Astăzi am plâns

Și încă mai plâng, deși dimineața a fost mai dulce ca de obicei.

Pentru a-mi îndulci starea.

A simțit pericolul. Poate că a visat ceva. Sau poate e îngrijorat de ce li se întâmplă celor vârstnici. Atunci a hotărât să-mi prelungească viața, cine știe cât. Poate o săptămână, o zi, o clipă...  și cât de bine mă simt în acest ceas de cumpănă.

O mare ușurare, să știi!

Eu nu mai țin seama la vise. Atâtea griji, încât nu mi le pot aminti.

Doar grija de a sta în casă. Și câte nu sunt de făcut. Mai ales să ținem legătura cu cei dragi. Sau să exersăm la un instrument, sau o limbă străină.

Am depășit faza când puteam să salvez pe cineva. De această dată mă concentrez să nu mă trădez. Unii au exersat trădarea în momente decisive. 

Penibili oameni. Limitați. 

În timp ce simt un fel de putere nouă, o binefacere chiar, în această captivitate lungă.

Eli Gîlcescu