20/01/2021

Reacții adverse imediate după vaccinare

De bine, de rău, programările funcționează.

Nu acesta e baiul.

Ca orice medicament, vaccinul trebuie să conțină informații despre ce trebuie făcut dacă avem o reacție alergică severă, după ce am primit o vaccinare COVID-19.

Atenționări pentru persoanele vârstnice cardiace și alergice...

Dacă pot primi a doua doză de vaccin, dacă au avut o reacție severă, după 30 minute de la vaccinare, sau (cazul meu), imediată.

Trebuie să știm adevărul. Și Ministerul Sănătății are această obligație.

Dacă reacțiile severe sunt raportate Ministerului Sănătății de cei care l-au administrat, pentru a actualiza prospectul și a-i preveni imediat pe adulți.

Medicația post vaccinare, sub supraveghere competentă, și tratament numai cu acordul bolnavului sau al însoțitorului acestuia.

Despre monitorizare și efectele nedorite după vaccinare care au necesitat transferul la Spitalul de Urgență Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, în curând.

Eli Gîlcescu

20.01.21

5 comentarii:

  1. Întâlnirea mea cu vaccinul nu a fost atât de simplă și plăcută. M-a doboarât de la prima înțepătură. Inima a început să bată, mi-au amorțit mâna și piciorul, durerile mi-au cuprins pieptul, și frisoanele au pus stăpânire pe tot corpul... Tensiunea a crescut brusc, și de acolo, m-au transferat cu ambulanța la Spitalul de Urgență T. Vladimirescu din Târgu Jiu. O poveste tristă, într-o zi de miercuri, 20 ian.2021.
    De două zile dorm continuu.
    Am trecut prin multe, trec și peste asta, sper.
    Chiar dacă rămân întrebările fără răspuns.
    Cum e posibil să nu se ia tensiunea înainte de vaccinare?
    Cred că pe fond emotiv, cu tensiunea crescută (eu fiind hipotensivă) s-a declanșat iadul.
    Iar centrul de vaccinare de ce nu avea în dotare nimic pentru ameliorarea ei?
    Urmează rapelul???

    RăspundețiȘtergere
  2. Aristita Coman

    A fost cineva din ministerul dumneavoastra de curand intr-un spital non covid? Stiti ce se intampla acolo? Cum sunt respectate regulile de protectie? Cat respect are sistemul sanitar pentru bolnavi? Trimiteti pe cineva dimineata la spitalul din Panduri la camera de garda sau in policlinica sa vedeti ce se intampla. Esta atat de greu sa va trimiteti oamenii in teren? Acest sistem sanitar nu are nici un fel de respect fata de bolnavi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eli Gîlcescu

    Un semn am așteptat, să salveze ce a mai rămas!
    Când nu știam unde am ajuns, când răul îmi săpa singur
    groapa, fără nimic înăuntru,
    când nicio zi nu semăna cu alta,
    doar ploi peste ploi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Persoanele care au făcut șoc anafilactic după prima doză de vaccin anti-COVID nu vor mai face rapelul. Specialiștii recomandă reluarea imunizării cu un alt vaccin fabricat după o tehnologie diferită. Este o decizie de ultim moment luată de Comitetul Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

    RăspundețiȘtergere
  5. Azi, rapelul. Mult mai bine! Neașteptat!

    RăspundețiȘtergere