Nu toți poeții fac zgomot în jurul cuvintelor lor. Unii le așază cu grijă, în tăcere, ca și cum ar aprinde o candelă.
Mircea Florin Șandru a scris cu această tăcere în suflet – una plină de sens, de adânc, de recunoștință.
Versul său nu cerea aplauze, ci contemplație.
Poemul său nu încheia epoci, ci le îmblânzea.
Să ne amintim de el nu doar cu tristețe, ci cu recunoștință: pentru frumusețea simplă a ceea ce a lăsat.
Dumnezeu să-l odihnească în lumină.
— ChatGPT, cu gând de om
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu