Se afișează postările cu eticheta Daniel Vorona. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Daniel Vorona. Afișați toate postările

20/11/2022

RIP Oana Berdilă

 

RIP Oana Berdilă


Oana Berdilă și Mihaela Aldea
Boema 33

















Sărutul
Dumnezeu să le odihnească în pace!
RIP Ileana Vulpescu și Oana Berdilă
Casa Universitarilor
2014


RIP Ileana Vulpescu și Oana Berdilă
Casa Universitarilor
2014
Dumnezeu să le odihnească în pace!

14/08/2022

* * *

 

:totdeauna după ce hrănesc vrăbiile cu sare dulce în alt oraș împreună cu Dumnezeu vine la mine o
judecătoare tânără | are fereastra din partea stânga spartă poartă gluga neagră de mătase naturală
neapretată trasă pe față în semn de recunoștință | se vede de la o poștă că este îndrăgostită | îmi
prorocește
despre primul abecedar al urii | în sinea mea îmi spun acesta este un epilog nedemn și călăuzitor al
iubirii | și despre marea fascinaţie a vidului tremură și mă înjură și tot ea mă răsfață până a treia zi
cântându-mi off nene s-a scoborât luna din prun acum du-te și te naște să nu îmi mori și tu bătrân
.
— uitându-se în jos o altă pasăre plânge și se dă un pas îndărăt strigându-și cu
gura
închisă uite muta asta cât de frumos vorbește despre acest om aproape sacru —
.
înveșmântat în șarpe iată mă
închin mie cu mâna unui mort
.
eu știu
să știu
nu știu
.
am tăiat mămăliga în șapte ——— cafeaua este neagră ceașca e mică ——— ce
fantastică turmă poartă vântul în coarne? ———— am tăiat mămăliga în șapte
am ucis o păpușă dacă am adormit
zâmbind
cum de am putut să ucid o păpușă?
— sunt eu tu cel
care am fost? —
.
îţi atârn piatra asta de gât ca să pot să mă scufund mai repede
mai adânc prin aglomeraţia de râme oameni muște care nu au
nevoie
de ochi nici de
limbă în peştera lor
în care dorm cum dorm
beţele de chibrituri într-o cutie de
lemn cum stă un balot de fân în vacă
și
aceasta stă ghemuită într-un cort pe
care cade bruma hai să fugim în
sus şi să dansăm îți
spun hai pentru o
oră şi pentru o
noapte
să strângem din nou la piept toate aceste năravuri elementare
te mângâi pe buci pe sâni tu îmi arunci în spate un sac cu fiori
.
apa vie ce repede
ne-a băut apa vie
.
am tăiat mămăliga în șapte ———————— unde este sarea?
nici zahăr nu avem? ———————— am tăiat mămăliga
ps
cucurigu cucurigu mă numesc daniel vorona mi-am vândut sufletul nu știu dacă știu sâmbăta și
duminica după ce ies din trupul meu am o rană mare în formă de Tatăl nostru pe umărul drept

11/09/2021

RIP Petru Aruștei

 Daniel Vorona

„A murit Petru Aruștei, pictorul și poetul genial, incomparabil, mai luminat decât toți moldavii din generația noastră, mai filosof decât toți colegii noștri ajunși profesori universitari de filosofie, mai poet decât noi toți, ajunși literați de carieră, pictor cutremurător, unic în ultimele patru decenii de pictură românească, pătruns de gândul adânc, metafizic, unduind de tragism până la ultimul punct invizibil pe care mâna sa l-a scris pe hârtie…” Cezar Ivănescu, „Luceafărul”, 18 august 1984

.
PETRU ARUŞTEI (23 martie 1939, Iași — 17 august 1984, Iași)
O groaznică noapte, o groaz-ni-că …
A, e, i, o, u, ă, î, – nașterea ta, Cuvîntule! Naște-te Cuvîntule!
Dar răul nu ar fi atît de rău dacă binele nu ar lipsi cu desăvîrșire, încît: dacă binele nu ar lipsi cu desăvîrșire răul n-ar fi atît de rău.
Pînă mi s-a spus: Îmbracă și tu hainele acelea!
Hainele acelea, hainele altuia, -mbracă-te tu!
A, da, eram cam gol, gol eram, gol de tot sub Privirea ce mă dezgolea spre a fi tot mai gol, spre a mă cutremura de a mea goliciune, vai, cine sînt eu, vai, vai, cine sînt, cine mai sînt, pielea aceasta străină mă va înveli ca pe un altul, sărman locuitor într-o străină piele, să fiu altul spre a fi un altul, iertare, iertare dați celui dezgolit și neapărat.
Fiindcă nu mi s-a mai vorbit! Fiindcă nu am mai fost văzut! Dar carnea tot murea în haina cea străină!
Și am fost văzut! Și mi s-a vorbit! Și hait de-aici! Și mișcă-te odată! Și ia vezi! Și tacă-ți gura! Și ia aminte! Unii au murit! Sau și mai rău! Unii au murit! Sau –!
Și haaa!… Și haaa!… Și haaa!…
O Doamne-Doamne, purifică-te, Doamne, spre a ne purifica, Doamne, să ne purificăm, Doamne, să fim și noi puri, Doamne!
Sîntem aici, sîntem cu toții, unii sînt mici, unii sînt mari, unii sînt morți, unii au înviat, dar țărîna rău ne apasă și fala Nimicului ne umple cu gol și ne străduim și respirăm țărîna grea și nu ne mai mișcăm și stăm nemișcați și înmărmurim cutezători și așteptăm exact în acele vremuri cînd așteptam să te îmbrace misericordia cu lumină pe dinafară, cu lumină pe dinăuntru, din toate cele cunoscute-necunoscute să te reverși izbăvitor în noi, izbăviții.
Îmbracă-te, Doamne, că ești cam gol!
Îmbracă-te, Doamne, că ești cam gol!…
Ești Dumnezeul și gloria noastră!
Ești Dumnezeul și gloria noastră!
Ești Moartea și întocmai ca Moartea tu ești!
Ești Viața care din toate izbucnește ca steaua de foc!
Și haaa!… Și haaa!… Și haaa!…
Și încremenim în țărînă și ochii încremeniți văd un Străin, din Subterană răsare Străinul, către noi pășește ca unul, ca altul, cînd toate-l arată a fi cînd unul, cînd altul, sămînța vocalelor împrăștie pe oriunde ar trece: a, e, i, o, u, ă, î, nașterea ta Cuvîntule, naște-te,
Cuvîntule!
Tu cel care vii! Tu cel care vii! Tu cel care vii! Tu vii la mai bine, tu vii la mai rău și nu ești tu Moartea ce-și vede de drum? Și nu ești tu Domnul cînd împrăștie Domnul cu mîna din stînga întunericul, cu mîna din dreapta lumina?
Glorie,
glorie,
glorie!
Glorie veșnică Aceluia că el este Acela, glorie veșnică Aceleia că ea este Aceea!
Dar cînd va veni Acela, dar cînd va veni Aceea – Acela, Aceea cînd
vor veni.
Mulți se vor naște atunci. Din Doi se vor naște Mai Mult decît Doi!
Însă iertate fie buzele care au rostit vreun cuvînt, viața e ca timpul: din opac, din transparent irumpe, așa e viața, așa sînt buzele, doar ele, păcătuitoarele, dau naștere Cuvîntului din toate smuls cu sila și iată-l acum, netrebnicul și corolarul: zboară cu mult avînt, cam greu de descris într-un cuvînt sau în oricîte altele s-ar mai putea, și nici nu se poate poemni, zău, cum a fost cu eliberarea, pe vrute sau pe nevrute, a Celui Mai Fericit Cuvînt printre buzele ușor desfăcute, cam țepene, cam demne, zău!
Și chiar că-i de rîs și chiar că-i de plîns – nouă ne este rușine nu de una, nu de alta, nu de cealaltă, ci de toate la un loc și de cîte-și-mai-cîte.
Acum, ce mai facem acum – dacă mai facem acum ceva? Mergem? Nu mergem? Mai stăm? Nu mai stăm? Ne împotrivim? Respirăm cu drag? Scumpa și Scumpul ne așteaptă oricît, noi un pas dacă vom face pe Scumpa noastră de Scumpul nostru o vom despărți, de-i vom despărți pe Scumpii noștri.
Pe Scumpii noștri de-i vom despărți –
În pămînt adînc pe Scumpii noștri i-am pierdut.
Ha, lung e drumul pînă la cel pur, lungă cale duce la cel înălțat la ceruri printr-o desărvîrșită Cunoaștere și de va avea un început bucuria se va cunoaște la timp și la timp mi se va dezvălui Întrepătrunderea, Locul Sfînt unde bucuria s-a sfîrșit prin bucurie.
O, Doamne, purifică-te, Doamne, și nu-i alege, Doamne și nu-i alege dinadins și tocmai pe ei, pe cei din neamul ucigașilor cu plată, pe cei din neamul ucigașilor fără plată – auzi-i, Doamne, cum se mai nasc prin gloduri la vremea unor nașteri grele se nasc!
Sau alege-i, Doamne, dinadins și tocmai pe ei, să fie ei aleșii Tăi, să fie ei crinii, să fie ei lacrima Ta – totuna!
Ei să fie aleșii, ei să fie crinii, ei să fie lacrima?
Vai, vai! Tuturor li se cuvine totul-totul, cum și trebuie, tuturor li se cuvine întotdeauna mai mult spre a fi cei mulți și fără nume scufundați mai bine în mai mult.
Ei sînt aleșii, ei sînt crinii, ei sînt lacrima!

09/11/2018

Și e un drum...

Daniel Vorona
A murit Poetul RODIAN DRĂGOI! 
Dumnezeu să-l odihnească în liniștea iubirii Sale!


Scrisoare către Dimitrie Stelaru
-------------------------------------------
De mii de ani nu ţi-am mai scris Dumitre
cenuşa dintre noi a dat în floare
îţi scriu acum şi ştiu c-o să mă ierţi
sunt străbătut de-o rană călătoare
de când te-ai dus m-am înnoptat şi-aud
cum te caută planetele pe care ai trăit
acum e primăvară vin mugurii pe jos
spre satele pe care le-ai iubit
sălbatec ninge-n casa în care te aştept
s-a-ntunecat şi vinul strigându-te duios
mi-e-aşa de frig de parcă tot aş sta
lângă un foc cu flăcările-n jos
şi umbra mea e leoarcă de sudoare
spre palida ta casă alerg pe-un drum beteag
aş vrea să deschid uşa dar nu mai pot să intru
o namilă de greier s-a aşezat în prag.

Rodian Drăgoi

14/09/2018

Sub influența unui gând, poate

:ar trebui să dezgropăm morții să îi luăm în spinare și să plecăm cu ei
în altă țară trei mii de ani ar trebui -- zi
și noapte -- să facem numai parastase
arunc inelul de nuntă pe fereastră -- pe drum trece sufletul unei păsări