Nu-mi dau seama din starea
asta de umbră în care mă
aflu, dacă posteritatea chiar
are vreo trebuinţă cu mine,
dacă chiar are vreun soi de...
chemare, vreo misiune de dat.
Răspunsul îl voi primi destul
de probabil în plic, fireşte...
atunci când n-o să mai am ce
face cu el, când pe-aici voi fi
iarbă, iar în ceruri, voi fi poate
toiagul lui Dumnezeu înflorit
de dorul întoarcerii, fie şi-n
ultima fiinţă, cu care speră să
mai salveze încă o dată lumea
sau...dimpotrivă, s-o scufunde.
Desigur ar mai fi şi varianta
cu desăvârşirea lumii, dar...
cine ar mai putea să-l creadă,
afar’ de mine?! Voi sau ei?!
17 dec.2012 .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu