MAX

Grigore Cartianu

· 

BLÂNDUL MAX

Ai murit, blândule Max! Ai murit, urs bun chinuit de oameni răi!

Erai pui jucăuș când te-au capturat și te-au pus în lanțuri. Te-au scos din paradisul tău montan, unde te zbenguiai pe pajiștea verde și te răcoreai la pârâu, vegheat de mama ta, ursoaica.

Ți-au înțepat ochii cu andrele groase, ca să te orbească. Ți-au tăiat dinții și ghearele. Ți-au pulverizat în nas spray paralizant. Te-au îndopat cu calmante, să fii căprioară în blană de urs. Au făcut bani din nenorocirea ta.

Te-au ținut toată viața în lanțuri, legat de un copac, pe aleea ce duce spre Castelul Peleș. Multe fețe regale au trecut pe acolo, multe somități și mulți activiști, dar nimănui nu i-a păsat de suferința ta. Unii s-au amuzat, alții te-au batjocorit, poate că unora li s-a făcut milă. Dar toți s-au pozat cu tine și au plecat mai departe.

Când păreai condamnat la iad, au apărut oamenii buni de la Libearty și te-au dus la Zărnești. Ai regăsit tihna și natura pierdute în copilărie, dar vederea, colții și gherele nu aveai cum să le mai recapeți. Calvarul a luat sfârșit, tristețea a rămas. Tristețea din ochii tăi condamnați la întuneric de o bestie bipedă.

Ai trăit câțiva ani în paradisul oamenilor buni, dar suferințele anilor de robie te-au ajuns din urmă. Ai paralizat, ursule bun. Apoi, în demnitatea ta regală, ai refuzat apa și mâncarea. În scurt timp, ai scăpat și de amintirea suferinței.

"Rămas bun, Max! Nu vom uita niciodată ochii tăi frumoși, care n-au putut să vadă, dar au știut să ne arate cel mai frumos suflet și iubire sinceră!"

Așa au scris oamenii buni de la Libearty Zărnești. Cinste lor! Și rușine eternă celor care ți-au făcut rău, dragule Max! Sufletele lor sunt mutilate mai rău decât te-au mutilat ei pe tine, ursule bun!

Să știi, dragule, că mulți oameni vor vărsa o lacrimă pentru tine. Pentru suferința ta, pentru bunătatea ta. Vei trăi mulți ani în gândurile noastre, Max. Iartă-ne, ursule bun!