Mâine dimineață mă duc să votez. Ca la toate alegerile de până acum. Am înțeles că lumea iar e sictirită de vot. Aș zice că lumea pare sictirită de tot. Cu toate astea n-am să reușesc să mă împac cu ideea că dacă stau acasă "le-am arătat eu lor". De fapt, asta așteaptă unii dintre ei. Să stăm acasă. Ca să fie puțini acolo. Să nu fie reprezentativitate. De aia au și făcut alegeri într-un singur tur, de ajungea primarul să nu reprezinte decât pe 30 la sută din votanți.
Mă duc mâine la vot pentru că votul este ca semnătura pe un contract. Ăla pe care îl fac cu politicianul pe care îl votez. O să ziceți că ei nu-și respectă contractele. Poate, dar dacă nu ai contract nu prea poți să te plângi. E ca și cum ți-ai vândut casa fără acte și ești supărat că n-ai primit toți banii. Votul de mâine e cel mai important. Pentru că e votul pentru Parlament.
Parlamentul ăla în care în ultimii patru ani s-au măcelărit legile justiției pentru că nu le-a mers cu ordonanțele date noaptea. Parlamentul ăla a fost așa și pentru că am stat acasă. Iar dacă țara asta a ajuns o junglă a nepăsării și a tuturor posibilităților în care legea e atât de simplu de batjocorit, asta este pentru că nu prea ne-a interesat. Iluzia că putem să trăim și să ne descurcăm singuri nu mai hrănește pe nimeni. Vrem, nu vrem, trebuie să mergem să votăm. Aud asta: toți sunt la fel. În schimb acasă încercăm să ne învățăm copiii că oamenii sunt diferiți și că asta e frumusețea lumii.
Nu sunt toți la fel. Unii sunt hoți, alții mai puțin, unii poate s-ar schimba, altora, puțini, poate chiar le pasă de comunitatea în care trăiesc și vor altceva de la viață decât vila din Pipera, două suvuri în fața ei și alimentarea unui cont offshore. Dacă nu mai credem în asta o luăm razna. Să votăm mâine e și un gest de asanare mentală:) Ce naiba frate, te duci până la secție și votezi.
Dar greul de-abia după aia începe. Ne-am obișnuit ca după fiecare vot să așteptăm în fața televizorului schimbarea aia ca un tsunami. Păi n-are cum să vină. Ultima dată când s-a schimbat ceva în România (în mentalitatea unor oameni) a fost când au ieșit treizeci de mii de oameni în jumătate de oră în Piața Victoriei. Ceilalți s-au repliat și au răspuns în Parlamentul de care erau apărați. Da tot n-au scăpat de pușcărie. O să ziceți că au rămas cu banii. Așa e. E o luptă continuă România asta. Una în care votul dat este ca un soldat rănit pe care un comando trebuie să-l păzească până îl trece dincolo de linia focului. E un război.
Unii cedează, alții câștigă, alții pleacă și mor de dor prin țări străine, alții reușesc să uite. E un război constant. Suntem dezorientați, rătăcim prin ceață pe un front în care nu mai știm unii de alții, cine cu cine, pentru ce luptăm, cum, când, unde.
Războiul obosește. Dar nu ne permitem să-l pierdem. Votul e una din puținele dăți când putem să facem mai mult decât să comentăm pe facebook. E normal să mergi la vot. E absurd să nu o faci. Nu poți fi acum mai dezamăgit decât când ți-ai mișcat curul din casă că aveai de ales între Iliescu și Vadim. Remember that? Da, e frustrant să știi că i-ai pus în Parlament și ei îți întorc spatele. Dar oare asta nu s-ar întâmpla oricum? Pe de altă parte, dacă îți întorc spatele te poți duce la ușa lor, la parlament. Nu sunt motive reale să nu mergem la vot. Indiferent cât de sceptici suntem. Deocamdată, așa funcționează lumea asta în care trăim.
Am crescut la bloc într-o gașcă de care mi-aduc aminte cu bucurie și acum. Le știu numele pe de rost. Eram uniți. Și fericiți în copilăria noastră din curtea din spate. Dacă ne rugam unii pe alții ceva, făceam cu bucurie. Puteam să trăim unii pentru alții. Eram și cruzi, cum sunt copiii, dar ne ajutam - Auzi, îmi dai și mie geaca ta? - Bă, lasă-mă pe mine să mă dau primu' că tre să plec - Bine, mă - Ține-mi și mie de șase, da? - Da, mă clar. Aveam încredere unii în alții, așa copii cum eram.
Dacă mâine nu vrei să mergi la vot pentru tine, gândește-te că te-a rugat cineva drag. Cineva la care ții. Și votează cu gândul să-i fie bine ăluia. Lasă-te un pic deoparte și du-te și votează pentru cineva la care ții. Nu e simplu, da nici nu-ți cade mâna.
