Îmi amintesc de toate

august 2012

Mereu cu grabă, mereu nerăbdător. 

Se simțea cum e mai bine. Și pe toți i-a cuprins cu brațele largi și puternice. 

Bucuria întâlnirii, nimic mai mult să ceară în plus zilelor, anilor, aniversărilor

La primul concurs de poezie „Suflet românesc” – Poiana lui Mihai (august 2012), a câștigat un premiu. 

A urmat Trofeul Arta conversației, în cadrul evenimentului aniversar „Ileana Vulpescu și Infinitul iubirii”, desfășurat la Biblioteca Națională a României (17 mai 2013). 

Atunci l-am pomenit pe Ștefan Afrimescu. 

Nimeni nu se gândea la ce e mai rău. Îl vedeam zilnic cu câte o postare... apoi dintr-odată, viața a început să-l scuture, chiar să-l doboare, dar a răzbit. Iar poezia i-a devenit mai tristă ca de obicei.

17 mai 2013

A reînflorit în grupul Arta conversației și nu lăsa nicio îndoială că nu va fi întreținută de cititori fideli.

Doar sufletul tot mai obosit, ros de o boală lăuntrică, se retrăgea tot mai des... până găsea un divin remediu eternelor căderi, îngăduindu-și sieși și cititorilor și câte un amuzament inocent, fără să-l tulbure, cu același aer mărinimos. 

Nu mai era același. Sărea peste zile, săptămâni, luni, iar când apărea, făcea tot ce socotea că se cuvine pentru cititori, și pentru ceea ce iubea mai mult – poezia – după un ritual propriu, pătruns de discreție și bună-cuviință.

L-am invitat la evenimentul concurs „Zbor de vineri” 2022. 

S-a arătat bucuros și generos, ca de fiecare dată.

Cu toată promisiunea sa, Constantin își dădea seama de realitatea lucrurilor și nu se prea simțea la îndemână, 

pe măsură ce se îndepărta, într-un altfel de zbor, 

în rând cu heruvimii, sortit la veșnicii, 

și cu poarta larg deschisă la cerurile noi.

Drum lin, Constantin Cristescu!

Eli Gîlcescu