A murit AURORA CORNU.
Am înțeles din poveștile ei și din poveștile pe care mi le-a spus Marin Preda, când venea de la Mogoșoaia, la noi, la ferma de la Băneasa și apoi, din scrisori, cât de mult s-au iubit, cât de unic a fost unul pentru ceălalt, el pentru ea, ea pentru el.
Era frumoasă, de o inteligență vie, directă, nu suporta prostia fudulă și mironosirea. Avea un talent de a povesti dar nu și însingurarea scrisului de dragul lui.
Îi plăcea lumea, era ea însăși parte din Poiana lui Iocan, cu mintea ei ascuțită și strălucitoare. Ne-am văzut de mai multe ori în România, de mai multe ori la New York, de mai puține ori, la Paris.
Am preferat de departe s-o văd pe ea, pe Aurora Cornu, și nu pe Nina Cassian, pentru că am ales întotdeauna ceea ce este autentic, treaz și generos.
Aurora Cornu a avut o energie și o generozitate rar întâlnite. A fost toată viața un ctitor, în prietenie, în iubire, în relațiile umane, în felul în care își amenaja apartamentele, unde a locuit. Pe cel de la New York l-a vândut ca să ridice Mănăstirea de la Cornu.
Vorbeam la telefon și îi auzeam respirația, îi simțeam nerăbdarea ca să vândă apartamentul, să fie bani destui pentru mănăstire.
Aurora Cornu nu era habotnică dar ținea să ducă la capăt ceea ce începuse, avea un simț al nerisipirii timpului și nu dorea ca timpul să nu mai fi avut răbdare cu tot ce voia să făptuiască.
Simțeam în tot ce-o înconjura cărămida ei de bunătate și oțelul inteligenței ei structurale. A ctitorit o mănăstire la Cornu. A mers să supravegheze lucrările nu doar ca un arhitect, ci ca o inimă credincioasă, dorind să pună în legătura acelor ziduri și marea ei iubire de Dumnezeu. A fost o scriitoare și aleasa celui mai mare prozator român din veacul trecut, a fost o Doamnă și o femeie a țarinei, cum numim o țărancă, o slujitoare și o regină pe bătătura vieții ei, cu o personalitate nemaipomenită, demnă de veșnică pomenire.
Dumnezeu să te odihnească!!!
Aurora Cornu s-a născut la 6 decembrie 1931, în comuna Provița de Jos, din județul Prahova. A absolvit Școala Literară „Mihai Eminescu” de la București și a lucrat pentru un timp pentru secțiunea poezie de la Viața Românească, timp în care a făcut traduceri.
RăspundețiȘtergereA fost căsătorită cu Marin Preda între 1955 și 1959 (sau 1960), perioadă în care l-a încurajat să publice Moromeții, al cărui manuscris l-a găsit într-un sertar. După divorțul de marele scriitor a dezertat în Vest, în timp ce era la festivalul de poezie din Knokke-Het Zoute, Belgia. S-a stabilit în Paris, acolo unde s-a împrietenit, printre alții, cu emigranții români Mircea Eliade, Emil Cioran și Jean Parvulesco. Între 1967 și 1978, a fost colaboratoare la programul literar de radio difuzat la Radio Europa Liberă de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.
Marius Tucă
RăspundețiȘtergereDraga mea Aurora,
Îmi era dor de tine înainte de a afla vestea.
De fapt, acum o săptămână te-am sunat la miezul nopţii să-ţi spun cât de dor îmi e de tine.
Voiam să te aud, să aud vocea ta frumoasă şi tandră ca un poem, întotdeauna ca un poem, să te întreb ce mai faci, să-ţi aduc aminte că te iubesc de când te-am văzut prima dată, că te iubesc dintotdeauna de fapt, încă de pe vremea în care nu te cunoşteam, când tu deveneai muza şi soţia Celui mai iubit dintre pământeni.
Aşadar te sunasem la miezul nopţii să-ţi spun că mi-e dor de tine, Cea mai iubită dintre pământeni, draga mea Aurora.
Nu ai răspuns în acea noapte la telefon şi faptul că acum nu mai eşti nu mă va împiedica să sun la numărul tău şi de aici înainte, din când în când în miez de noapte, până când îmi vei răspunde.