Săniușul… Este suprema definiție a bucuriei de a trăi. Are toate ingredientele: copilărie, viață, libertate, veselie, natură, competiție, temeritate, pricepere, curaj. Zbenguială în toată regula. Obraji îmbujorați. Și, da, o nesfârșită stare de bine. Plus un dram de responsabilitate: nu-ți trage nimeni sania spre derdeluș.
Când plecam spre Capela sau spre Pădurea lui Popescu, ne asiguram că tălpicile saniei sunt date cu parafină, că funia de tracțiune e la locul ei, că buzunarele ne sunt burdușite cu poame (felii subțiri de mere și pere, dar și prune fără sâmburi, uscate în timpul verii pe rogojini de nuiele împletite).
Eram ca niște moșuleți de șapte-opt-zece ani: ciorapi de lână în bocancii cu două numere mai mari, găsiți prin pod, cojoc de oaie moștenit de la bunici, mănuși împletite de Baba (care crescuse zece copii și vreo douăzeci de nepoți), căciulă groasă îndesată pe urechi. Nu ne speria nici gerul Bobotezei. Cine se punea cu noi? Eram împărați!
Grigore Cartianu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu