Într-un fel, situațiunea e euforizantă. Faptul că avem atîția doritori
de bine, atîția gladiatori în arena eroismului public, atîția campioni ai
siguranței de sine arată că sîntem o nație viguroasă, încrezătoare în viitorul
ei luminos și… candidă. La alții, bătălia electorală pentru funcții supreme se
dă, de regulă, între doi combatanți (maximum doi sau trei în etapa
preliminară). La noi e inflație! De-atîta belșug, nu știi ce să cumperi. La
alții, candidații prezidențialelor se cunosc din vreme: sînt anunțați cu mult
timp înainte de scrutin, sînt pregătiți și susținuți de echipe competente, sînt
prezenți, cu un profil bine definit, pe scena politică, așa încît alegătorul
are răgazul să-și facă o idee consistentă despre gîndirea, caracterul,
înzestrările și faptele celui care, în final, îi va cere votul. La noi, ieșirea
în manej e de o spontaneitate aiuritoare: brusc, în ultima clipă, o seamă de
pretendenți simt cum se aprinde în sufletul lor flacăra misiunii.
Dar și așa, am strîns destule argumente că sîntem
mereu nepregătiți, absorbiți strict de licărul incert al momentului, de porniri
conjuncturale, fără temelie fermă și fără perspectiva construcției coerente.
Stăm sub blestemul spasmodicului. Politica autohtonă e o succesiune
de puseuri de febră, la capătul cărora moțăim sleiți, sperînd o miraculoasă„transfuzie“ de normalitate și bună-cuviință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu