„Cântă-mi, Auraş”, îi şoptesc asistentei iar aceasta cu glasul frânt, printre lacrimi, începe să fredoneze o doină. Tremur şi mi-e greaţă, plâng şi mi-e teamă. O ascult cântând, însă. E singura muzică pe care o pot auzi în acest iad şi am nevoie de ea ca de aer. E unicul meu analgezic eficient, dar nu pentru carne, ci pentru inimă.
Alexandra Furnea,
unul dintre supravieţuitorii de la Colectiv, scrie, la doi ani de la incendiu, infernul prin care a trecut după noaptea de 30 octombrie 2015. Tânăra prezintă realitatea cruntă dintr-un spital românesc, dar şi cum au ajuns rănile ei pline de infecţii intraspitaliceşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu