud. Din vina noastră avem Brexitul, din vina noastră vom avea Frexitul, din vina noastră oameni care fug de război ne mor la granițele apărate de ziduri. E vina noastră, a tuturor, că putem privi cum lucrurile se deteriorează de la o zi la alta fără să facem nimic, ca și când apropierea catastrofei nu ne-ar privi pe noi, ci pe altcineva. Când politica nu e suficientă ca să ne apere viețile, demnitatea și viitorul, ne rămâne mereu soluția protestului civic. Când partidele sunt neputincioase, putem măcar noi, oamenii, să ieșim în stradă. Nu Trump, nici Putin nu vor distruge Europa, ci lipsa noastră de entuziasm, de idealuri, de valori.

Suntem pe străzi și în piețele orașelor românești pentru că ne pasă. Pentru că nu suntem străini de ceea ce se-ntâmplă. Pentru că nu suntem cetățeni doar din patru-n patru ani. În ultima săptămână au ieșit de la sute de mii de oameni în centrul Bucureștiului, până la un singur om, în micul orășel Odobești. Acel om, cel mai simplu de pe pământ, a stat singur, timp de o săptămână, în fața primăriei, cu o pancartă în mână, nins și bătut de vânturi, la temperaturi de minus zece grade, ca să arate că-i pasă. Nu am, în acest moment, un erou mai admirat."

Sursa, Facebook