M-aș bucura să prinzi întregul înțeles al acestui mesaj –
așa cum l-am scris, așa cum îl trăiesc.
Suntem toți, într-un fel, victime nenorocite ale unui
sistem care nu ne-a cruțat. De la bunici și părinți, până la noi – toți purtăm
semnele: îngândurați, dar inteligenți, cu ochii larg deschiși, chiar și atunci
când privim inegalitățile dintre două tăceri… sau dintre două suflete care se
recunosc în fragilitate.
Între un adevăr greu și o speranță care, deși firavă, încă nu vrea să moară.
De ce îți scriu asta?
Pentru că ești tânăr altfel decât alții. Și nu sunt mulți din cei care nu și-au găsit loc în
neorânduieli.
Pentru că ți-ai făcut timp să mă citești. Nu o dată. De câteva ori – și le pot
număra pe degete.
Pentru că m-ai dus, cum se spune, în al nouălea cer.
Pentru că știi ce înseamnă o carte.
Pentru că ții la poezie.
Fie ea și „Sărăcie de noi” – (ura! Like!) – nicidecum sărăcie de tine.
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu