DOUĂ FEMEI
Una este demnă, cealaltă țanțoș-servilă.
Una sclipește de inteligență, cealaltă nu sclipește decât în locurile nepudrate.
Una are simțul răspunderii și curaj, cealaltă nu are nici simțul răspunderii, nici curaj.
Una are ceva de spus, cealaltă spune numai ce-i spun alții să spună.
Una folosește limba română cu siguranță și precizie, alta vorbește o limbă română caricaturală.
Cu una mă mândresc, ca român, cu cealaltă mă rușinez, aproape că-mi vine să-mi schimb cetățenia din cauza ei.
Diferența dintre cele două femei este la fel de mare
Una sclipește de inteligență, cealaltă nu sclipește decât în locurile nepudrate.
Una are simțul răspunderii și curaj, cealaltă nu are nici simțul răspunderii, nici curaj.
Una are ceva de spus, cealaltă spune numai ce-i spun alții să spună.
Una folosește limba română cu siguranță și precizie, alta vorbește o limbă română caricaturală.
Cu una mă mândresc, ca român, cu cealaltă mă rușinez, aproape că-mi vine să-mi schimb cetățenia din cauza ei.
Diferența dintre cele două femei este la fel de mare
Mihai ȘORA
RăspundețiȘtergereIar acum, dragi prieteni, să derulăm puțin filmul înapoi…
Dacă nu ar fi fost demisă de la DNA, poate că Doamna Kövesi nu și-ar fi depus candidatura pentru Parchetul European. Ce vreau să subliniez este că răul (mic sau gigantic) are adesea o „valoare“ instrumentală; el poate duce la separarea și limpezirea apelor. Un rău punctual poate ajunge, în chip paradoxal, să genereze un Bine pe care, inițial, nici nu-l imaginam, un Bine mai roditor, mai amplu.
Și nu degeaba moșii ca mine spun „Tot răul spre bine“