Nu e cel mai rău lucru care ni s-a întâmplat anul asta

Lucian Mindruta

In seara asta, dupa emisiune, am trecut pe la Piata de Flori de la Chirigiu. Inainte de pandemie, aici veneau florarii din Bucuresti sa-si ia marfa: acum business-ul engros s-a mutat in afara Bucurestiului.

Aici au ramas mai mult coroanele.

Si ziua, si noaptea, de aici poti lua o coroana pentru inmormantarea de maine dimineata sau priveghiul din noaptea asta.

M-am oprit cateva minute de vorba cu vreo cativa comercianti. Vand mai mult acum, de cand cu pandemia, mi-au spus. Dar tot ei m-au asigurat - fara sa am dreptul la dezbatere - ca boala asta a fost “inventata sa scada populatia” si ca “vaccinul ucide”, la fel ca doctorii, care “omoara pacientii cu zile”.

In cinci minute mi-au livrat toate narativele propagandei online, fara sa rasufle.

“Si, voi v-ati vaccinat?” i-am intrebat.

“Eu am trecut prin boala, n-am nevoie” mi-a zis o florareasa. “De mine nu se prinde” mi-a zis altul, pentru ca imediat sa-mi marturiseasca ca fratele lui a facut-o si a ramas cu plamanii afectati. “I-am luat ieri aparat din ala de oxigen, acum are acasa” zice el.

Ne-am despartit cordial. M-au rugat sa va spun ca muncesc la marfa lor. Si intr-adevar, lucreaza bine. Sa tot mori!

Una peste alta, coroanele sunt naturale si pentru toate buzunarele.

Credintele celor cu care am stat de vorba insa, nu. Oamenii sunt victima unei iluzii in masa, a unei isterii incredibile, in care e absolut inutil sa vii cu argumente. Nu ai nicio autoritate cu adevarul. Nu mai poate fi crezut, pentru ca nu are forta povestii care li s-a vandut.

Au vazut ei pe net un spot care inca din 2011 spunea ce se va intampla.

Am plecat cu tristetea ca virusul nu e cel mai rau lucru care ni s-a intamplat anul asta.

Ci descoperirea ca omul se poate intoarce in caverne doar urmand lumina palpaind a telefonului din palma.

Vinovații

Cristian Teodorescu 

N-a fost cutremur, n-au fost inundații și nici război nu e în România. Dar am cerut și (bine că) primim ajutoare umanitare ca să scăpăm de efectele pandemiei. Efecte provocate de politicieni aflați la putere și de politicieni care viermuiesc în opoziție. Efecte provocate și de ierarhi ai BOR, de medici, de profesori, de influensări, dintre care unii fac eforturi clare de zădărnicire a combaterii pandemiei. Și nu-i deranjează nimeni.

Pe unii de pe margine îi consolează că Bulgaria și Ucraina stau mai prost decît noi cu vaccinarea anticovid. Pe unii dintre cei de la putere nu-i tulbură decît în vorbe că am ajuns într-o situație catastrofală. Pe alții nu-i tulbură nici atît.

Cei ce se duc de cîteva zile să se vaccineze n-o fac din grijă pentru sănătatea lor sau a semenilor, ci pentru că de azi nu mai pot intra în diverse locuri fără certificatul verde. Sau de frica morții. Sau pentru că nu mai e loc în spitale.

În timp ce statul a eșuat lamentabil primii oameni din ierarhia puterii au alte treburi. Să-și apere cu ghearele și cu colții scaunul și funcția. Să-și pună pilele în funcții gras plătite. Să pară cît mai preocupați de soarta celorlalți cînd îi înconjoară camerele televiziunilor. Încît ai zice că cei care-i machiază înainte de ieșirile în public le desenează cu creionul dermatograf ridurile îngrijorării pe frunte.

În stradă ies antivacciniștii care-i acuză pe vaccinați că vor să le răpească libertatea de a li se rupe de sănătatea ceilorlalți. Medicii de la reanimările spitalelor au ajuns să le spună celor care nu cred nici azi că e pandemie și că de covid se moare să numere dricurile care ies pe porțile spitalelor, iar groparii cimitirelor au schimbat lopata pe cupa excavatorului, fiindcă nu mai prididesc să sape adăposturile pe vecie.

Sentimentul romanesc al isteriei

N-am crezut niciodata in specificul national, in "sentimentul romanesc al fiintei", in tot ceea ce filozofii culturii si psihologii maselor ne-au atribuit ca sa ne distinga de alte popoare.

Nu cred ca suntem mai ospitalieri decat altii, mai harnici sau mai hoti. Nu-mi pare nici bine, nici rau ca sunt roman. Uneori regret ca nu m-am nascut elvetian, dar imediat imi aduc aminte ca as fi putut sa ma nasc ugandez. Suntem si noi, romanii, undeva "la mijloc de rau si bun", cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Daca n-am luat nici un premiu Nobel, in schimb am inventat stiloul. Daca zidul ni s-a prabusit peste noapte, ne-am apucat, cuminti, a doua zi sa-l ridicam la loc, si tot e ceva. Am fi putut, in definitiv, sa-l lasam in plata Domnului de zid si sa ne caram cu totii in alta parte...

Cu toate astea, exista ceva specific romanesc, ceva atat de adanc in firea noastra, a celor care traim azi pe acest plai de dor, incat m-as hazarda sa spun ca este insasi esenta "romanismului" in acest moment istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres si al stresului provocat de isterie. Dati-mi voie sa fiu, in continuare, mai explicit.

Daca traiesti numai in Romania, e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti una cu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta.

Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii de supravietuire e mitocania agresiva. In orice tara civilizata oamenii incearca sa-si menajeze nervii cat se poate de mult. Sunt prevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura.

Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: "We agree to disagree" ("am cazut de acord ca nu suntem de acord"). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze.

O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii.

Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.

Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.

In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti "in perioada" de sergentii lor. Cand ajung ei insisi sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir. Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate nivelurile, romanii isi sunt propriii calai si propriile victime intr-o societate profund alienata psihic, o societate isterica.

Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii cotidiene. Starea continua de explozie, care ne provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai.

Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase. Pot fi si alte explicatii obiective. Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot acest chimism social. Inraiti de lumea in mijlocul careia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.

Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rau ca tarfele, securistii si noii imbogatiti.

Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei noastre.

Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata.

Mircea Cărtărescu

Jurnalul Național

Marţi, 7 iunie 2005,

Normalitatea e la o întindere de mână

 

Dacian Cioloş 

Cel mai greu lucru de făcut în România e să fii un om normal. Nu excepțional, genial, olimpic, nu. Doar un simplu om normal. O minoritate vocală a luat captivă o societate întreagă și și-a impus valorile proprii: șmechereala, combinațiile și bătutul din buze. Îmi este rușine că stăm fără să le replicăm acestor oameni și îmi este și mai mare rușine când asist la inaugurarea unui spital la care primărița a muncit cu mâinile ei. E vorba despre spitalul din orașul Victoria, județul Brașov, și despre Camelia Bertea, aleasă acum un an primar.

Am fost azi să cinstim normalitatea, în timp ce trebuie să răspundem combinațiilor politice.
Acum, ar trebui să o laud pe Camelia și să vă spun că iată că se poate. Dar este evident că se poate. Sunt mii de locuri minunate în țara asta, comunități care reflectă munca și sufletul unor oameni normali. Pe ei nu îi vedem, pentru că discuția publică e mereu despre orgolii și combinații. Da, avem oameni buni în USR și asta nu e nicio mirare. Sunt oameni normali și în celelalte partide, dar e de neexplicat de ce câștigă și stau în lumina reflectoarelor frecvent aceiași oameni toxici și indiferenți la suferința celor de la care cer voturi.

S-a vorbit despre statul român ca unul eșuat. Să nu poți construi spitale 30 de ani și să nu te pregătești de pandemie după primele valuri grave nu mai poate fi scuzabil. Dar statul român nu e o clădire, o instituție fizică, e reprezentat de o mână de oameni. Mulți dintre ei sunt oameni normali prinși în același soi de captivitate. Noi ne propunem politic o reformă profundă, dar ea nu va reuși fără ajutorul acestor oameni. Despre care trebuie să știți că suferă la fel ca ceilalți, deși poate uită atunci când ocupă poziții în structura instituțiilor statului român.

Ce vreau să spun este că normalitatea e la o întindere de mână. Nu suntem blestemați și neputincioși. Suntem timorați și neîncrezători. Una dintre misiunile urgente ale liderilor țării este să redea încrederea cetățenilor și, dacă vă uitați la ce a realizat colega mea în orașul Victoria, o sa vedeți că speranța există. E nevoie doar să credeți, cum a făcut ea, și așa au venit zeci de voluntari și donatori să ajute la refacerea spitalului.

Îi mulțumesc Cameliei pentru acest moment de normalitate și de liniște cu care ne-a întâmpinat azi. România e plină de oameni normali și muncitori, iar noi trebuie doar să deschidem ochii.
Avem de ales între normalitate si cei care ne țin captivi. Asta a făcut Camelia și pentru asta îi mulțumesc în cel mai uman mod cu putință”.

AMPress

Imperfecțiuni

Narcis Daju 

Omul e setat, by default, sa-si vada de-ale lui.

De epiderma lui - s-arate bine, și de mațul lui - să fie neapărat plin.

Să stea într-un palat si sa se miște într-o mașină cât un pătul.

Spre deosebire de om, animalele se adună mai des, și conlucrează, în interes comun, dar fără să se-mpotrivească naturii.

Bine, avem și noi, oamenii, găști.

Partidele, de pildă.

Pline ochi cu jigodii, care cer votul pentru binele tuturor si-si văd apoi numai și numai de interesul lor.

Adică, să stea intr-un palat si sa se plimbe cu un pătul.

Spre deosebire de animalele care se adună în grupuri, politicienii sunt contra naturii. Și îi fac foarte mult rău.

Și nu cu mult diferiti de ei, de politicieni, si de apucaturile lor suntem si noi, ceilalti.

Două categorii.

Unii, care ajungem s-avem si noi si palat, si pătul, dar ne plimbam pe aceleasi drumuri ciuruite de spagile cerute de politicieni.

Si-n palatele noastre urcă prin chiuvetă damful de rahat, din canalizarea colmatată maron de aceiași politicieni, prin trimișii lor în fruntea companiilor de apă și canal.

Dar tăcem, pentru că depindem de ei, să ne păstrăm palatul si sa ne mai facem încă trei - patru.

A doua categorie sunt ăia care n-au și nici nu vor avea. Pentru că mecanismul distribuirii resurselor e strict reglementat către cei înșirați mai sus.

Ei tac fiindcă așa a tăcut si mama, si tata, si bunicul, si bunica. Așa s-au pomenit.

Tac și își apără sărăcia.

Și tac atât de convinși, să nu cumva să-i ginească vreun politician că mimează tăcerea, și să i-o fure și pe ea, pe tăcere.

Ce bine ar fi!

Ce bine ar fi sa ne uitam mai des la animale, la cum se aduna ele, si conlucreaza pentru binele comun.

https://audunstrigat.blogspot.com/2021/09/imagini-care-ne-lovesc.html

https://audunstrigat.blogspot.com/2021/10/cine-desfunda-strada-unirii.html

https://audunstrigat.blogspot.com/2021/10/imperfectiuni.html

Imperfecțiuni

https://audunstrigat.blogspot.com/2021/09/imagini-care-ne-lovesc.html 

... sau priorități

Către Primăria Municipiului Târgu Jiu

Către Inspectoratul de Poliție Gorj 

Poliția rutieră

Domnule Primar

Domnule Comandant

Din cauza situației stânjenitoare (haosului) existent pe Str. Unirii din Târgu Jiu, unde mașinile, în lipsa unor semne de restricții de viteză, se întrec, chiar în depășiri, strada se traversează tot mai greu, circulația pe trotuare devine stresantă și periculoasă.

O stradă cu denivelări (în urma unor lucrări nefinalizate), mai ales în  jurul căminelor stradale, capacele trepidează și produc un zgomot infernal mai ales de la mașinile grele.

Majoritatea mașinilor care circulă pe această stradă, în special, de la intersecția Str. Unirii cu Str Petrești, până la intersecția cu Str. Dincă Schileru, au viteză excesivă, iar mașinile grele, în viteză, fac ca locuințele să se cutremure. Există fisuri în pereții caselor vechi, dar și în cele noi.

Din Calea București, la intrare în Str. Unirii prin Str. Dincă Schileru,  avem un singur semn (interzis 3,5 t). Cu mențiunea „Excepție aprovizionare desfacere depozite Str. Ana Ipătescu“. Atât.

Din Str. Dincă Schileru semnul limită viteză inferioară 30 km/h sau 40 km/h lipsește, fiind atât de necesar în cazul mașinilor grele.

Dinspre Garda de Mediu, pe Str. Unirii, la intersecția cu Str. Petrești, avem un semn de limită viteză 40 Km/h.

Dacă la acest semn se circulă cu 100 km/h, ar trebui un semn limită viteză 16 km/h ca să se circule cu 40 km/h. Chiar ar fi indicat un asemenea semn, știind că există construcții imobiliare ample, folosindu-se de mașini grele, betoniere, mașini grele cu materiale de construcții, camioane tip macara…

1.Vă solicităm, pe această cale, restricționarea vitezei pe acest segment de stradă, la limita inferioară de 30 km/h 

2.De asemenea, amplasarea unui aparat de măsurare a vitezei (radar), în dreptul Nr. 102 A, C,131..., care să probeze încălcări ale unor reguli de circulație.

3. Solicităm camere de luat vederi pentru a proba depășirile și viteza în trafic.

4. Instalarea mijloacelor de semnalizare și avertizare prin indicatoarele din dotare ar fi de dorit, chiar și alte mijloace, în conformitate cu prevederile legale.

O perspectivă care să ne asigure desfășurarea în siguranță a circulației (în special pietoni), precum și protejarea proprietății private, există numai cu sprijinul dvoastră.

Pentru acest demers au semnat:

ELISABETA GÎLCESCU

MARIA CÎNDEA

CORNELIA NEGOI

TILEA ECATERINA

SPERANȚA ȘTEICĂ

ANA MARIA BĂLAN

MARCELA NASTA

GHEORGHE MOLDOVAN

ANGELA MOLDOVAN

RODICA ARGINTARU

MARIAN PUIA

ANA BÎRDĂCEL

DOINA IONESCU

EMANOIL IONESCU

GEORGETA TURTUREA

EMIL TURTUREA

LUCREȚIU SĂCELEANU

NICU CÂNDEA

DUMITRANA CÂNDEA

EMILIA BISTREANU

AURICA ROȘOIU

 

 

 

Cine desfundă Strada Unirii

https://audunstrigat.blogspot.com/2021/09/imagini-care-ne-lovesc.html 

Câtre Primăria Municipiului Târgu Jiu

Către Garda Națională de Mediu

Comisariatul Județean Gorj

Str. Unirii, Nr. 76

Domnule Primar

Domnule Director

 ... sau cine are interes s-o înfunde în mizerie?

Am stat de vorbă cu vecinii (și ei în aceeași situație) despre pericolul iminent de contaminare a apei potabile. Canalizarea veche (și nu numai) de aproape 6o de ani, din cauza traficului greu a început să cedeze și să afecteze pânza freatică din zonă, otrăvind și fântânile din curți.

Acum 14 ani (2007), când s-a scos piatra cubică și s-a turnat asfalt, la sfârșitul lucrării, tot molozul a fost turnat în căminul stradal. Înfundându-se, a început să se reverse în pânza freatică și în fântâni. S-a făcut apel la media (Gorjeanul), și s-a reușit, „cu chiu, cu vai“, desfundarea. 

De aproape trei luni, au loc arderi nocturne, iar mirosul de ars persistă până  dimineața.

S-a făcut o sesizare telefonică celor de la apă-canal.

Vineri, 31 iulie 21, a venit un echipaj și a intervenit la căminul stradal. Era iar înfundat.

De atunci a trecut destul ca pânza freatică să se curețe. Nu s-a întâmplat. Nici după nenumărate goliri, mirosul greu nu a dispărut. Aceeași apă poluată cu nitrați vine înapoi.

De ce?

1. Pentru că în această zonă au existat în apropiere ateliere de vulcanizare (necontrolate), au existat ferme de păuni, păsări... care au poluat pânza freatică, mediul;

2. pentru că nu există un cod de bune practici pentru protecția apelor, aerului, care

să-i oblige pe cei care au WC-uri în curți să fie branșați la rețeaua de canalizare;

3. pentru că nu există un program de reciclare (lunar) și pentru resturi vegetale, crengi (acestea fiind arse în grădini);

4. pentru că nu există un program (trimestrial, semestrial) de verificare și pentru canalizările stradale, de constatare a cazurilor de avarie și reabilitarea acestora;

5. pentru că nu există un program de înlocuire a conductelor vechi din ciment;

6. pentru că nu există capace etanșe, care să nu poată fi deschise de oricine și să reverse resturi alimentare, uleiuri...

Acestea sunt priorități majore care au legătură cu viața bună, cu echilbrul și armonia ei. Nu e o problemă de sensibilitate, ci de consecințe asupra mediului. Pentru care suntem toți răspunzători.

O perspectivă care să ne bucure există numai cu sprijinul dvoastră.

1. Solicităm verificarea de urgență a surselor posibile de poluare a pânzei freatice, remedierea acestora trimestrial, în special verificarea căminelor stradale.

2. Program de reciclare lunar (aprilie – septembrie) pentru resturi vegetale.

3. Includerea urgentă și a acestei străzi într-un program de înlocuire a conductelor vechi.

Pentru acest demers au semnat:

ELISABETA GÎLCESCU

DANIEL CÎNDEA

SPERANȚA ȘTEICĂ

ANA MARIA BĂLAN

MARCELA NASTA

GHEORGHE MOLDOVAN

ANGELA MOLDOVAN

RODICA ARGINTARU

MARIAN PUIA

ANA BÎRDĂCEL

DOINA IONESCU

EMANOIL IONESCU

GEORGETA TURTUREA

EMIL TURTUREA

LUCREȚIU SĂCELEANU

NICU CÂNDEA

DUMITRANA CÂNDEA

EMILIA BISTREANU

AURICA ROȘOIU

 

 

Printre morminte

 ... bântuite de trecut și nepăsare

Eli Gîlcescu

O trecere în tăcere

De dimineaţă, ploua mărunt peste frunzele îngălbenite ale pomilor şi le ajuta să plutească în adierea tot mai rece a vântului de toamnă.

Pe Vasilica n-o mai vedeai, pe ici-colo, printre lucruri sau pe lângă fosta casă a boierului Lenoiu, de care s-a îngrijit să nu cadă, proptind-o cu de toate. Mult mai bătrână, supraviețuise datorită ei, pe lângă celelalte iubiri: semănatul și grija florilor cu care își împodobea aleile. 

Toată ziua, ploaia a ţinut-o în casă, nici câinii n-au lătrat, nici cântec... iar via a rămas neculeasă. Doar mireasma dulce a strugurilor cobora în timp ce se îndepărta în tăcere. Lumina ardea uşor, cu o flacără mică, asemeni celei ce s-a stins.

Dumnezeu s-o odihnească în veșnică lumină!

Eli Gîlcescu

 

    

O trecere... în tăcere

... sau o tăcere care nu e tăcere

doar îngerească șansa de a urca

printre întristări

greu de descifrat 

fiecare 

din loc în loc bat inimi

bat și nu tac

și tu știi de ce

 

Eli Gîlcescu

O postare neînsemnată

... de acolo de unde începe

un ospăț 

fără să-l vedem

dar știm că există

trist și lung

incomunicabil

Octombrie

nimic de conveniență

nimic de negociat între

două lumi paralele

una la adăpost cu totul

cealaltă orfană de anotimp

și flori            

până se face deodată liniște

 

Eli Gîlcescu

Eli Gîlcescu

(poem în lucru)

8 oct. 2021

Nu mai avem nicio șansă

Virgil Iantu 

Oameni buni, am urmarit la stiri cateva fragmente din ceea ce s-a intamplat ieri in parlament.

Oameni buni, am urmarit la stiri cateva fragmente din ceea ce s-a intamplat ieri in parlament.

Nu voi discuta aici despre miscarile politice care parca de 30 de ani au acelasi neispirat scenarist, ci despre clasa noastra politica si despre discursul ei de ieri si in general

M-am lasat de cateva ori dus de valul naivitatii, poate din speranta de schimbare, dar la fel de des sunt reasezat cu picioarele pe pamant.

In toiul unei crize mondiale sanitare si nu numai, Romania stand foarte rau in clasamentul tarilor afectate de aceasta pandemie, alesii nostri, mai vechi si mai noi, au avut timp si stare sa faca glume, pardon „caterinca” (mare diferenta), jignindu-se si aratand cu degetul, unii spre ceilalti, folosind metafore ieftine si comparatii cu personaje de benzi desenate sau din filme. Ce era in joc? Guvernarea! Asta insemnand pentru ei, doar putere, control, inavutire, nicidecum un plan economic sau vreo strategie de a face ceva pentru dezvoltarea tarii sau pentru cetateni. Nu am vazut nicio urma de seriozitate sau de analiza politica matura a situatiei in care se afla Romania, sau de pasare fata de efectele crizei create doar de ei, din dorinta de a-si aranja cartile, in asa fel incat sa isi multumeasca clientela si apropiatii politici. Este ireal la cat derizoriu incape in clasa politica, in atitudinea publica a politicienilor, dar si in activitatea lor. Stiam ca nu sunt facuti din cel mai de calitate material, dar observand care este nivelul intelectual, atitudinea, discursul „capilor” celor alesi, realizez ca nu mai avem nicio sansa, cel putin inca 20 de ani de aici inainte. Ce e de facut? Educatie! La nivel de familie sa facem orice pentru a nu-i lasa pe copiii nostri sa ajunga ca ei. Nu, nu spuneti „E imposibil!” Asa au spus si parintii lor. Da, trebuie sa investim cat putem in educatia copiilor nostri. Efort, timp, bani, atatia cat putem. Altfel, vom ajunge doar sa ii inlocuim pe pensionarii de astazi care o duc de pe o zi pe alta si devenim niste observatori ai propriului esec in cresterea unei generatii ce astazi inca mai are o sansa.#romaniamea #educatie