Nicio
șansă. Oricât v-ați ascunde.
Niciodată nu
am vrut prea mult de la viață. Numai ceea ce era neaparat necesar. Strict necesar.
Ni se tot
flutură să evităm întâlnirile, strângerile de mână, îmbrățișările. Le-am evitat
întotdeauna. În primul rând v-am evitat pe voi, nemernicilor! Am refuzat să vă
ascult minciunile. Voi erați nenorocirea noastră. De când ați început să vă
supraprețuiți.
În timp ce
vă creșteați averile, năpăstuiții soartei erau duși cu zăhărelul, aburiți de
minciuni. Cine să vă împiedice escapadele? Cine să vă împiedice să aduceți în
posturi cheie oameni de gașcă, nicidecum pregătiți. Oameni care să folosească
instituții în beneficiul lor, împotriva alor săi. În
timp ce pe noi ne obișnuiau cu crimele lor. Oameni goi pe dinăuntru, moștri în
afară. Oameni care se desfătau privind semeni bătuți, fugăriți, alungați... Oameni
pasionați de funcții, inventivi în gesturi obscene, neîndurători.
Altminteri
oameni.
Mi-ar
place ca după această luptă surdă, oarbă, perversă, cu un mostru creat de voi, să
întâlnesc oameni senini, liniștiți sufletește, împăcați între ei, fără chin și
temeri pe acest pământ, încă darnic, singurul care nu urăște.
Eli Gîlcescu
29.03.2020,
2,43 pm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu