30/03/2021

Generația în Neștire

Cristian Tudor Popescu

M-am uitat cu atenție la cum arată acești manifestanți însetați de „Libertate!”. Ce m-a înfiorat e că majoritatea lor covârșitoare sunt tineri, stimați cititori. Cei mai mulți, în jurul vârstei de 20 de ani. Viguroși, tunși viking, plesnind de energie, filmând și filmându-se întruna cu smartfoane. Sunt cu toții crescuți după 1989.

Ei nu știu ce e aceea o dictatură.

Nu știu ce e aceea libertate.

Nu știu ce înseamnă un virus, o boală ucigătoare, spitalul.

Nu știu cum e suferința, nu știu cum arată moartea, pentru ei bătrânii nu sunt doar morți, nici nu există.

Nu știu să facă parte din altceva decât din găști de cartier și galerii de fotbal.

Nu știu ce e foamea despre care fac strigare.

Nu știu să vorbească, nu știu să gândească, nu știu decât să hăulească, la comandă, fără să înțeleagă prea mult ce.

Sunt generația care trăiește În Neștire.

Sunt produsul educației, mai exact al ignoranței primite acasă și la școală. Am văzut acum în stradă doar câteva mii. Din păcate, păcatele părinților, sunt mult mai mulți.

Sunt copiii României din ultimele 3 decenii, pe care n-au făcut-o ei, ci părinții lor.

Nu vreau să mă gândesc, gândiți-vă dumneavoastră, cum va arăta România următorului deceniu, 3 e deja prea mult.

https://republica.ro/generatia-in-nestire

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu