Plec din România pentru că, la un moment dat, am simțit că am dat tot ce aveam mai bun aici – idei, energie, umor, pasiune – și am primit din ce în ce mai puțin înapoi.
Plec nu din lipsă de iubire pentru locul ăsta, ci dintr-un sentiment de oboseală, de nedreptate, de neputință.
Plec pentru că simt că România a intrat pe o autostradă cu sens unic către intoleranță, extremism și cinism politic. Că tot ce am apărat prin munca mea – libertatea de expresie, dialogul, diversitatea – e tot mai des ridiculizat, pus la zid sau ignorat.
Plec și pentru că vreau să recâștig o liniște: aceea că timpul meu care valorează ceva. Că nu sun nevoit să explic mereu de ce e normal să fie normal. Că oamenii pot vorbi fără să urle. Că respectul nu e o formă de slăbiciune, ci de civilizație.
Nu plec ca să fug. Plec ca să trăiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu