Copilul cu coroană

Mihai ȘORA

5 ore · 

Îmi place băiețelul din imagine; îmi place cum se zbenguie în apa mării și cum, pentru o clipă, întoarce capul spre fotograf. A fost, probabil, una dintre clipele fericite, căci nu intrase încă în malaxorul Istoriei. Dar, odată intrat, și-a păstrat, în chip miraculos, prin nu se știe ce taină a făpturii lui, candoarea copilăriei. Este ceea ce numim, la vârsta adultă, c u r ă ț i a · i n i m i i. Nu cred că ea se poate învăța, după cum nu cred nici că ți-o poți pierde, dacă o ai în tine, oricât de grele, de chinuitoare ar fi încercările prin care treci.

Un an de când…

P.S. Girafa, dragi prieteni, după cum vedeți, era și atunci la datorie. 
____

Sursa imaginii: Historia
| „Copilul cu coroană. Fotografii din copilăria Regelui Mihai“ |

Un homeless rătăcit

Trăim încă în lumi paralele de vreme ce, la aceeași oră la care Emmanuel Macron stătea pitulat sub dormeză cu Efimița lui de frica zavragiilor, Klaus Iohannis, de mînuță cu Albă ca Zăpada, făcea băi de mulțime, dezvelindu-și dantura de porțelan în preajma Monumentului Unirii din Alba Iulia.

Sculptorul Buculei, autorul lucrării, îmbrîncit de sepepiștii vigilenți, cu greu a fost lăsat să participe la ceremonie, chestie ce i-a amintit de pățania colegului său de suferință Constantin Popovici la inaugurarea statuii Electricității de la barajul Vidraru, sfințită de nea Nicu personal.

Ușor șifonat și adiind a dulceață de prune, marele sculptor li s-a părut băieților cu ochi albaștri un homeless rătăcit printre aplaudacii cu costume de tergal, drept care a fost săltat cu delicatețe, băgat la dubă și împănat cu pumni înainte de a fi pus la rotisor în purgatoriul Miliției locale.

A doua zi, cînd lucrurile s-au lămurit, a fost lăsat liber, cu doi dinți din față lipsă la inventar.

Mircea Dinescu

https://www.catavencii.ro/editorial/in-mahalalele-istoriei-2/


https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/12/05/mircea-dinescu-in-mahalalele-istoriei/

Politico 28

La 102 ani împliniți luna trecută, filosoful Mihai Șora este inclus pe lista celor 28 de personalități – din tot atîtea țări – care vor avea un rol decisiv în 2019 și în viitor în evoluțiile pe care le va parcurge Europa. Și anume în categoria contestatarilor puterii, termenul folosist fiind disruptors, alături de Mary Lou McDonald (Irlanda), Mattias Tesfaye (Danemarca), Jeremy Corbyn (Marea Britanie), Eleni Touloupaki (Grecia), Herbert Kickl (Austria), Ali Can (Turcia/ Germania), Márta Pardavi (Ungaria) şi Mischaël Modrikamen (Belgia).   În presa băștinașă, am găsit informația, pînă acum, numai în Adevărul, dar eu, ca de obicei cînd o găsec, voi trimite la sursă. Mulțumesc Dlui Dumitru Ion pentru semnalarea informației…

Liviu Antonesei

https://antoneseiliviu.wordpress.com/2018/12/04/mihai-sora-pe-lista-celor-care-vor-influenta-evolutia-europei/

https://www.politico.eu/article/politico-28-who-to-watch-in-2019-letter-from-the-editors/

Majestatea unui rege

Anul trecut, la 4 decembrie, nu stiam ca este ultima zi din viata lungă (96 de ani) a regelui Mihai. A doua zi, la 5 decembrie, am primit vestea că Majestatea Sa, regele Mihai, a murit. Dintre toți oamenii cu care m-am intersectat a fost cel pe care l-am respectat cel mai mult. Și dacă nu ar fi fost rege, ar fi fost exact la fel. Avea 96 de ani. Peste jumătate i-a trăit în exil. Era ultimul șef de stat din al doilea război mondial care mai era în viață. Regele Mihai a avut un destin trist. Istoria potrivnică nu l-a lăsat să-și împlinească menirea. Era pregătit să modernizeze monarhia și tara. Istoria i-a fost cu totul potrivnică. Să ne imaginăm că România nu ar fi fost strivită de șenilele Armatei rosii și nu ar fi fost silită sa devină o țară comunistă și ar fi rămas pe tron după 1947. România ar fi fost departe… Nenorocul i-a aruncat înainte un război, apoi o ocupație străină și un regim de dictatură extrem de dur. A urmat un exil prelungit.

Stelian Tănase

https://www.stelian-tanase.ro/un-an-minus-o-zi-de-la-moartea-regelui-mihai/

În nemurire

Nu e o statuie gigantică, una care să coplesească peisajul, precum alte monumente ale Victoriei, de pe alte meridiane, care parc mai mult amenință decât glorifică triumful, prin mii de tone de bronz și de rocă. Este simbolul unei victorii drepte, rod al unei pregătiri răbdătoare și îndelungate, care îndeamnă la meditație și speranță că, într-un final, Dreptatea și Binele înving.
La inaugurare, când pânza albă se lăsa încet de pe statuie, parcă era vestmântul-uniformă al reginei-infirmiere care cobora de pe statura celei care mângâia și săruta pe frunte răniții și bolnavii de tifos exantematic ai marii încercări. Pentru câteva clipe, Regina Maria părea să fi revenit la viață, pentru a fi printre noi în momentul centenar solemn. După care a intrat, la timp, în nemurire.

Corneliu Vlad

https://www.dcnews.ro/ziua-nationala-prima-statuie-a-reginei-maria-in-bucuresti-inaugurata-in-sectorul-5_626474.html

A patra minune

L-am întâlnit de mai multe ori pe Mihai I. Dacă ar fi să-l caracterizez, aș spune că era în el un amestec de simplitate și orgoliu, de sfială și grandoare. În viață a suferit un șir de ofense pe care le-a suportat cu o forță, cred eu, susținută de o autentică smerenie.

România a supraviețuit prin trei evenimente miraculoase: în 1918 a fost în tabăra câștigătoare când pierduse războiul, ajungând să cuprindă un maximum de români între frontierele ei; a recuperat Transilvania în 1944 (dar nu Basarabia și Bucovina); a depășit comunismul când mulți îl socoteau instalat pentru o mie de ani.

Acum așteptăm a patra minune: să ne deșteptăm din somnul cel de moarte al pasivității. Dar spre deosebire de primele trei minuni, ea nu poate veni decât de la noi. Așa că nu trebuie să stăm, așteptând-o.

Ion Vianu

http://www.ziare.com/cultura/scriitori/excelenta-privata-mizerie-publica-formula-care-rezuma-romania-de-azi-interviu-cu-ion-vianu-1539193

Într-o zi rece de decembrie

Într-o zi rece de decembrie, doi bărbați se pare că l-au îmbrîncit sub roțile unui tramvai care între biserica și Spitalul Colțea și Muzeul Sutzu. Cînd s-a stins, cîteva zile mai tîrziu, pe 22 decembrie, la spital din Str. Ion Mincu, Nicolae Labiș nu a avut lumînări la căpătîi, ci doi securiști, spune Mircea Dinescu:  „Îl interogau și atunci. În 1972 mi-a povestit Zaharia Stancu… în biroul lui somptuos: Să-ți spun ceva despre Labiș! Știi că a murit cu securiștii la căpătîi la spital? Doi stăteau la căpătîiul lui și el nu le-a spus ce voiau ei – cine i-a tradus cele două poezii care-i apăruseră atunci, in ’56, intr-o revista maghiară! Și știi cum a murit? Da, călcat de tramvai! L-au împins puțin, tovarășe Dinescu, l-au împins puțin!“.

Stelian Tănase