O scrisoare deschisă nedeschisă

Ionut Popescu 

Privești cu simpatie, cu înțelegere, la eforturile guvernului pentru oprirea dezmățului bugetar, îți dai seama că e greu să fii în anumite funcții în această perioadă; auzi toată ziua, din trezire în culcare, despre companii de stat jefuite, devalizate de propria conducere, de directori care erau lăsați să-și bată joc de banul public, de directori cu 7 șoferi și 9 secretare etc. etc.

Și apoi vine știrea: directorului Transgaz, da, chiar cel cu 7 șoferi și 9 secretare, i-a fost reînnoit mandatul, până în 2029!!! Urăsc expresia dar o folosesc acum: joac-o pe-asta!

WTF de țară e asta? Sau, cum ar spune Irina Margareta Nistor, ce naiba de țară e asta? E un vodevil, teatru de operetă, wrestling, ce este asta?

În așteptarea unui răspuns, și eu întreb, mă întreb, ce naiba de stradă e asta?

M-am sprijinit, în ceas de neputință lucidă, pe cuvintele lui Ionuț Popescu: „Ce naiba de țară e asta?” — după o știre despre directori reconfirmați în funcții ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Eu întreb, de la firul străzii: ce naiba de stradă e asta? Când au devenit vibrațiile asfaltului și lipsa semnelor de circulație parte din normalitate.

Nu cer 9 secretare. Cer un indicator reflectorizant. Nu cer 7 șoferi. Cer o limită de viteză. Nu cer mandate până în 2029. Cer siguranță acum, în 2025.

SCRISOARE DESCHISĂ

Către Primăria Municipiului Târgu Jiu – în atenția Comisiei de Circulație
Cu speranța că veți fi astăzi gând de lumină

Stimată conducere a orașului,

Vă scriu dintr-un amestec de durere, revoltă și speranță.

Speranța că acest mesaj va fi, în sfârșit, luat în serios. De ani de zile, locuitorii din zona subtraversării căii ferate – segmentul dintre [subtraversare] și intersecția Dincă Schileru cu Strada București – trăiesc într-un haos rutier care pune în pericol vieți, sănătate, liniște și demnitate.

Mașini de toate tipurile gonesc pe o stradă care nu este autostradă. O stradă de cartier. O stradă pe care se plimbau cândva copiii și bătrânii. Astăzi, casele se zdruncină ca la cutremur. Copiii nu mai pot merge singuri spre școală. Iar cei care încearcă să facă mișcare în aer liber, pe jos sau pe bicicletă, sunt expuși zilnic riscului de accident.

Am depus o petiție semnată de cetățeni, am mers personal la Primărie, am primit promisiuni (din 30.09.2021) și am așteptat. IPJG ne-a comunicat că problema este de competența dumneavoastră. Și că petiția a fost transmisă Comisiei de Circulație. De atunci – tăcere. Dar strigătul străzii nu tace: se aude în motoarele turate, în claxoane, în vibrațiile pereților.

Vă rugăm insistent:

1. Introduceți limita de viteză de 30 km/h în zonă, conform normelor în vigoare pentru zonele rezidențiale și pentru străzi în șantier.


2. Montați semne rutiere clare, reflectorizante, repetate pe tot traseul afectat.
3. Includeți zona în controalele Poliției Locale, măcar periodic.


4. Asigurați protecție pietonilor, bicicliștilor și alergătorilor.
5. În dreptul capacelor de canal cu denivelare și vibrații, instalați semne de ocolire sau înlocuiți-le cu capace autonivelante, destinate traficului greu, pentru reducerea vibrațiilor transmise în structura locuințelor și a disconfortului rutier.

Aceasta nu e o rugăminte poetică, ci o cerere legală, firească, umană. Este responsabilitatea administrației locale să vegheze la siguranța cetățenilor săi.

Ne-ați promis că ne veți asculta. A sosit timpul să demonstrați acest lucru.

Cu respect și insistență, Elisabeta Gîlcescu (în numele locuitorilor străzii care nu mai vor să fie victime ale indiferenței)