05/05/2019

Departe, într-o altă lume

RIP Cornelia Gociu

Of, Doamne, Doamne, scurtă mai e viața, și cu toate astea, ce caznă e să trăiești pe lumea asta! Oricât aș încerca acum în a găsi cuvintele, cele pe care nu i le-am spus niciodată, acum și mai greu îmi vin în minte. De aceea nu pot vorbi numai despre Ea. Pentru că nu am întâlnit-o niciodată singură. Împreună îi vedeam în rarele mele ieșiri în oraș. Când ne întâlneam, bucuria se citea pe chipul lor. Și o împărțeam împreună. Păreau din alte vremuri. Cele cuminți, cu respect pentru oameni. Ei înșiși, la umbra vechilor amintiri, mereu între prieteni. Și cu ele, tot împreună. Și câte ar fi putut să mai fie!
Se spune că așa cum cerul este luminat de stele și oamenii pot lumina pământul dacă reușesc să elibereze steaua divină ascunsă în interiorul lor.
Ei l-au luminat cu siguranță. Împreună.
Drum lin, Cornelia Gociu!
Undeva departe, într-o altă lume, mai bine decât aici!
Nu uita să zâmbești!
Chiar dacă mi-ai lăsat un nod în suflet, greu de dezlegat.

Amin.

Eli Gîlcescu

 Cornelia și Ion Gociu, Târgu Jiu, 30.05.2017,

 Mariana Cornoiu, Eugenia Stoian, Ion Gociu, Cornelia Gociu,
Târgu Jiu, 30.05.2017                                             


Eugenia Stoian, Eli Gîlcescu, Ion Gociu, Mariana Cornoiu, Cornelia Gociu,
Târgu Jiu, 30.05.2017

2 comentarii:

  1. Isabela Coară

    Azi trebuie să îmi iau rămas bun de la una dintre ființele cele mai dragi mie-Mama Nașa (Nelly Gociu). Mulțumesc că am avut în viața mea o persoană de la care, de mic copil, am văzut și învățat ce înseamnă noblețea, bunătatea, căldura și iubirea omenească emanate necondiționat. Prea devreme Mama Nașa, prea devreme... Dumnezeu să vă odihnească în pace!

    RăspundețiȘtergere
  2. George Mihalcea

    De o oră și ceva am aflat că s-a dus la Domnul o femeie extraordinară: Elena Rugină. Pentru mulți, o necunoscută. Pentru miile de copii pe care i-a crescut ca educatoare la Grădinița din Băneasa Dobrogei, unde, mulți ani, a fost și director, va rămâne, însă, emblematică. Rar am văzut în cineva atâta har pentru meseria de dascăl al celor mici. Toți cei trei copii ai mei au făcut primii pași spre cunoaștere sub ochii ei. Cânta la ghitară și avea o voce superbă. Copiii din micul său ansamblu o idolatrizau. Familiile noastre au petrecut împreună multe nopți de poezie și muzichie, deseori la lumina pâlpâitoare a lămpilor cu gaz, căci așa era atunci cu "raționalizarea" consumului de energie electrică. Acum, Doamna Elena va cânta pe undeva, prin cer... A trăit frumos și mulți sunt cei care își vor aminti cu recunoștință de ea. Somn lin în lumina Lui, Doamnă!

    RăspundețiȘtergere