1. Cineva nu a primit un premiu
a privit pe fereastră zăpada așezată pe case
și și-a zis e mai frumoasă
ca orice premiu
și-n sufletul lui s-a făcut lumină
și zilele au început să curgă înapoi spre copilărie
săniile și cîinii lătrînd și puștiul
își îndesa în gură zăpadă și-o sugea îndelung
pînă se îneca scotea limba roșie
la toți oamenii pe care-i întîlnea
ce premiu mai mare decît să fii copil
și să sugi zăpadă dinții
calzi și reci totodată
cerul gri cu spărturi de soare
și timpul vacant în jurul tău fluturînd
a privit pe fereastră zăpada așezată pe case
și și-a zis e mai frumoasă
ca orice premiu
și-n sufletul lui s-a făcut lumină
și zilele au început să curgă înapoi spre copilărie
săniile și cîinii lătrînd și puștiul
își îndesa în gură zăpadă și-o sugea îndelung
pînă se îneca scotea limba roșie
la toți oamenii pe care-i întîlnea
ce premiu mai mare decît să fii copil
și să sugi zăpadă dinții
calzi și reci totodată
cerul gri cu spărturi de soare
și timpul vacant în jurul tău fluturînd
2. E un premiu că mai trăiesc
același doctor mi-a făcut și rău și bine
cineva a însemnat zăpada de pe casa mea
cu zbenghiuri neștiute
același doctor mi-a făcut și rău și bine
cineva a însemnat zăpada de pe casa mea
cu zbenghiuri neștiute
nu am ferestre nu am uși la-ndemînă
să spună mai mult de-atît
voi muri ca oricare alt muritor
asaltat de nămeți
să spună mai mult de-atît
voi muri ca oricare alt muritor
asaltat de nămeți
zbenghiurile din zăpada albă
fac diferența dintre oameni
fac diferența dintre oameni
3. Cineva e om inteligent
și va pricepe că gestul acesta iernatic
nu va rămîne fără urmări
că toate se așază într-o viață de om
ca ușile și ferestrele într-o casă
că aiureala cu decrete regulamente cutume
e craterul morții lente care ni s-a dat ca popor
odată cu limba moștenind zbenghiul neașezării în veci
stranii zile trăim
ca o văpaie înghețată
ca inteligența surmenată a crabului
care aleargă în toate direcțiile
și iese la liman doar în clipa morții
și va pricepe că gestul acesta iernatic
nu va rămîne fără urmări
că toate se așază într-o viață de om
ca ușile și ferestrele într-o casă
că aiureala cu decrete regulamente cutume
e craterul morții lente care ni s-a dat ca popor
odată cu limba moștenind zbenghiul neașezării în veci
stranii zile trăim
ca o văpaie înghețată
ca inteligența surmenată a crabului
care aleargă în toate direcțiile
și iese la liman doar în clipa morții
4. Ce loc ferit de milă și principii
n-ai unde să pui uși și ferestre
nici unde să înalți o scară pînă la cer
aici păsări nu bat din aripi
pendulele au amuțit
miros de creier ars
de șablon sfărîmat
cenușă și umbră e partea ta pe-acest țărm
cînd o să mori va fi zăpadă mare
și-ntr-un colț undeva
un zbenghi negru de crab
n-ai unde să pui uși și ferestre
nici unde să înalți o scară pînă la cer
aici păsări nu bat din aripi
pendulele au amuțit
miros de creier ars
de șablon sfărîmat
cenușă și umbră e partea ta pe-acest țărm
cînd o să mori va fi zăpadă mare
și-ntr-un colț undeva
un zbenghi negru de crab
5. Cînd voi muri doar ușile și ferestrele
mă vor conduce pe ultimul drum
și poate zgomotele și tăcerile venite
din munți și din văi
casa în care-am locuit va rămîne
ca scheletul unei corăbii eșuate
lucrurile dintr-însa fi-vor subtilizate de cei sărmani
abia de vor rămîne cîteva urme
poate hîrdăul cu cactus
vreun scaun de lemn
vreo minge de ping-pong
tăblița mea din clasa întîi
cu timpul fire de iarbă vor răsări
din pervazuri și praguri de lemn
zgomote și tăceri vor veni cînd și cînd
de pe creste de munți și din văi
fluierînd prin golurile de uși și ferestre iar iarna
vîntul va așterne zăpadă prin odăi
zbenghiuri de păsări se vor întipări acolo
prezența omului nu-i necesară
istoria lui e o colecție de crime minciuni greșeli
urmate de rugi de iertare de false căințe retractări erate
doar zbenghiuri de păsări pe zăpada pînă-n zare
merită cu-adevărat pămîntul
mă vor conduce pe ultimul drum
și poate zgomotele și tăcerile venite
din munți și din văi
casa în care-am locuit va rămîne
ca scheletul unei corăbii eșuate
lucrurile dintr-însa fi-vor subtilizate de cei sărmani
abia de vor rămîne cîteva urme
poate hîrdăul cu cactus
vreun scaun de lemn
vreo minge de ping-pong
tăblița mea din clasa întîi
cu timpul fire de iarbă vor răsări
din pervazuri și praguri de lemn
zgomote și tăceri vor veni cînd și cînd
de pe creste de munți și din văi
fluierînd prin golurile de uși și ferestre iar iarna
vîntul va așterne zăpadă prin odăi
zbenghiuri de păsări se vor întipări acolo
prezența omului nu-i necesară
istoria lui e o colecție de crime minciuni greșeli
urmate de rugi de iertare de false căințe retractări erate
doar zbenghiuri de păsări pe zăpada pînă-n zare
merită cu-adevărat pămîntul
— 15-18 ianuarie 2019
https://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/zbenghiuri-pe-zapadahttps://liviuioanstoiciu.ro/o-minima-reactie-la-scandalul-afacerii-abaluta/?fbclid=IwAR2RI25BjmwuXZa_FbSCZj0lTUIjwtf3Z2WiN-TOIq6ClcS4IMLAZbQeoMU
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/scrisoare-deschisa-nu-lasati-premiul-a-mihai-eminescua-sa-cada-in-ridicol--209727.html?fbclid=IwAR0VEx7pzFWshWj0pnLyrlRHe3JD_eNpFFAX3KTP8RVVSa-JflA5bbYclss
Vasile Baghiu
RăspundețiȘtergereLiviu Ioan Stoiciu, poetul clasat pe locul al doilea de juriul Premiului Eminescu, dar care a primit premiul, tehnic şi chiar dramatic vorbind, pe seama incapacităţii de deplasare la Botoşani (vârsta şi starea de sănătate precară) a celui desemnat laureat, poetul Constantin Abăluţă, trimite mai multor scriitori, între care m-a inclus şi pe mine, un e-mail cu un link (am pus link-ul în comment) către o însemnare a sa de pe blogul personal legată de acest subiect al premiului.
Voi observa mai întâi, repede şi nu fără oleacă de indignare, că LIS numeşte povestea aceasta - desigur, cu aceeaşi inocenţă pe care o tot clamează amuzant-jenant - "Afacerea Abăluţă", răsturnând complet raporturile dintre lucruri, într-un stil amintind de alte vremuri şi pe care, altfel, l-a criticat o viaţă întreagă.
Octavian Soviany
RăspundețiȘtergerenu-mi vine să cred ca stoiciu nu avea "ochii şi urechile" lui botoşani... amicul dorian.... poate si cineva de prin juriu...dar sa zicem ca chiar nu stia.... acum stie....si ar trebui sa se gandeasca, în loc sa imparta acuzaţii de tot râsul, cum şi-ar mai putea drege puţin imaginea terfelită. chiar nu se gândeşte că de acum toată suflarea scriitoricească, inclusiv cei care nu se manifesta zgomotos pe fb, o sa-l privească, in cel mai fericit caz, oleaca ironic?
Mugur Grosu
RăspundețiȘtergerece mi se pare trist e că în loc să ne declare pe toți dușmani ai adevărului și să insiste pe faptul că n-avea habar că fusese clasat pe locul 2 (deși în articolul inițial de pe blogul său scrisese "atrag atenția că mă consider în continuare un outsider, aflat pe locul doi și ca laureat; așa mă ține în șah… destinul"), ar fi putut să-și probeze noblețea sufletească împărțind premiul, financiar măcar, cu domnul Abăluță
„Mi se pare incredibil câtă mojicie, din partea juriului și a organizatorilor, să umilești în halul acesta un om, să-i spui practic în față că nu merită recunoașterea dacă nu mai e în stare să se miște, dacă s-a găsit chiar acum să fie bolnav... ” (Vasile Baghiu)
RăspundețiȘtergere- „Este un model pentru generația mea și pentru mine. Îi doresc să treacă peste accidentele neplăcute ale vieții și să meargă mai departe cu demnitate, ca și până azi.” (Mircea Cărtărescu)
- „Din câte știu, în ultimul timp măcar trei premianți Nobel pentru literatură (Elfriede Jelinek, 2004, Patrick Modiano, 2014, și Bob Dylan, 2016) n-au fost prezenți la decernarea premiului. Și nu li s-a luat. Pe bună dreptate: doar cărțile, nu moaca/ prezența lor contează.” (Mariana Codruț)
- „Nu-i pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește. Țara gafelor și a prostiei generoase...” (Dan Dănilă)
- „O formulă mai fair ar fi să se anunțe nominalizările și să-l ia cine ajunge primul la Botoșani.” (Sorin Gherghuț)
- „Regulamentul Premiului Eminescu de la Botoșani care prevede prezența fizică a laureatului e cu atât mai absurd cu cât e un premiu opera omnia, deci cu o probabilitate ridicată să se acorde unui scriitor în vârstă și/sau cu probleme de sănătate.De la anul aș propune ca Premiul de la Botoșani să capete numele lui de facto: „Premiul-Eminescu-opera-omnia-pentru-poeți-sănătoși-și-în-deplinătatea-facultăților-motorii.” (Alex Goldis)
- „Anul ăsta, jurații îl desemnaseră câștigător pe Constantin Abăluță, îi și viraseră banii în cont, dar pentru că venerabilul autor nu s-a putut deplasa în Botoșani, a fost nevoit să returneze banii iar premiul s-a reportat la cel de pe locul 2, Liviu Ioan Stoiciu - care, deși avea probleme de sănătate, a sărit în mașină și-a gonit ca nebunul să ajungă la timp la ceremonie. Doamne ferește să fi făcut accident pe drum, nu de alta dar, potrivit aceleiași reguli, premiul s-ar fi reportat iar, la cel de pe locul 3.” (Mugur Grosu)
- „Hai cu explicațiile, neamule! Hai cu juriul, neamule ! Hai cu sfânta mare nerușinare!” (Florin Iaru)
- „Cum se cheamă o cultură – o țară – unde se decide ca un premiu pentru întreaga carieră să nu-ți fie dat, în ciuda deciziei juriului, decât dacă ajungi la decernare? Iar dacă nu poți, că ai 80 de ani și ai trecut prin câteva încercări grele, să-i fie dat următorului de pe listă, care a fost mai iute de picior? Cum?" (Claudiu Komartin)
- „Eu așa mizerie umană și literară nu am pomenit.(…) Nu vreau să știu ce se întâmpla dacă, Sisoie păzește, dl Abăluță murea în trenul de Botoșani. Cred că dl Nicolae Manolescu se ducea cu moștenitorii la notar să recupereze banii.” (Iulia Popovici)
- „Cine a luat decizia asta? Are vreo acoperire în regulament? Există în genere un regulament? S-a gândit cineva ce efect poate avea o asemenea decizie asupra unui om bolnav de 81 de ani? Cum a putut primi Stoiciu un premiu oferit în asemenea condiții? Măgăria asta o întrece pe cea cu premierea lui Chifu. RUŞINE BOTOŞANI! RUŞINE USR! RUȘINE STOICIU!” (Octavian Soviany)
- „Absolut halucinant.” (Radu Vancu)
Dragă Liviu Ioan Stoiciu,
RăspundețiȘtergerePrecum știi desigur, poezia dumitale mi-a fost întotdeauna aproape, ba chiar, acum multe decenii, împreună cu prietenul Constantin Crișan, la cererea dumitale, ți-am prezentat a doua carte de versuri (după ce prima, „La fanion”, făcuse furori în lumea literară) chiar în orașul de baștină, Focșani.
Iar poziția mea față de situația ambiguă creată de un regulament pe care, oricât aș încerca, nu-l înțeleg, dar căruia, ca om civilizat, i-am dat întâietate în fața sentimentelor personale și m-am supus lui – poziția mea, așadar, este aceea exprimată într-o scurtă scrisoare trimisă dlui. Gabriel Chifu imediat ce am luat numărul 2 al revistei „România Literară”.
Reproduc aici, spre știință, începutul acestei scrisori:
Dragă domnule Gabriel Chifu,
Sunt tușat și vă mulțumesc Dumneavoastră și Dlui. Cristea-Enache pentru publicarea unei cronici la cea mai recentă carte a mea, la numai o săptămână dupa ce v-o dăruisem. Și de asemeni felicit pe cei ce au avut ideea corectă și ingenioasă de a temporiza disputele cu privire la premiul Eminescu ale Consiliului Local Botoșani, până când lucrurile se vor lămuri, într-un mod cavaleresc: publicând – echidistant – în același număr texte despre cei doi posibili premianți.
Că acest Consiliu Local Botoșani, printr-un regulament ciudat care îi discriminează pe poeții bătrâni, cei ce nu se pot deplasa la jumătatea lunii ianuarie la polul frigului, legând în felul acesta subtila producție care este poezia performantă exclusiv de sănătatea trupului,– este o altă poveste, pe care nu eu sunt chemat să o rezolv.
Cu aceasta, dragul meu coleg, închei acest text lămuritor pentru oricine este de bună credință și știe dintotdeauna inapetența mea pentru scandal. Spun, așadar, odată cu Ion Pop, cel ce a făcut obișnuitul Laudatio la Premiul Eminescu, că meritai întru totul acest premiu – și după regulament, și fără regulament – căci opera dumitale constituie un focar de energie textuală și de dramatism omenesc.
Faptul că mie mi s-a comunicat că nu mai pot lua acest premiu pentru că n-am putut fizic să fiu acolo, iar faptul că dumitale nu ți s-a spus că înaintea dumitale fusesem votat eu – sunt detalii poate bulversante pentru fiecare dintre noi. Cred însă că nu trebuie să ne lăsăm doborâți de efectele nedorite ale regulamentului, să nu ne considerăm „victime” și să ne vedem înainte de scrisul nostru. Ceea ce eu unul fac. Și nu mă îndoiesc că vei face și dumneata. Nu ne-a „făcut” pe noi doi un premiu, fie el chiar premiul Eminescu – poetul care ar fi fost și el, sunt sigur, deasupra unor regulamente. Poezia ar trebui să unească, nu să dezbine.
Acestea spuse, rog pe toată lumea să-mi dea liniștea necesară creației literare și plastice, domenii pe care încerc acum să le finalizez cât mai expresiv.
Cu cele mai bune sentimente,
Dinu Abăluță
Liviu Antonesei
RăspundețiȘtergere.Nu încape nici o îndoială că oamenii aceia care te-au chemat în dimineața zilei de 15 ianuarie la Botoșani, ca să-i scoți dintr-o încurcătură pe care ei o provocaseră, ți-au făcut o mare porcărie nespunîndu-ți nimic despre felul în care s-a ajuns la premierea ta. Să fiu limpede, cîtă vreme nu ai știut asta, ești pe deplin acoperit moral. Să mai fiu odată limpede – meriți acest premiu, dar meriți să-l primești în condiții normale, meriți mai mult decît alți poeți care au fost deja premiați, dar meriți să fii premiat în condiții normale, nu chemat de urgență ca o soluție de avarie. Cum spuneam, cîtă vreme n-ai știut ce se întîmplase, ești pe deplin acoperit moral. Problema începe din momentul în care ai aflat și ai postat textul acela de pe blogul tău. Textul e impecabil, dar lipsește ceva, anunțul tău că refuzi premiul. Cum spuneam, îl meriți din plin, dar acordat în condiții nediscutabile. Pînă la urmă, cred că ești de acord cu mine, onoarea este mai importantă decît onorurile și decît banii…
Cristian Teodorescu
RăspundețiȘtergereIdeea că cine nu vine să-și ridice premiul îl pierde îi aparține lui N. Manolescu, criticul literar care a și teoretizat-o. Dacă nu vii să ți-l iei în persoană, înseamnă că premiul nu te interesează, deci îl va lua altcineva. Că N. Manolescu, ca președinte al juriului, a fost în stare să-i retragă premiul lui Constantin Abăluță, asta nu mă miră. Patru dintre jurați, Ion Pop, Mircea Martin, Cornel Ungureanu și Al. Cistelecan, au protestat împotriva acestui rușinos abuz. Nu-i pot înțelege în schimb pe acei jurați de la Botoșani care au fost de acord cu porcăria asta.
Pentru mine ar fi fost înfiorător dacă laureatul și-ar fi lăsat acasă soția grav bolnavă, de dragul unui premiu. Avînd de ales între un zaiafet literar și suferința soției sale, Constantin Abăluță a preferat să rămînă lîngă doamna sa. Omenește, el a cîștigat astfel un premiu incomparabil mai mare decît laurii de la Botoșani.
M-a demontat, în schimb, că Liviu Ioan Stoiciu s-a dus la Botoșani să ia premiul pentru Opera Omnia care i se cuvenise lui Constantin Abăluță, deși anunțase pe Facebook că nu va lua parte la ceremonie, ca simplu nominalizat. Nu zic că LIS n-ar fi meritat acest premiu. Dar n-ar fi trebuit să se ducă să-l ia, trecînd de pe locul doi pe primul, ajutat de faptul că Dinu Abăluță a preferat să stea lîngă soția sa
Florin Iaru
RăspundețiȘtergereÎnsă diavolul de popă (Dan Lungu, se-nțelege) nu s-a mulțumit să deschidă documentul Word, trimis cu dărnicie prin țară. S-a pus pe căutat. Blestematul ăla de regulament trebuia să aibă și o urmă palpabilă. Și, iaca poznă, l-a găsit. Atît varianta din 1991, cît și varianta din 2015, publicate în revista Hyperion 1-2-3 din 2015, nu conțin această prevedere. Prin urmare, premiul “Mihai Eminescu” i-a fost luat abuziv dlui Abăluță. Cum patru membri ai juriului habar n-au avut, mai rămîneau trei. Dar doi dintre ei nu aveau putere de decizie. Mai rămînea președintele juriului, ce să vezi, însuși președintele (USR), dl Nicolae Manolescu. Și premiul și-a schimbat andrisantul. De ce? Pentru că poate. Pentru că nu dă socoteală nimănui: Pîrjoliți cîmpurile, otrăviți fîntînile, ocupați gările! Statul sînt eu!