Conformist? Oho: întotdeauna, de treizeci de ani, unde e cald și bine. Unde poți să-ți împăturești convingerile ca pe o batistă în care ți-ai suflat mucii. Unde viața e la adăpost de suferință și întristare. În pas cu direcția partidului. Că e țărănist, că e băsist, că e manolist. Ce-ți zice șeful suprem că e bine, atunci cu adevărat e bine.
Comunist? Ei, aici e nițeluș mai delicat. Ce e, de fapt, un comunist? Simplu: unul care crede nestrămutat că binele se face cu forța și că cine nu e cu noi e împotriva noastră. Că drumul spre victorie implică victime colaterale. Cineva care denunță dușmanul de clasă, fie că se numește Radu Cosașu, fie că e Gabriela Pană Dindelegan, fie că e Emil Constantinescu, fie că sînt amărîții de pensionari care ar trebui tăiați din porție. Să fie clar, comunismul stă mai puțin în doctrină, cît în apucături. Sînt atîția comuniști anticomuniști, că se-ntunecă orizontul.
Nostalgic al regimurilor totalitare? Și da, și nu. Nu al acelui totalitarism din care ieșirăm, ci al unuia nou, care a transformat cantitatea într-o calitate nouă, superioară. Dl Mihăieș e un comisar al democrației populare. Denunță și veștejește.
Țin să aduc aminte tuturor celor care știu despre ce e vorba: în viața lui, Mihai Șora nu a mînjit, nu a injuriat și nu a denunțat pe nimeni. Ucenicul lui vrăjitor, însă, a încurcat borcanele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu