Emilia Ivancu Limba romana este de astazi mai singura si mai pustie. Aflu cu stupoare ca a trecut la cele vesnice Doamna Profesoara Elena Roată din Tg-Jiu, un om impresionant, un cadru didactic cum rar am intalnit, un profesionist al limbii si culturii romane. Am intalnit-o si am colaborat cu ocazia Festivalului Arados si a Serilor de la Bradiceni si mi-a ramas in suflet prin desavarsirea spirituala. E cumplit ca ne pierdem oamenii cei mai valorosi! Odihna vesnica, draga si iubita Doamna Profesoara!
Invitație la o lansare de carte și ... amintiri despre zilele acelea din 2016. O zi în care am îmbrăcat în sărbătoare regiunea și am bucurat pe cei care iubesc arta și cultura. O zi în care am fost în armonie cu poezia și am candidat la fericire. Dar când așteptam un gând prieten despre acele zile, ca un trăsnet a căzut asupra mea marea pierdere din viață. Pentru mulți dintre noi ceva în interior a murit. Așa dintr-odată. Și cum să nu mă întristez, cum să nu se întristeze și prietenii mei! Câtă trebuință mai aveam de ea. Câte nevoi aveau tinerii. Lor ar trebui să mă adresez, nicidecum celorlalți. Să urmeze calea ei. Calea cea dreaptă. Pentru că a înțeles că cele mai importante lucruri dintr-o c(l)asă sunt ei – oamenii de mâine. Era atât de aproape de ceea ce trebuia făcut. Și noi așteptam cu sufletul alte surprize, alte „stări de mirare“, atitudini interogative, comunicare directă cu elevii, meditații, reflecții critice, emoție, bucurie, plăcerea lecturii, joc al minții și al spiritului, simplitate nobilă, locuire în adevăr, în firesc și în normalitate, curiozități disciplinate, rigori netensionate și, mai ales, IUBIRE DE OAMENI, necondiționată cuprindere a lumii în suflet”. Așteptam să găsească prilejul prielnic pentru alte idei și să lupte pentru ele. Chiar dacă ne-a avertizat despre urgența ei, dar și despre „năbădăioasa fire omenească, condamnată să trăiască suportând suferința. Și, mai rău, să conviețuiască (in)conștient cu ea”. O vom aștepta de acum „între nerosturile lumii, printre „rănile deschise“ și sângerânde ale unui sistem care și-a pierdut ultimul apărător”. Dar despre toate acestea vom mai vorbi.
RăspundețiȘtergereEmilia Ivancu
Limba romana este de astazi mai singura si mai pustie. Aflu cu stupoare ca a trecut la cele vesnice Doamna Profesoara Elena Roată din Tg-Jiu, un om impresionant, un cadru didactic cum rar am intalnit, un profesionist al limbii si culturii romane. Am intalnit-o si am colaborat cu ocazia Festivalului Arados si a Serilor de la Bradiceni si mi-a ramas in suflet prin desavarsirea spirituala. E cumplit ca ne pierdem oamenii cei mai valorosi! Odihna vesnica, draga si iubita Doamna Profesoara!
Invitație la o lansare de carte și
RăspundețiȘtergere... amintiri despre zilele acelea din 2016.
O zi în care am îmbrăcat în sărbătoare regiunea și am bucurat pe cei care iubesc arta și cultura. O zi în care am fost în armonie cu poezia și am candidat la fericire.
Dar când așteptam un gând prieten despre acele zile, ca un trăsnet a căzut asupra mea marea pierdere din viață. Pentru mulți dintre noi ceva în interior a murit. Așa dintr-odată. Și cum să nu mă întristez, cum să nu se întristeze și prietenii mei! Câtă trebuință mai aveam de ea. Câte nevoi aveau tinerii. Lor ar trebui să mă adresez, nicidecum celorlalți. Să urmeze calea ei. Calea cea dreaptă. Pentru că a înțeles că cele mai importante lucruri dintr-o c(l)asă sunt ei – oamenii de mâine.
Era atât de aproape de ceea ce trebuia făcut. Și noi așteptam cu sufletul alte surprize, alte „stări de mirare“, atitudini interogative, comunicare directă cu elevii, meditații, reflecții critice, emoție, bucurie, plăcerea lecturii, joc al minții și al spiritului, simplitate nobilă, locuire în adevăr, în firesc și în normalitate, curiozități disciplinate, rigori netensionate și, mai ales, IUBIRE DE OAMENI, necondiționată cuprindere a lumii în suflet”.
Așteptam să găsească prilejul prielnic pentru alte idei și să lupte pentru ele. Chiar dacă ne-a avertizat despre urgența ei, dar și despre „năbădăioasa fire omenească, condamnată să trăiască suportând suferința. Și, mai rău, să conviețuiască (in)conștient cu ea”.
O vom aștepta de acum „între nerosturile lumii, printre „rănile deschise“ și sângerânde ale unui sistem care și-a pierdut ultimul apărător”.
Dar despre toate acestea vom mai vorbi.
In memoriam Elena Roată
29.09.2022