Dacă am putea să luăm asupra noastră suferința bătrâneții celor care ne-au crescut și iubit atunci când eram mici!
Nu cred că ați putea duce. E un șir lung de suferințe de toate soiurile,
care nu e îngăduit decât celor puternici dar e funest pentru cei slabi.
Le îndură nemeritat, aproape gratuit, și azi. Masacrați psihic, jecmăniți
social. Trist. O tristețe reală și urgentă. Urgența ar fi corectarea întregului
sistem de pensii. Ceea ce ni se oferă ca un model mai bun de calcul produce o estimare tot mai pesimistă, un
decalaj și mai mare în sânul aceleași categorii. Chiar cu 20%, 50%, 100% nu s-ar rezolva dezastrul.
Suntem mereu datori părinților. Dar mai ales celor care nu au
supraviețuit. Celor care au strâns din dinți și au făcut sacrificii pentru noi,
celor care au renunțat la multe. Celor care se bucurau când am terminat liceul
și reușeam la facultate.
Așa că mă mulțumesc cu jalea ta, care îmblânzește întru câtva mânia, știind
că legi mai bune, reparatorii, nici la calendele grecești nu vor exista. Nici Dumnezeu
nu mai poate interveni în haosul creat.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu