De dimineaţă, ploua mărunt peste frunzele
îngălbenite ale pomilor şi le ajuta să plutească în adierea tot mai rece a
vântului de toamnă.
Pe Vasilica n-o mai vedeai, pe ici-colo,
printre lucruri sau pe lângă fosta casă a boierului Lenoiu, de care s-a îngrijit să nu
cadă, proptind-o cu de toate. Mult mai bătrână, supraviețuise datorită ei, pe
lângă celelalte iubiri: semănatul și grija florilor cu care își împodobea
aleile.
Toată ziua, ploaia a ţinut-o în casă, nici câinii n-au lătrat, nici cântec... iar via a rămas neculeasă. Doar mireasma dulce a strugurilor cobora în timp ce se îndepărta în tăcere. Lumina ardea uşor, cu o flacără mică, asemeni celei ce s-a stins.
Dumnezeu s-o odihnească în veșnică lumină!
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu