În primul rând ar trebui să nu mai dați șpagă. Niciodată. Nimănui. Iar dacă simțiți ostilitate, dispreț, dezinteres bateți la ușa managerului, a directorului medical, a șefului de secție. Cereți socoteală, revendicați-vă drepturile. Sigur veți fi tratați cum trebuie, până la urmă. Reclamați orice incident, altfel altcineva, sau chiar dvs, veți păți la fel.
Și nu uitați, un medic care ia șpagă, în condițiile unui salariu decent, nu poate fi un medic bun.
Nu mai alergați după somități dacă acestea sunt arogante, prețioase și prea ocupate să vă arunce o privire. Un medic cu adevărat bun își ascultă pacientul, îi explică pe înțelesul lui, are răbdare. Și veți fi surprinși să vedeți că există astfel de medici, care poate n-au grad universitar pe ușă, dar au ceva esențial pentru un medic bun, au respect pentru profesia lor și pentru pacient.
Eli Gîlcescu
RăspundețiȘtergereBun articol! Și atât de adevărat! Dureros chiar!
Am ajuns la o somitate care avea prețul ei la intrare. Am acceptat, cu gândul că e cel care poate să-mi pună un diagnostic și să-mi prescrie un tratament. De aici a început povestea.
Am intrat cu mari speranțe, dar și cu încredere în experiența acestuia. Mi-a citit analizele și mi-a propus o internare la neurologie, mai întâi. A vorbit la telefon cu cineva din secție, m-a programat, iar în ziua internării, nu și-a mai adus aminte de mine. Norocul meu a fost că aveam o trimitere semnată de aceasta, spre un alt spital, unde o alt somitate trebuia să mă evalueze, de la care am plecat cu un sindrom mult prea frumos pentru starea mea (Barre-Lieou).
A citit evaluarea acestuia și m-a internat în secția pe care o conducea. De atunci nu l-am mai văzut. În salon se perindau medici tineri care se ocupau de noi.
Despre tratament, condiții de sejur, poate altădată.
Ce vreau să spun. Biletul de ieșire era semnat de alt medic pe care nu l-am văzut, nici el pe mine. Iar testele făcute de medicul rezident (?) erau nesemnate. Iar tratamentul prescris, altul decât cel din spital, mi-a cauzat mari neplăceri. (Eli Gîlcescu)