Lumina târzie de pe fața brăzdată a bunicilor

Săniușul… Este suprema definiție a bucuriei de a trăi. Are toate ingredientele: copilărie, viață, libertate, veselie, natură, competiție, temeritate, pricepere, curaj. Zbenguială în toată regula. Obraji îmbujorați. Și, da, o nesfârșită stare de bine. Plus un dram de responsabilitate: nu-ți trage nimeni sania spre derdeluș.

Când plecam spre Capela sau spre Pădurea lui Popescu, ne asiguram că tălpicile saniei sunt date cu parafină, că funia de tracțiune e la locul ei, că buzunarele ne sunt burdușite cu poame (felii subțiri de mere și pere, dar și prune fără sâmburi, uscate în timpul verii pe rogojini de nuiele împletite).

Eram ca niște moșuleți de șapte-opt-zece ani: ciorapi de lână în bocancii cu două numere mai mari, găsiți prin pod, cojoc de oaie moștenit de la bunici, mănuși împletite de Baba (care crescuse zece copii și vreo douăzeci de nepoți), căciulă groasă îndesată pe urechi. Nu ne speria nici gerul Bobotezei. Cine se punea cu noi? Eram împărați!

Grigore Cartianu

https://ziaristii.com/la-sanius/?fbclid=IwAR2aJkKiNL8u7amYycd3aiiejhHAuuvwewAglHxyYcmmMhBUBQ3MOWo50fI

... așa și ceilalți

Silvia Colfescu 

· 

De 29 de ani ne fură și acum vor ștergerea păcatelor prin amnistie și grațiere. O lege care să le spele obrazul și mâinile murdare. Apoi, nederanjați, vor zburda fericiți cu averile furate de la noi, iar populația își va înghiți amarul. Dacă-i lăsăm...

Poetul care l-a scos din priză pe Ceaușescu

Madalin Hodor

 

„În toate poemele mele / sunt un băiat de şapte ani / care abia învaţă să taie pâinea / cu cuţitul / viaţa a pătruns în mine / o dată cu versul // poemele mele sunt ochii lui /
gălăgioase / şi / albe //cenuşa după ce am ucis poezia / civilizaţia / murdăria / singurătatea / în care va trebui şi eu să dispar // altfel le-ar putea scrie /oricine.”
Da. Le-ar putea scrie oricine. Dar nu le-a putut scrie oricine. Nu le-a putut face oricine. „Poetul, ca și soldatul nu are viață personală” spunea Nichita Stănescu. Iar Ion Monoran a fost un soldat al poeziei și mai mult decât atât un soldat al libertății. E logic, e în firea lucrurilor. Poeții sunt cel mai fin aparat de percepție al societății în care trăiesc. Ei prind acordurile și nuanțele pe care le nu le vede nimeni. De ce să ne mirăm că poetul Monoran a oprit tramvaiele în acea zi de decembrie 1989 la Timișoara? Era firesc. Era în natura lui. Nici nu s-ar fi putut întâmpla altfel. Cine mai potrivit să smulgă milioanele de fire invizibile cu care o dictatură nemiloasă ne controla pe toți? Căci Ion Monoran nu a oprit doar tramvaiele din Timișoara. Ion Monoran a oprit mașinăria metalică, aparent inexpugnabilă a statului represiv al lui Nicolae Ceaușescu. L-a scos din priză.
„Când am ajuns în Piaţa Maria, în jurul casei pastorului Tokes nu se aflau mai mult de 250 de persoane. Am intrat în mijlocul lor şi le-am spus: Trebuie să facem ceva, dar pentru asta avem nevoie de lideri, altfel vom avea soarta celor de la Braşov, din 1987! Primul lucru pe care trebuie să îl facem e să oprim tramvaiele, pentru a fi cât mai mulţi, iar apoi să mergem cu toţii la Comitetul Judeţean de Partid! Am oprit primul tramvai care venea dinspre Gara de Nord. Speriat, vatmanul, un tânăr între 25 şi 30 de ani, îmbrăcat în costum de blugi, a început să plângă şi să ne roage să-l lăsăm să plece. I-am spus să urce în vagon şi am coborât pantograful chemând lumea din tramvai să ni se alăture. Ca prin minune, nu a protestat niciun călător şi ni s-au alăturat cu toţii. În câteva minute, în piaţă s-au strâns 800-1.000 de persoane şi numărul lor creştea vertiginous. Mulţimea a început să strige lozinci precum „Libertate!”, „Vrem căldură!” sau „Vrem mâncare la copii!” Așa a început.
La București Iulian Vlad turba (vezi postarea cu notările din agenda lui Alexie). Cum de nu se gândiseră la asta? Cum de nu prevăzuseră asta? Cum de nu închiseseră stația de tramvai, cum făcuseră la Iași, sau nu opriseră circulația lor? Greșeală. Prostie. Incompetență. De fapt, depășiți de cursul istoriei. Înfrânți de un poet. Toți securiștii lui Vlad, toți activiștii de partid, toți colaboratorii și lătrăii regimului nu mai făceau doi bani. Scoși din priză. Ultima soluție a fost să tragă.
Dar astăzi am uitat. Am mâncat Revoluția și am vomitat-o ca pe o mâncare prea bună pentru stomacul nostru obișnuit cu răcitura de porc. Nu o mai vrem. Nu o recunoaștem. Ne batem joc de ea și de cei care au făcut-o. Ne răzbunăm ca proștii pe singurul act memorabil făcut de acest popor în ultima sută de ani. Centenarul. Unul nu a spus ceva despre Revoluție! Toată lumea a sărbătorit generația Unirii, dar de ce nu a spus nimeni că poporul ăsta a mai făcut ceva de atunci? Ceva cel puțin la fel de înălțător și demn. Mergeți în Ungaria și contestați revoluția din 1956 sau, mai bine, mergeți în Franța și spuneți că 1848 a fost făcut de germani. Apoi veniți înapoi și spuneți care au fost reacțiile. Asta în cazul în care mai supraviețuiți. Vreți comparații între popoare? Gândiți-vă puțin la asta. Noi suntem singurul popor care scuipă pe propriul eroism. Îl relativizează, îl ia în râs. Vin toți decerebrații, securiștii și impostorii și cu gurile lor gângave scuipă printre dinți cu suficiență „Loviluție”, „Marea aglomerație din decembrie”, „Lovitură de stat a KGB”. Iar voi căscați gura la ei. Îi credeți.
Ce ironie că s-a întâmplat în ultimele zile ale lui decembrie! E nasol. N-ai timp, preocupat să alergi după cadouri, după umplut căruciorul de cumpărături, după aranjat casa. Câte nu ai de făcut? La televizor vor fi zece minute de imagini. Sunt același de zeci de ani. Le pun în buclă. Te uiți cu coada ochiului în timp ce învârți în oală. Revoluția Română. Băgată între răcitura de porc și slata de boeuf. Asta a ajuns. Bătaia de joc a tuturor neisprăviților și securiștilor care au scos tomuri de rahat cu care au mânjit-o. Dar nu ei sunt principalii vinovați. Ei au scris. Voi sunteți vinovați că îi credeți, le cumprați cărțile, îi promovați la televizor și le credeți elucubrațiile. Filip Teodorescu la „Profesioniștii”. Profesionistul crimei. Într-o țară normală doamna aia zbura a doua zi cu tot cu emisiune. La noi ia premii pentru jurnalism. Rușinea nu mai este a obrazului, ci a stomacului. E deja vomă.
Ion Monoran a fost un erou. Autentic. Ion Monoran a fost un poet. Ion Monoran a iubit libertatea și a făcut ceva concret pentru ea. Ion Monoran s-a pus pe șinele regimului și l-a oprit. El singur.
Pentru asta eu îl voi aminti mereu și îl voi ține minte. Nu ca pe omul care a oprit tramvaiele, ci ca pe poetul care l-a scos din priză pe Ceaușescu.

Scriitori culți sau... desculți

În anii imediat de după război, în plin avânt cultural  la Uniunea Scriitorilor a avut loc o şedinţă unde a fost   prezentă toată floarea intelectuală scriitoricească din ţară.Subiectul era Octavian Goga. După cum se ştie, Octavian Goga a condus chiar un guvern, cu unele exprimari  extreme de naţionalism.  Avea să intre în dizgraţia hahalerelor comuniste şi a celor ce nu înţelegeau acel naţionalism adevărat, ce nu avea si nu are legătură cu fascismul, cu xenofobismul, cu tot ce poate fi mai rău propagat de alte forţe ce nu doreau nici atunci natiuni ,ori  naţii, ci doar populaţii.Ei bine, Zaharia Stancu a fost cel mai vehement contestatar lovind cu tot ce a putut în distinsul Goga care nu mai putea să se apeere fiind cel mai virulent şi cel mai negativist, neaprobând reabilitarea lui Goga.
La sfârşitul cuvântării lui Stancu, Tudor Arghezi a cerut să i se acorde câteva minute în a spune şi el ceva.
Iată ce a spus:
„Eram  în iarna anului… la conacul marelui Goga. Depănam amintiri şi multe alte probleme ale timpului.  La  un moment dat se auziră bătăi la uşa conacului.  Goga, s-a dus, a deschis uşa şi văzu un tânăr  zgribulit cu nişte manuscrise în mâna. Îl ruga pe maestru să le citească şi dacă se poate să le publice  în ziarul ce îl conducea. Goga îl invită înăuntru  pe tânăr, luă manuscrisele  ce cuprindeau încercările lui poetice.  Goga le citi pe îndelete  şi concluzia era clară.  Tânărul era plin de talent.  Îi spuse că nu poate să le publice acum dat fiind că revista era deja la tiparniţă.  Însă Goga i-a dat un aconto tânărului  cu promisiunea că în numărul viitor al revistei îi vor apare încercările poetice neuitând să menţioneze că sunt pline de talent. Acel tânăr se numea Zaharia Stancu.”
Concluzia lui Arghezi a fost colosală şi a intrat definitiv în istoria acelui moment.
,,Acum iată de ce pe lumea asta sunt scriitori culţi sau … desculţi.” (Apropo-ul era vis a vis de romanul lui Stancu,  ,,Desculţ”.)
Arghezi a fost aplaudat de cei din sală, în picioare,  minute în şir.
Octavian Goga era reabilitat iar  Stancu părăsea sala jenat vădit de adevărul spus de Arghezi.

http://infobrasov.net/reabilitarea-iar-azi-praduirea-unui-mare-roman-octavian-goga/

Despre practici neunitare...

... când cei care domnesc peste noi nu se mai gândesc la căință, ci numai la cămașa lor. Fără să priceapă rușinea ce o aduc asupra propriului popor. Oare ăștia chiar fac parte dintre ai noștri? Cât de scumpă le este practica neunitară pentru abuzuri! Dar cea pentru pensii, pentru...

https://www.stelian-tanase.ro/ordonanta-diavolului/

„Ordonanța ar trebui să cuprindă cât mai multe articole pentru a trece peste practica neunitară. Abuzul în serviciu a creat o prea mare pasiune. Dacă am dezincrimina abuzul în serviciu prin OUG ce credeți ca ar fi? Ar fi chiar o soluție. Să vedem motivarea CCR de miercuri”. (F. I.)

Revelație...

Nichita Danilov

Îmi revine în minte tot mai des o sentință rostită de Gelu Voican Voiculescu pe la începutul anilor nouăzeci. Întrebat fiind de un reporter cum își vede viitorul, fostul vice-prim ministru al guvernului Roman a răspuns: „Văd un fața mea un mare bulevard ce poartă numele lui Ceaușescu, iar la capătul lui un cerșetor cu pălăria întinsă spre trecători. Cerșetorul sunt eu.” Ce revelație! Degringolada politicii românești ne aduce din ce în ce mai în față acest adevăr.

Copilul cu coroană

Mihai ȘORA

5 ore · 

Îmi place băiețelul din imagine; îmi place cum se zbenguie în apa mării și cum, pentru o clipă, întoarce capul spre fotograf. A fost, probabil, una dintre clipele fericite, căci nu intrase încă în malaxorul Istoriei. Dar, odată intrat, și-a păstrat, în chip miraculos, prin nu se știe ce taină a făpturii lui, candoarea copilăriei. Este ceea ce numim, la vârsta adultă, c u r ă ț i a · i n i m i i. Nu cred că ea se poate învăța, după cum nu cred nici că ți-o poți pierde, dacă o ai în tine, oricât de grele, de chinuitoare ar fi încercările prin care treci.

Un an de când…

P.S. Girafa, dragi prieteni, după cum vedeți, era și atunci la datorie. 
____

Sursa imaginii: Historia
| „Copilul cu coroană. Fotografii din copilăria Regelui Mihai“ |

Un homeless rătăcit

Trăim încă în lumi paralele de vreme ce, la aceeași oră la care Emmanuel Macron stătea pitulat sub dormeză cu Efimița lui de frica zavragiilor, Klaus Iohannis, de mînuță cu Albă ca Zăpada, făcea băi de mulțime, dezvelindu-și dantura de porțelan în preajma Monumentului Unirii din Alba Iulia.

Sculptorul Buculei, autorul lucrării, îmbrîncit de sepepiștii vigilenți, cu greu a fost lăsat să participe la ceremonie, chestie ce i-a amintit de pățania colegului său de suferință Constantin Popovici la inaugurarea statuii Electricității de la barajul Vidraru, sfințită de nea Nicu personal.

Ușor șifonat și adiind a dulceață de prune, marele sculptor li s-a părut băieților cu ochi albaștri un homeless rătăcit printre aplaudacii cu costume de tergal, drept care a fost săltat cu delicatețe, băgat la dubă și împănat cu pumni înainte de a fi pus la rotisor în purgatoriul Miliției locale.

A doua zi, cînd lucrurile s-au lămurit, a fost lăsat liber, cu doi dinți din față lipsă la inventar.

Mircea Dinescu

https://www.catavencii.ro/editorial/in-mahalalele-istoriei-2/


https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/12/05/mircea-dinescu-in-mahalalele-istoriei/

Politico 28

La 102 ani împliniți luna trecută, filosoful Mihai Șora este inclus pe lista celor 28 de personalități – din tot atîtea țări – care vor avea un rol decisiv în 2019 și în viitor în evoluțiile pe care le va parcurge Europa. Și anume în categoria contestatarilor puterii, termenul folosist fiind disruptors, alături de Mary Lou McDonald (Irlanda), Mattias Tesfaye (Danemarca), Jeremy Corbyn (Marea Britanie), Eleni Touloupaki (Grecia), Herbert Kickl (Austria), Ali Can (Turcia/ Germania), Márta Pardavi (Ungaria) şi Mischaël Modrikamen (Belgia).   În presa băștinașă, am găsit informația, pînă acum, numai în Adevărul, dar eu, ca de obicei cînd o găsec, voi trimite la sursă. Mulțumesc Dlui Dumitru Ion pentru semnalarea informației…

Liviu Antonesei

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/12/04/mihai-sora-pe-lista-celor-care-vor-influenta-evolutia-europei/

https://www.politico.eu/article/politico-28-who-to-watch-in-2019-letter-from-the-editors/

Majestatea unui rege

Anul trecut, la 4 decembrie, nu stiam ca este ultima zi din viata lungă (96 de ani) a regelui Mihai. A doua zi, la 5 decembrie, am primit vestea că Majestatea Sa, regele Mihai, a murit. Dintre toți oamenii cu care m-am intersectat a fost cel pe care l-am respectat cel mai mult. Și dacă nu ar fi fost rege, ar fi fost exact la fel. Avea 96 de ani. Peste jumătate i-a trăit în exil. Era ultimul șef de stat din al doilea război mondial care mai era în viață. Regele Mihai a avut un destin trist. Istoria potrivnică nu l-a lăsat să-și împlinească menirea. Era pregătit să modernizeze monarhia și tara. Istoria i-a fost cu totul potrivnică. Să ne imaginăm că România nu ar fi fost strivită de șenilele Armatei rosii și nu ar fi fost silită sa devină o țară comunistă și ar fi rămas pe tron după 1947. România ar fi fost departe… Nenorocul i-a aruncat înainte un război, apoi o ocupație străină și un regim de dictatură extrem de dur. A urmat un exil prelungit.

Stelian Tănase

https://www.stelian-tanase.ro/un-an-minus-o-zi-de-la-moartea-regelui-mihai/

În nemurire

Nu e o statuie gigantică, una care să coplesească peisajul, precum alte monumente ale Victoriei, de pe alte meridiane, care parc mai mult amenință decât glorifică triumful, prin mii de tone de bronz și de rocă. Este simbolul unei victorii drepte, rod al unei pregătiri răbdătoare și îndelungate, care îndeamnă la meditație și speranță că, într-un final, Dreptatea și Binele înving.
La inaugurare, când pânza albă se lăsa încet de pe statuie, parcă era vestmântul-uniformă al reginei-infirmiere care cobora de pe statura celei care mângâia și săruta pe frunte răniții și bolnavii de tifos exantematic ai marii încercări. Pentru câteva clipe, Regina Maria părea să fi revenit la viață, pentru a fi printre noi în momentul centenar solemn. După care a intrat, la timp, în nemurire.

Corneliu Vlad

https://www.dcnews.ro/ziua-nationala-prima-statuie-a-reginei-maria-in-bucuresti-inaugurata-in-sectorul-5_626474.html

A patra minune

L-am întâlnit de mai multe ori pe Mihai I. Dacă ar fi să-l caracterizez, aș spune că era în el un amestec de simplitate și orgoliu, de sfială și grandoare. În viață a suferit un șir de ofense pe care le-a suportat cu o forță, cred eu, susținută de o autentică smerenie.

România a supraviețuit prin trei evenimente miraculoase: în 1918 a fost în tabăra câștigătoare când pierduse războiul, ajungând să cuprindă un maximum de români între frontierele ei; a recuperat Transilvania în 1944 (dar nu Basarabia și Bucovina); a depășit comunismul când mulți îl socoteau instalat pentru o mie de ani.

Acum așteptăm a patra minune: să ne deșteptăm din somnul cel de moarte al pasivității. Dar spre deosebire de primele trei minuni, ea nu poate veni decât de la noi. Așa că nu trebuie să stăm, așteptând-o.

Ion Vianu

http://www.ziare.com/cultura/scriitori/excelenta-privata-mizerie-publica-formula-care-rezuma-romania-de-azi-interviu-cu-ion-vianu-1539193

Într-o zi rece de decembrie

Într-o zi rece de decembrie, doi bărbați se pare că l-au îmbrîncit sub roțile unui tramvai care între biserica și Spitalul Colțea și Muzeul Sutzu. Cînd s-a stins, cîteva zile mai tîrziu, pe 22 decembrie, la spital din Str. Ion Mincu, Nicolae Labiș nu a avut lumînări la căpătîi, ci doi securiști, spune Mircea Dinescu:  „Îl interogau și atunci. În 1972 mi-a povestit Zaharia Stancu… în biroul lui somptuos: Să-ți spun ceva despre Labiș! Știi că a murit cu securiștii la căpătîi la spital? Doi stăteau la căpătîiul lui și el nu le-a spus ce voiau ei – cine i-a tradus cele două poezii care-i apăruseră atunci, in ’56, intr-o revista maghiară! Și știi cum a murit? Da, călcat de tramvai! L-au împins puțin, tovarășe Dinescu, l-au împins puțin!“.

Stelian Tănase

De ce lehamitea

Începînd din 1975, cînd a realizat Cursa, vreme de 24 de ani, Mircea Daneliuc, cineast complet,  a regizat 19 filme, majoritatea pe scenarii scrise de el însuși, în unele dintre ele utilizîndu-se și ca actor. În 2009, o dată cu Cele ce plutesc, a renunțat să mai facă filme. Nu pentru că nu ar mai fi avut idei pentru asta, ci pur și simplu din lehamite. După ce, de la debut pînă în 1989, la fiecare film, a trebuit să se lupte cu cenzura – ca să obțină dreptul de difuzare pentru Glissando fiind nevoit să intre în greva foamei și să-și depună carenetul de partid -, după 1990, a trebuit să lupte iarăși, dar cu sistemul mafiot de finanțare al filmului de la noi. 

Liviu Antonesei

Oameni care fac tot felul de mizerii

.... sau turma de oi care ascultă de un cioban

Imediat ce comuniștii ajung la putere, nu-i mai dau drumul.
În doctrina comunistă există acest postulat: puterea trebuie smulsă și apoi trebuie păstrată cu orice pret. Odată luată, nu se împarte cu nimeni. 

Thierry Wolton

Acum patru ani...

Traian Berbeceanu

13 Noiembrie 2017

Voi, ăştia de o ardeți toată ziua cu "legile justiției" v-ați gândit vreodată să prevedeți acolo, undeva, că ăia condamnați penal să nu mai poată să ocupe demnități publice în țărişoara asta? Dar să stipulați pe undeva că cei față de care s-a început urmărirea penală, ori au fost chiar trimişi în judecată să fie suspendați din funcțiile deținute, până la pronunțarea unei hotărâri definitive, v-ați gândit?
De ce voi puteți, condamnați fiind ori cercetați în diferite faze procesuale, să ocupați funcții importante taman în legislativul țării, ori să fiți miniştri, preşedinți de consilii județene sau primari?
De ce, în timpul ăsta, un polițist, procuror sau judecător, odată cu trimitetea în judecată este suspendat din funcție, iar voi ba?

Acum patru ani de zile am fost arestat, nevinovat fiind! Am fost trimis în judecată în baza unui dosar falsificat, construit pe probe contafăcute, în modul cel mai barbar, cel mai ordinar! Am fost achitat în primă instanță de Înalta Curte de Casație şi Justiție şi aştept finalizarea procesului.
Dar în tot timpul ăsta am fost suspendat din funcție şi am primit mai puțin de jumătate din salariul care mi se cuvenea.
Şi în tot timpul ăsta v-am văzut pe voi, unii condamnați definitiv, alții cercetați penal şi trimişi în judecată, cum beneficiați de tratament preferențial față de mine, cum conduceți mai departe parlamentul, ministere, consilii județene sau primării!
Păi cum vine asta, voi ăştia care o ardeți cu "legile justiției"?! Cum vine asta, luptători pentru dreptate ce vă pretindeți a fi? Cum era aia cu "egalitatea în fața legii"?
Dacă vreți să fiți credibili, ia reglementați şi asta că mă simt discriminat!...dă-vă...

MAX

Grigore Cartianu

· 

BLÂNDUL MAX

Ai murit, blândule Max! Ai murit, urs bun chinuit de oameni răi!

Erai pui jucăuș când te-au capturat și te-au pus în lanțuri. Te-au scos din paradisul tău montan, unde te zbenguiai pe pajiștea verde și te răcoreai la pârâu, vegheat de mama ta, ursoaica.

Ți-au înțepat ochii cu andrele groase, ca să te orbească. Ți-au tăiat dinții și ghearele. Ți-au pulverizat în nas spray paralizant. Te-au îndopat cu calmante, să fii căprioară în blană de urs. Au făcut bani din nenorocirea ta.

Te-au ținut toată viața în lanțuri, legat de un copac, pe aleea ce duce spre Castelul Peleș. Multe fețe regale au trecut pe acolo, multe somități și mulți activiști, dar nimănui nu i-a păsat de suferința ta. Unii s-au amuzat, alții te-au batjocorit, poate că unora li s-a făcut milă. Dar toți s-au pozat cu tine și au plecat mai departe.

Când păreai condamnat la iad, au apărut oamenii buni de la Libearty și te-au dus la Zărnești. Ai regăsit tihna și natura pierdute în copilărie, dar vederea, colții și gherele nu aveai cum să le mai recapeți. Calvarul a luat sfârșit, tristețea a rămas. Tristețea din ochii tăi condamnați la întuneric de o bestie bipedă.

Ai trăit câțiva ani în paradisul oamenilor buni, dar suferințele anilor de robie te-au ajuns din urmă. Ai paralizat, ursule bun. Apoi, în demnitatea ta regală, ai refuzat apa și mâncarea. În scurt timp, ai scăpat și de amintirea suferinței.

"Rămas bun, Max! Nu vom uita niciodată ochii tăi frumoși, care n-au putut să vadă, dar au știut să ne arate cel mai frumos suflet și iubire sinceră!"

Așa au scris oamenii buni de la Libearty Zărnești. Cinste lor! Și rușine eternă celor care ți-au făcut rău, dragule Max! Sufletele lor sunt mutilate mai rău decât te-au mutilat ei pe tine, ursule bun!

Să știi, dragule, că mulți oameni vor vărsa o lacrimă pentru tine. Pentru suferința ta, pentru bunătatea ta. Vei trăi mulți ani în gândurile noastre, Max. Iartă-ne, ursule bun!

Și e un drum...

Daniel Vorona

A murit Poetul RODIAN DRĂGOI! 
Dumnezeu să-l odihnească în liniștea iubirii Sale!

Scrisoare către Dimitrie Stelaru
-------------------------------------------

De mii de ani nu ţi-am mai scris Dumitre
cenuşa dintre noi a dat în floare
îţi scriu acum şi ştiu c-o să mă ierţi
sunt străbătut de-o rană călătoare

de când te-ai dus m-am înnoptat şi-aud
cum te caută planetele pe care ai trăit
acum e primăvară vin mugurii pe jos
spre satele pe care le-ai iubit

sălbatec ninge-n casa în care te aştept
s-a-ntunecat şi vinul strigându-te duios
mi-e-aşa de frig de parcă tot aş sta
lângă un foc cu flăcările-n jos

şi umbra mea e leoarcă de sudoare
spre palida ta casă alerg pe-un drum beteag
aş vrea să deschid uşa dar nu mai pot să intru
o namilă de greier s-a aşezat în prag.

Rodian Drăgoi

S-au rărit cei care ne merită admirația

Ciprian Mihali

1 noiembrie · 

În acest început de noiembrie, însorit ca niciodată în România şi mohorât ca întotdeauna în Belgia, o frază găsită printre lecturile care mă ajută să-mi onorez o promisiune faţă de Dilema Veche mi-a iluminat gândurile : „réapprendre l’admiration de ce qui n’a pas de prix”. Să reînvăţăm să admirăm ceea ce nu are preţ.

Răul pe care îl străbate ţara noastră şi răul pe care îl resimţim la nivel mental, afectiv, intim sau public, poate că vine şi din asta: vreme de ani lungi, zi după zi, ni s-a retras şi am pierdut capacitatea de a admira. Capacitate, reflex, imbold, orice ar fi, admiraţia este felul în care recunoaştem o valoare care ne depăşeşte, dar ne încântă şi ne umple de bucurie, dă sens unei frânturi din viaţa noastră, iluminează o parte din întunericul în care orbecăim.

Admiraţia este o trăire spontană şi sinceră, este dovada că există oameni şi lucruri nepreţuite, ori al căror singur "preţ" este valoare lor inestimabilă.

Şi ceea ce putem constata în România este măsura în care s-au rărit cei care ne merită admiraţia. De aceea moartea Regelui Mihai a provocat atâta tristeţe: pentru că, indiferent de convingerile noastre personale, ne-a părăsit cineva demn de admiraţie. De aceea îl preţuim atât de mult pe Mihail Şora, simbolul drept al unui veac strâmb, şi de aceea suntem atât de însetaţi să ne arătăm admiraţia cui o merită. Şi deoarece reuşim tot mai rar să găsim întruchipări ale admiraţiei, o forţăm să se adapteze prin mistificare şi idolatrizare (de la dacopatie, la istoria eroică sau la diferite personaje cu reputaţie îndoielnică).

În sfârşit, cred că eşecul proiectului european ţine tocmai de faptul că şi-a pierdut din neatenţie capacitatea de a atrage admiraţia europenilor. Dincolo de Bruxelles şi dincoace de politici, pot să confirm însă că Europa rămâne, în ciuda tuturor, demnă de toată admiraţia noastră.

Aşa că poate că ar fi timpul să reînvăţăm să admirăm, fără să ne minţim. Acesta ar trebui să fie un pas în reconstrucţia demnităţii româneşti.

Pe cine aţi admira azi în România? Și de ce?

Practici necurate

Colectiv, candelă nestinsă

Iulia Alexandra

 

:( <3

1. Mihai Alexandru, 34 de ani, Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity

2. Vlad Țelea, 37 de ani, Arhitect, chitarist al trupei Goodbye to Gravity

3. Cătălina Ioniță, 34 de ani, Arhitect, cofondator al UrbanEye Film Festival din București, prietena lui Mihai Alexandru

4. Laurențiu Vârlan, 30 de ani, Chitarist în trupa Up to Eleven

5. Adrian Rugină, 38 de ani, Producător muzical și toboșar la trupa Bucium, a murit salvând alte vieți, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României

6. Marius Ștefan Rușitoru, 27 de ani, Editor de imagine la TVR

7. Monica Tănăsoiu, 35 de ani, Manager la o agenție de publicitate din București

8. Claudiu Petre, 36 de ani, Sysadmin la Apa Nova și fotograf, a murit după ce a salvat două persoane, decorat post-mortem cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler de Președintele României

9. Maria Ion, 38 de ani, O femeie văduvă, care a lăsat în urmă 5 copii; era femeie de serviciu în clubul Colectiv

10. Ștefan Hamed-Andrei, 15 ani, Elev olimpic al Colegiului Național de Informatică Tudor Vianu din Capitală, a murit după ce a fost intoxicat în incendiul din Clubul Colectiv

11. Alexandru Cătălin Simion, 40 de ani, Un mare pasionat de rock (formații favorite: Arch Enemy și Bucovina). Un suflet liber. Un chitarist excepțional, a făcut parte din formațiile: Erase, Phobia, Hatemode, Deliquents.

12. Anda Ioana Epure, 31 de ani, Din București

13. Petre Andrei Bucă, 29 de ani, Arhitect din Brăila

14. Mihaela Vieru, 31 de ani, Din Onești, inginer medical la o firmă de aparatură medicală din București, prietena toboșarului Constantin Ignat, decedat și el în incendiu

15. Maria Vulcu, 30 de ani, Arhitect din Deva, a absolvit Liceul de Arte Sigismund Toduta, din Deva, și lucra în Capitală

16. Valentina Florea, 27 de ani, Din Galați, absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice din București, lucra la o firmă de publicitate și marketing din Capitală

17. Carmen Irina (Karina) Oprița, 24 de ani, Din Câmpina, a absolvit Facultatea de Informatică, era în primul an la masterat și lucra ca specialist IT la Telekom, în București

18. Matei Gabriel, 42 de ani, Din Prahova, a terminat Universitatea Politehnica din București

19. Radu Palada, 35 de ani, Din Câmpina, lucra în domeniul web marketing

20. Nelu Tilie, 47 de ani, Fost jurnalist în anii 1990 la Tineretul Liber

21. Diana Enache, 25 de ani, Din Câmpulung Muscel, studentă la Cibernetică

22. Nicoleta Baldovin, 25 de ani, Din comuna Dobrotești, județul Teleorman, absolvise două facultăți: Drept și Istorie și era angajată a Institutului Național al Patrimoniului

23. Ioan Tripa, 45 de ani, Din Oradea, arhitect

24. Alexandru-Paul Georgescu, 23 de ani, Bassist, originar din București, student anul II Master - Tehnici diplomatice, Facultatea de Istorie - Universitatea București; absolvent al Academiei de Studii Economice din București, Facultatea de Administrarea Afacerilor cu predare în limba engleză

25. Constantin Ignat, 40 de ani, Cercetător la Institutul Național de Cercetare pentru Sport și toboșar al trupei rock Monarchy Band

26. Valentin Fieraru, 25 de ani, Barman la Clubul Colectiv

27. Simona Livia Stan, 27 de ani, Din București, angajată la compania Oracle

28. Liliana Gheorghe, 25 de ani, Studentă la Litere

29. Mimi Voicu, 31 de ani, Designer și costumier al trupei rock Goodbye to Gravity, angajată la compania Oracle

30. Alexandra Matache, 26 de ani, Din București, angajată a clubului Colectiv, absolventă a facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București

31. Costel Cârlicean, 44 de ani, Inițial neidentificat, decedat la Spitalul de Arși, un om sărac din București, cunoscut de prieteni ca Stiș, nu avea rude apropiate

32. Andreea Chiriac (Beavy), 28 de ani, Angajată la compania Oracle

33. Ionuț Costin Popescu, 32 de ani, Art Director & Co-fondator The Cell. Din Focșani

34. Daniel Ciobanu, 40 de ani, Cameraman și chitarist al trupei Prea Târziu

35. Ionuț Maior, 27 de ani, Din Onești, locuia în Capitală, basist în trupa de rock Bruma, a absolvit Politehnica, a murit la Spitalul Universitar

36. Tullia Ciotola, 20 de ani, O tânără italiancă, studentă la Universitatea Orientale din Napoli, se afla la București în cadrul programului universitar Erasmus, a murit într-un spital din Rotterdam, după ce a fost transferată de la Spitalul SRI în Olanda

37. Florin Cristian Popescu, 35 de ani, Din cartierul Berceni, bodyguardul clubului Colectiv, a murit la Rotterdam, în drum spre spital, după ce a fost transferat de la Spitalul SRI în Olanda

38. Adrian Popa, 29 de ani, Angajat al companiei Oracle, a murit la Spitalul Floreasca

39. Alex Chelba, 33 de ani, Fotograf

40. Andra Elena Toader, 30 de ani, Din Bacău, fotografă, a murit la Spitalul Floreasca

41. Serian Mavi, 25 de ani, de origine tătară, absolventă a facultății de Limbi Străine, angajată la compania Oracle, a murit la Spitalul Bagdasar-Arseni

42. Ayberk Manci, 20 de ani, Cetățean turc, student la Facultatea de Studii Economice a Universității din Izmir, se afla în România prin Programul universitar Erasmus, a decedat la Spitalul Floreasca. Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaș, a spus că el și prietena sa au ieșit din clubul Colectiv, au luat un taxi și au mers la spital. În taxi au zis că se simt bine. Dar când au ajuns la spital au început să urle de durere și au fost internați de urgență.

43. Alexandra Rădulescu, 26 de ani, Din Brașov, lucra ca barmaniță la Clubul Colectiv din București, a murit la Spitalul Floreasca

44. Matei Alexandru, 26 de ani, Din București, a încetat din viață la Spitalul de Arși

45. Bogdan Enache, 41 de ani, Toboșarul trupei Goodbye to Gravity, starea acestuia s-a agravat în timp ce era transferat de la Spitalul de Arși către o clinică din Zurich, Elveția, așa că la doar o oră după decolare, avionul care îl transporta a făcut cale întoarsă spre aeroportul din Otopeni, pentru că el a intrat în stop cardiorespirator, acesta fiind resuscitat mai mult timp în avion. A murit la scurt timp după ce avionul s-a reîntors în România

46. Teodora Maftei, 36 de ani, Fotograf și jurnalistă Pro Tv, a murit la un spital din Israel

47. Liviu Zaharescu, 25 de ani, Din Brașov, fotograf pentru publicația online Let's Rock România, absolvent al Facultății de Marketing -Universitate București, a murit la Spitalul de Arși

48. Tudor Golu, 28 de ani, Chitaristul trupei rock Axial Lead; a murit într-un spital din Birmingham

49. Elena Nițu, 18 ani, Din București, elevă în clasa a XII-a D la Colegiul Economic A.D. Xenopol, din Capitală, a decedat într-un spital din Liverpool

50. Vlăduț Roberto Andy, 19 ani, A murit în ziua când împlinea 19 ani într-un spital din Chelmsford

51. Alexandru Pascu, 33 de ani, Basistul trupei Goodbye to Gravity; a murit pe un aeroport din Paris în timp ce era transportat la un spital din Franța

52. Mădălina Strugaru, 29 de ani, Prietena solistului Andrei Găluț, a decedat la Spitalul Floreasca

53. Alex Aliman, 28 de ani, A murit la Spitalul Floreasca

54. Claudiu Bogdan Istrate, 22 de ani, A murit la Spitalul Bagdasar

55. Loredana Dărescu, 29 de ani, Din Brăila; a decedat la spitalul BG Clinic Ludwigshafen din Germania

56. Ioana Victoria Geambașu, 18 ani, Din orașul Mizil, a absolvit Liceul Teoretic Grigore Tocilescu din Mizil și a promovat bacalaureatul cu media 9.51, olimpică la matematică, a decedat la Spitalul Sfântul Ioan

57. Ana Albu, 37 de ani, A murit la Spitalul de Arși după ce fusese mutată pe 18 noiembrie de la Spitalul Sfântul Ioan

58. Andreea Ștefan, 28 de ani, Din Râmnicu Vâlcea, a murit în noaptea de joi spre vineri, într-un spital din Germania

59. Alexandru Mihai Iancu, 25 de ani, Din București, absolvent al Academiei de Studii Economice (ASE), era pasionat de muzică și cânta la chitară, a murit la Spitalul Sf. Ioan din Capitală

60. Alexandru Hogea, 19 ani, Din Sinaia, student al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității București, a murit la clinica AKH din Viena

61. Ioana Raluca Pănculescu, 36 de ani, Psiholog. A murit într-o clinică din Germania unde a fost transferată de la Spitalul Bagdasar Arseni

62. Roxana Boghian, 26 de ani, A murit la Spitalul de Arși

63. Cristian Mitroi, 30 de ani, Artist grafic. A murit într-un spital din Marea Britanie

64. Radu Sienerth, 22 de ani, Student la Facultatea de Marketing a ASE București. A murit la Spitalul Floreasca din București.