Viață și după viață

E drumul spre magazin și n-ai cum să nu treci prin fața porții ei. Parcă te atrage căsuța, așezată la intersecție. Dacă nu ai ști, ai crede, după curățenia din curte, după iarba proaspăt cosită și grădinuța cu flori, că dincolo de gard e o familie numeroasă și harnică.

Era singură și muncea cât zece.

Și-a ridicat casa înainte de Revoluție, când salariile erau mici, materialele de construcție erau puține. Se trezea cu noaptea în cap și alerga să se așeze la coadă și să-și procure materialele de lucru. Azi o blană, mâine o cărămidă, o țiglă și, încet-încet, cu sacrificii și încredere, cu răbdare și speranță, și-a văzut visul împlinit – casa, oază de liniște, micul ei sanctuar, cea care îi da siguranță și stare de bine.

Era fericită, cu conștiința datoriei împlinite, cu mulți prieteni loiali.

Și a îmbătrânit frumos, având grijă de munca ei, de sănătatea ei și mai ales de căsuța ei pe care o lasă moștenire. Și are cui.

Dumnezeu a ajutat-o să-și îndeplinească lucrarea pe acest pământ, a avut grijă de ea și a îndrumat-o să se apropie de nepoții și strănepoții din partea surorii ei, Florica.

Deși a ținut doi bărbați, n-a avut copii, dar a crescut doi strănepoți: Răzvan și Valter.

Grijulie cu agoniseala ei, a vrut să fie lucrurile lămurite din timpul vieții, când a lăsat, cu limbă de moarte, toată averea ei lui Răzvan, primul strănepot, crescut de ea de la 7 luni până la 7 ani. Și s-a bucurat de recunoștința și respectul acestuia.

Dumnezeu i-a dat puteri înmiite ca să poată intra pe poarta celui slab și neajutorat, să dea o mână de ajutor. Mâinile ei neobosite au găsit popas pe trupurile doborâte de boală, cu încredere în ele, minuni puteau face, știindu-le din naștere pline de leac.

S-a întins cât îi era plapuma, nici să risipească fără rost banul, doar să prețuiască fiecare lucru adunat. Chiar dacă nu a avut tot ce și-a dorit, a avut tot ce i-a trebuit, fără să ceară de la cineva ceva. În zona inimii, a sufletului și a mândriei a stat cel mai bine. Merită toată lauda și poate fi luată drept exemplu de nepoți, strănepoți. 

În toamna vieții, a simțit că trebuie să-și facă a doua casă, unde să-și găsească odihna și liniștea. Și de această dată, Dumnezeu i-a dat putere, răbdare, binecuvântând-o cu un loc frumos și luminos.

A străbătut un drum greu, plin de pericole, dar Bunul Dumnezeu i-a luminat cărarea și a scos-o întreagă la trup și la minte din toate chinurile vieții.

I-a dat lumină și mângâiere de la cei dragi, bucurându-se de fiecare răsărit de soare, cu sufletul mereu împăcat și cu nădejdea că și ultima dorință îi va fi împlinită: să trăiască alături de strănepotul ei, Răzvan, măcar un an, să se simtă răsplătită și iubită pentru tot ceea ce a făcut pentru el și să-i mulțumească, că munca ei va fi continuată. Căminul ei va fi căminul lui, grădina ei va fi mereu înflorită și va simți parfumul din fiecare floare ce va cădea pe mormântul ei.

Cu mintea deschisă, plină de speranță și curaj, încă puternică, se gândea la ceea ce se va întâmpla după ea.

Dintr-o fată săracă, cu doi părinți care țineau din munca câmpului cinci fete, a ajuns o femeie cu stare, bogată și ambițioasă, cu o pensie decentă, după treizeci de ani de muncă, într-o uzină de mare precizie, unde s-a călit și s-a maturizat. Pentru ea nu a contat de unde venea, ci încotro se îndrepta.

Dumnezeu îi va rândui viața și după viață în locuri însorite așa cum i-a fost sufletul, modest și tăcut, călăuzită de lumina lui Hristos.

Pe drumul veșniciei, ca semn al iertării și împăcării, va zâmbi fericită când, în drumurile lor, prieteni și vecini, pe care i-a prețuit de-a lungul vieții și cu care a împărțit bucurii și tristeți, vor găsi popas la mormântul ei, aprinzând o lumânare, așa cum și ea, cât a trăit, a trecut pe la morminte, le-a curățat de buruieni, amintindu-și de cei ce odihnesc sub lespedea grea de mozaic.

Dumnezeu s-o ierte și să o odihnească în pace și în veșnica amintire!

Drum lin, vecina noastră dragă, Aurica Roșoiu!

Condoleanțe familiei!

Eli Gîlcescu